Mita, corupția, minciuna și hoția – boală sau stare normală?

Astăzi am ascultat o emisiune la radio și cu greu am suportat să aud  totul pînă la final. Pe scurt, era vorba de marii corupți, iar părerea dominantă a celor care și-au exprimat punctul de vedere a fost că aceștia nu merită să stea la pușcărie, dacă consimt să dea înapoi banii primiți ilegal. Nu m-a deranjat părerea în sine, ci m-au revoltat argumentele și circumstanțele aduse în discuție.

Unul spunea că nimeni nu are ce face – dacă toți fac la fel, ești obligat să intri în joc, deci nu tu ești vinovat că încalci legea, ci conjunctura și exemplele din jur. Pe bune? Eu cunosc oameni care și-au dat demisia, pentru a nu intra în „joc”. Există mulți oameni care anunță neregulile și ilegalitățile celor care le pot cerceta. Așa că a nu spune NU unor ilegalități, indiferent cît ți s-ar părea de generalizate, este o decizie personală, nu o vină a societății.

Altul spunea că nu este cazul să „strici o familie”, pentru că marii corupți au familie, nu? Și susținea că este vorba de oameni „aranjați” – cu facultate, posturi înalte – pe care nu este cazul să-i bagi la pușcărie, pentru că au multe de dat societății. Eu nu am prea înțeles – probabil că se gîndea la „luat”, nu exact la „dat”. M-a luat greața cu totul! Deci sînt mai puțin vinovați cei care încalcă legea, dacă sînt educați, familiști convinși și, cel mai probabil, auto-declarați credincioși? Nu cumva aceste condiții ar trebui să-i facă mai responsabili, mai morali și mai atenți față de respectarea legilor umane și divine? La ce dublu standard au ajuns acești oameni neoameni! Și ce justificări își găsesc! Pentru ei este clar că povestea cu cîinele și cățelul nu este o fabulă, ci pură și corectă realitate!

Cineva spunea că, în loc de închisoare, marii corupți să primească pedepse de muncă pentru comunitate – ca să simtă „rușinea” de a fi văzuți măturînd pe stradă la Romană! Curată pedeapsă! Mi l-am și imaginat pe unul dintre foștii pușcăriași apărînd într-o zi la mătură, în centrul Bucureștiului, cu suita de cerșetori și de lingăi așaltîndu-l din toate părțile, cu crucea pe piept și cu liota de „reporteri TV” filmându-l din toate direcțiile, iar după „baia de mulțime” plecînd satisfăcut la „palat”, pentru o odihnă bine-meritată. Circ cu rol educativ? Nicidecum, doar circ, și acela prost și inutil.

Eu încă mai cred în justiție și în dreptate, chiar dacă nu înseamnă întotdeauna același lucru! Iar opinia publică nu are cum să ia locul unei justiții corecte, nici cum să ajute la educarea și progresul unei nații. Unde mai este independența, relevanța, responsabilitatea justiției care îl pedepsește pe un hoț de locuințe la cîțiva ani de închisoare cu executare, iar pe cel care ia mită zeci de mii sau milioane pentru un „mic” trafic de influență la 1 an cu suspendare, pentru că și-a recunoscut vina? Ce exemplu este transmis societății? Că legea este doar pentru fraieri, pentru că cei cu bani se descurcă oricum?

Noaptea minții! Cum spuneam, chiar dacă ne cade greu la stomac situația în care ne aflăm, nu cei care formează majoritatea poartă vina – ei doar se adaptează la practicile „de succes” și aleg de obicei ce li se pare că este în avantajul lor, opaci, inconștienți, mințindu-se singuri că ei nu se pot separa de turmă și că sînt produsul exclusiv al condițiilor în care trăiesc. Vina cea mare o poartă cei care au rolul de a reglementa și regla modelul de societate în care trăim – de ei depinde calitatea legilor, stabilirea ierarhiei valorilor, respectarea drepturilor omului, pedepsirea deviațiilor de la lege.

Vin alegerile! Alegem oamenii care vor face și modifica legi, instituții, reguli. Majoritatea a luat deja decizia – așa implicită și condiționată cum este ea – dar a luat-o. Tot ce îmi doresc este ca minoritatea să fie mai activă decît majoritatea, pentru a schimba sau măcar reduce trendul acesta defectuos de gîndire care domină azi în mintea unora!

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s