Incompetență și superficialitate

Acum vreo 10 -15 ani, mă loveam mereu de incompetență și superficialitate în jurul meu. Încă nu începuse asaltul în forță al DNA și nici nu apăruseră condamnările spectaculoase ale persoanelor publice care încă mai pozau în monumente de integritate și de sinceritate, dar în societate deja se simțea aerul putred din jurul surselor de bani. Dar cel mai vizibil, pentru mine, era dezinteresul majorității față de orice nu însemna propriul interes imediat, pecuniar de cele mai multe ori, și nu doar la nivelul celor cu poziții înalte, ci chiar și la nivel de new entry într-o organizație.

Erau puțini oamenii care știau să facă ceva. Iar cine nu știe mai nimic, normal că se complace într-o companie în care totul se vinde și se cumpără (la propriu) – posturile, candidaturile, contractele și așa mai departe.

Așa că eu mă întrebam cum de încă mai funcționează bine domeniile în care nu se poate închide activitatea – cum ar fi sănătatea, distribuția de utilități, educația etc.

Răspunsul este vizibil de-abia astăzi – sistemul de sănătate este în criză, salvatorii mor pentru că nici pe ei nu reușesc să-i salveze colegii lor, mari regii așa-zis autonome intră în faliment – deși trăiau de fapt ca niște monopoluri pe piață, cu toate avantajele ce decurgeau din această poziție protejată, sistemul de educație nu o duce nici el mai bine, banii se toacă de unii și de alții (era un reportaj azi la TV despre o gară renovată cu mai multe milioane, prin care de 4 ani nu a mai trecut niciun tren, dar în care „lucrează” 4 angajați!).

Azi mai ascultam un om care zicea că în România nu se găsesc locuri de muncă – implicit se referea la locuri de muncă „bune”, nu la orice loc de muncă. Dar, deși ar fi atîtea de făcut, cine să fie nebunul care să își asume responsabilitatea de a crea locuri de muncă, știind care este nivelul majorității angajaților potențiali? Eu una recunosc că am renunțat – prefer să muncesc eu cu mine pentru mine, fără să mai îmi doresc să îmi dezvolt activitatea, deoarece am avut extrem de multe exemple și m-am lovit de prea multe situații în care a avea un angajat era echivalent cu a-mi dubla volumul de muncă. Alții încă merg înainte, numai ei știu cu ce eforturi și cu cîte probleme. Iar mulți au luat-o pe calea sigură – fraternizarea cu banul public și acceptarea oricăror lucrări, cu orice rezultate, în orice condiții, chiar dacă astfel creează monștri sau strică tot ce le cade în mînă – vezi bucățile de autostradă construite doar pentru a fi apoi dărîmate, sau cetatea antică distrusă printr-un efort invers celui din Siria.

Omul incompetent este nesigur  și mereu flămînd, dependent pe viață de cel care îl plătește sau îi poate asigura niște avantaje. Este un om fără integritate, fără trecut și fără milă. În esență, comunismul a ridicat omul incompetent în vîrful ierarhiei politice, care apoi a devenit ierarhie socială. Comunismul a asigurat ascensiunea incompetenților în posturi de conducere și a extins la nivel de majoritate moda de a ajunge „sus” peste noapte, cu orice preț și indiferent de consecințe (pentru ceilalți!).

Cînd eram copil, chiar comunism fiind, tramvaiele nu ieșeau pe traseu înainte de a fi măturate și spălate pe jos. La fel și vagoanele de tren. Tot atunci, tinerii ofereau locul în tramvai; profesorii erau respectați de elevi și de părinți – chiar dacă nu erau toți iubiți; vecinii se salutau pe stradă; măturătorii își făceau treaba, fie ploaie, fie vînt; țăranii ajungeau la piață înainte de a se lumina – astfel că mama făcea piața la 6 dimineața. Bunica îmi explica cum știa ea despre inerția socială – mulți dintre adulții de atunci fuseseră educați înainte de 1945 în spiritul muncii și încă trăiau după valorile unei societăți trecute. Acum, la peste 25 de ani după 1989, inerția socială ne face să credem că putem trăi la nesfîrșit doar vorbind despre ce trebuie făcut, fără să ni se pară la fel de normal să învățăm ca să știm să facem ceva în mod independent de ceilalți și să muncim pentru a obține ceea ce ne dorim în viață.

Acum mulți cred că li se cuvine o viață mai bună – așa că pleacă din țară pentru a o primi la pachet cu un job oarecare, avînd totuși grijă să-i atenționeze pe cei rămași că nu fac nimic (sau suficient) pentru a îmbunătăți situația de acasă. Acum mergi la piață la ora 9 și vezi că nu ai de la cine cumpăra ce ai nevoie. Acum afli că gazele sau apa caldă depind de o decizie politică, nu de buna gestiune a activităților unor furnizori, care să aibă tot interesul de a avea clienți. Acum diplomele de orice nivel se obțin mai degrabă cu bani, decît pe baza cunoștințelor proprii. Acum oamenii cred că a merge pe banda a doua a unei șosele este dreptul  lor, chiar dacă prima bandă este liberă (deși la noi regula este că circulația se face pe partea din dreapta a drumului!).

Iar singura soluție ca peste alți 25 de ani lucrurile să nu fie mai rele (sau să nu mai fie deloc) este ca de azi să promovăm competența și valorile esențiale pentru viața în societate – fiecare acolo unde se află și cu cei din jurul său. Prin competență cîștigăm libertate. Prin competență putem combate „dresajul” la care ne supune piața muncii și care ni se oferă prin miile de sfaturi despre cum să trecem de un interviu de angajare. Prin competență putem construi ceva. Pentru că oamenii competenți sînt mai puțin permeabili la compromisuri, mită, hoție, intimidare, manipulare.

Să fim buni și buni la ceea ce facem! Să le cerem și celorlalți același lucru! Și nu doar la lucru, ci și acasă, în familie, la școală, în societate, în politică – peste tot.

Cer prea mult?

„Nu atribui niciodată răutății ceea ce poate fi explicat prin incompetență.„ (Napoleon Bonaparte)

dar

„Există un punct dincolo de care incompetența devine atît de șocantă, că este imposibil de distins de răutate.” (James Crawford)

„Omul nu poate trăi doar prin incompetență.” (Laurence J. Peter)

4 comentarii

Filed under cunoastere, Imbunatatire, viata

4 responses to “Incompetență și superficialitate

  1. Pentru asta ar trebui sa generam o contraofensiva. Adica o alta stare manipulata. Ce promovam?

    Apreciază

    • Eu am lansat la un moment dat acțiunea ”Reclamagiul”, adică să nu las nimic din ce nu-mi convine nesancționat și nereclamat – indiferent că era vorba de doctori, funcționari, firme de taxi, firme de telefonie etc. Așa că am primit niște răspunsuri de la Protecția consumatorului de m-a apucat rîsul-plînsul – atît de penibile erau.
      Și acum le scriu și le cer răspunsuri. Încă nu le=am scris parlamentarilor – dar voi începe din decembrie!

      Apreciază

  2. Se pare ca numai incompetenta este promovata in Romania. A devenit un sindrom. Cred ca plecat de la o simpla manipulare, dar noi toti am ridicat acest lucru la rang de arta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s