Patriotism? Civism? Bun simț?

Se tot vorbește de patriotism, de spirit civic, de valorile naționale și personale ale noastre, ale românilor. Și toată lumea caută definiții și explicații profunde, în loc să (auto)cerceteze prin ce anume se caracterizează propriul comportament, ca imagine a propriului mod de gîndire.

Pentru mine, nu este important să fii erou, să faci fapte mărețe – pe care să le țină minte o lume întreagă – sub 1% dintre oameni sînt destinați unor astfel de realizări. Mie mi se pare că faptele mici, de zi cu zi, cele de bun-simț, sînt cele care ne definesc și care ne și le arată tuturor care sînt valorile și țelurile noastre în viață.

Totul începe de la ceea ce facem. Vrem respect și recunoaștere – dar putem respecta și recunoaște alte valori și alți oameni? Sau desconsiderăm ceea ce nu ni se aseamănă?

Vrem bani și succes – dar avem integritate și competență pentru a face bine ceea ce avem de făcut?

Eu mă uit în jurul meu și văd fel de fel de situații care îmi produc perplexitate.

Văd absolvenți de facultate, angajați pe posturi importante, care nu știu să scrie sau să vorbească corect în limba română – eu nu aș avea încredere să lucrez cu cineva care nu își poate folosi în mod adecvat limba maternă, indiferent de cîte diplome ar avea și de cîte promisiuni ar face.

Văd părinți care se plîng de faptele progeniturilor lor, de parcă ei nu ar fi avut nimic de-a face cu educarea acestora.

Văd mincinoși cronic (unii chiar infractori condamnați) care dau în public lecții de moralitate și de bună purtare.

Văd oameni care se complac în situații pe care ei le descriu ca insuportabile, dar care nu au curajul de a lua decizii pentru a-și schimba viața, deși aparent nu au nimic de pierdut, pentru că oricum viața pe care o duc nu are nimic plăcut în ea – cu excepția cazului în care este vorba de cei cărora le place să se plîngă, fără însă să acționeze în vreun fel.

Văd oameni care preferă să fugă de greutăți oriunde în altă parte a globului, în speranța că așa vor putea lua mai mult decît își propun să dea societății în care ajung să trăiască.

Cum văd mai puțini oameni care nu suportă mediocritatea și acționează în consecință – oameni onești și muncitori, care își croiesc viața așa cum și-o doresc.

Iar întrebarea mea este de ce mulți preferă să copieze exemplul majorității, în loc de a urma calea mai laborioasă și mai dificilă a celor puțini, care știu ce vor și perseverează pentru a avea viața dorită?

Să fie vorba de ereditate? De cultură? De tradiții? De educație? De lipsa unor valori explicite, susținute și promovate continuu în spațiul public, dar și în cel privat? De grabă și superficialitate?

Mulți am fost revoltați sau măcar deranjați de rezultatele studiului coordonat de Daniel David, despre profilul psihologic al românilor. Poate că, în loc de supărare și deznădejde, aceste constatări ar trebui să stea la baza unor programe educaționale pentru următorii 50 de ani, adresate tuturor vîrstelor, care să ne ajute să gîndim, să gîndim critic, să reînvățăm bunul-simț și civismul astfel încît, la un moment dat, să redevenim patrioți – nu în sens naționalist, ci în spirit mai larg – umanist și civilizator.

„Există un punct dincolo de care incompetența devine atît de șocantă, că este imposibil de distins de răutate.” (James Crawford)

Și să nu uit: nu le poți cere altora ceea ce tu nu ai sau nu ești dispus să le oferi celorlalți.

moralitate

Lasă un comentariu

Filed under alegeri, Imbunatatire, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s