Eu cu cine votez?

În ultimele zile circulă două articole pe net, care apar mereu sub ochii mei, din diverse direcții. Unul este despre „cel mai tînăr primar din România”, care a făcut ceva pentru a schimba viața lui și a celor din apropierea lui, altul despre doi tineri din Vaslui, care au vrut și ei o schimbare, dar n-au avut noroc.

Nu știu dacă poveștile prezentate sînt adevărate sau povestite corect – nu cunosc pe nimeni în care să am încredere și care să îmi confirme sau nu cele citite în articole. Dar pornesc de la ideea că ceva fum trebuie să indice măcar o scînteie de foc, așa că pornesc de la premisa că un sîmbure de adevăr pare să existe.

Care este asemănarea între cele două situații? Clar, luarea inițiativei de a rezolva o problemă! Nu te poți face la nesfîrșit că nu vezi ce nu este bine, iar primul pas pentru a îmbunătăți ceva este să scoți la iveală problema. Cum zic americanii în filmele cu AA, nu te poți vindeca pînă cînd nu recunoști în public că ești bolnav.

Care este diferența dintre cele două articole?

Primarul despre care este vorba într-unul dintre articole a muncit și a găsit resurse de a merge înainte, cu realizări vizibile pentru el și pentru comunitatea în care trăiește.

Cei doi tineri din celălalt articol au vrut o școală mai bună în care să învețe, așa că au venit la București să le ceară politicienilor să se ocupe de problemă.

Sesizați diferența? Nu voi mai scoate în evidență alte diferențe – legate de regiuni geografice, de soluții alese sau de finalul diferit al poveștilor, deși au și ele o mare influență asupra deciziilor luate și a rezultatelor obținute în cele două situații.

Pe scurt, diferența este de atitudine! Avem de ales între două alternative:

  1. Găsesc ceva ce nu-mi convine și mă implic, împreună cu cei din jurul meu, în rezolvarea problemelor comune.
  2. Am o nemulțumire și caut pe cineva care să rezolve problema pentru a-mi fi mie și colegilor mei mai bine.

Cam de aici vine și răspunsul la dilema din titlu, preluată bineînțeles de la cetățeanul turmentat al lui Caragiale. Pentru că fiecare dintre noi avem la îndemînă două decizii (deoarece chiar și lipsa unei decizii este tot o decizie!):

  1. Mă vait constant că nimeni nu este perfect, fără să-mi asum vreo responsabilitate personală pentru implicarea sau dimpotrivă – lipsa mea de implicare în viața comunității, care însă oricum facilitează ajungerea unora sau altora în diferite poziții înalte de conducere, cu impact direct și asupra vieții mele. Iar dacă nu mă solidarizez niciodată cu nimeni și îi înjur pe toți la grămadă, căutînd mereu să-mi fie numai mie bine, fără să-mi pese de restul, evident că soluția este să iau mereu tot ceea ce pot și să nu dau nimic niciodată la schimb sau pe gratis – nici măcar votul dacă nu am un avantaj rapid cît de mic.
  2. Îmi asum riscul de a mă implica, de a greși eventual, dar nu stau să aștept să facă altul pentru mine ceea ce aș putea să fac și singur(ă), chiar dacă nu este neapărat un lucru extrem de important, ci lucruri mici, fără rezultate majore.

Așadar, cine se recunoaște în prima dintre cele două tipologii de mai sus? Bineînțeles că nimeni, nu-i așa? Pentru că toți știm ce avem de făcut și toți avem mereu dreptate. De aceea totul merge bine în jurul nostru! Apropo, știți cu cine veți vota luna viitoare?

„Există patru cutii de folosit în apărarea libertății: cutia cu săpun, urna cu voturi, boxa juriului și caseta cu muniție. Vă rugăm să le folosiți în această ordine.” (Ed Howdershelt)

ballot.jpg

Lasă un comentariu

Filed under alegeri, Imbunatatire, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s