Spargerea bulelor

Dintotdeauna se știe că oamenii sînt diferiți și că văd lumea diferit, fiecare prin propriii lui ochi. Așa că existența lumilor diferite este aproape un truism, deși nu este vorba de realități absolute, ci doar de niște perspective diferite asupra lumii existente.

În ultima vreme se vorbește însă despre „adevăruri alternative”, ca un eufemism pentru minciună, deși nimeni nu poate schimba principiile logicii, care recunoaște binomul fals – adevărat, pentru că dacă omiți sau ascunzi un element  al adevărului, nu mai este adevăr.

„Niciodată nu pot apărea surprize în logică.” (Ludwig Wittgenstein)

Da, oricine poate vedea orice, din orice direcție vrea! Pentru că totul este relativ. DAR DOAR PÎNĂ LA UN PUNCT! Iar limita, pentru orice om, ar trebui să fie dată de respectarea drepturilor omului (adică nu doar ale unuia, ci simultan și ale celorlalți), precum și de bun simț, morală, simț civic, spirit critic.

Iar aici se despart apele, inclusiv pe rețelele sociale. Pentru că unii și-au creat profile reale (cu nume, eventual fotografie, o identitate asumată și nedisimulată), în timp ce alții folosesc profile artificiale (folosesc tot un eufemism) – folosind un nickname, posibil o fotografie a altcuiva și opinii violente adresate unora, în funcție strict de interesele cuiva invizibil. Cam ca la manifestațiile din această perioadă din Piața Victoriei: afară oameni reali – mii și sute de mii, înăuntru (în casa luminată și păzită de sute de jandarmi) – stafii care pe întuneric și pe ascuns decideau cum să-i pună pe toți cu botul pe labe, în fața faptului împlinit. Cine se ascunde nu este real, nu este autentic. Are o fațadă vizibilă, democratică, dar în spatele ei este ascunsă gîndirea totalitaristă, de vătafi, baroni sau cum mai sînt cunoscuți în mass media.

„La baza convingerilor bine fondate se află o convingere care nu este bine întemeiată.” (Ludwig Wittgenstein)

Tot în ultima vreme se vorbește despre „bule” – care pleacă de la ideea „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.” Așa cum în viața reală ne alegem prieteni dintre cei pe care am vrea să-i avem prin preajmă, similară este tendința ca în mediul virtual să preferăm (uneori conștient, alteori fără să ne dăm seama) comunitățile, persoanele și locurile familiare sau măcar sincronice și coerente cu modul nostru de gîndire. Prin „bulificare”, de fapt ratăm posibilitatea de a ajunge la alte „realități” – adică ne obișnuim să devenim intoleranți, nu mai ascultăm păreri contrare celor pe care le avem noi, ne deranjează prostia, incultura celeilelte părți – indiferent care ar fi poziția acesteia. Iar acest lucru este extrem de evident pe SM, unde violența verbală este la cote paroxistice. Dispare treptat politețea, scade disponibilitatea de a discuta cu argumente pro și contra, se intensifică atacul la persoană și folosirea de cuvinte dure și nemeritate nici de puritatea hîrtiei (deh, a ecranului, de fapt).

Pe SM, mai ales în campania electorală,  prima mea tendință a fost să mă „dezprietenesc” de cei cu o altă poziție decît a mea, așa cum am remarcat că si alții s-au „dezprietenit” de mine. Dar, după scurt timp m-am răzgîndit, pentru că nu îmi place nici unilateralitatea, nici totalitarismul, nici fanatismul. Mie îmi place să mă consider o persoană tolerantă, curioasă și, mai ales, moderat empatică. Așa că m-am „reîmprietenit” cu multe persoane care nu gîndesc ca mine, pentru că nimeni nu este posesorul adevărului absolut, nu-i așa? Nu că aș fi de acord cu modul lor de gîndire, dar dacă vrei să ai argumente pentru a-ți  susține propria poziție, nu ar trebui să le asculți pe ale celor din alte tabere?

„Dacă un leu ar putea vorbi, noi nu l-am putea înțelege.” (Ludwig Wittgenstein)

Vorbea cineva, într-un interviu pe tema clivajului dintre cele două părți care divizează azi românii (unii pro, alții contra inițiativei pe furiș a guvernului de a da o ordonanță de urgență pentru a se apăra cu mijloace legislative în fața puterii justiției), despre rezistența obstinată a unei mari părți a aparatului administației publice la orice fel de schimbare a modului actual de lucru. Obișnuința este mare pentru unii – o mită ici, un abuz de putere colo, mai o neglijență în serviciu, mai o favorizare a cuiva să intre înainte să-i vină rîndul, ori indiferență, indolență sau lipsă de respect etc. (nu vorbesc de mari corupți, ci de micii semizei care ocupă unele poziții prin care pot decide cîte ceva pentru „public” – cum sînt văzuți cetățenii și contribuabilii de obicei în această țară). Nu îmi plac generalizările – dar am avut ocazia să lucrez ca trainer cu grupe de persoane ce vin din administrația publică, cum am avut ocazia, în calitate de contribuabil, să intru în contact cu diverse persoane din diferite instituții publice. Iar surprizele plăcute, deși au existat, au fost puține!

De aceea ideea mea, pe care o voi promova de cîte ori voi putea, este de a se modifica criteriile de angajare și promovare pentru funcționarii publici, ca cei din acest sistem să cunoască direct realitatea din cel puțin 2 perspective (dinspre mediul privat și dinspre mediul public) – de exemplu:

  • funcționarii care lucrează în sistemul de gestiune a fondurilor europene să fie obligați să ia parte, ca manager de proiect, pentru minim un proiect realizat de o organizație de drept privat
  • funcționarii din administrația locală, fiscală etc. – să fie obligați să aibă experiență de lucru în mediul privat, înainte de a avea o viață de muncă la „stat”

Pentru că eu cred că un om, cu cît este mai educat și mai informat, cu atît devine mai competent, mai integru, cu șanse mai mari să evite repetarea unor greșeli, pentru că poate învăța din cele anterioare. Altfel, rămîne într-un cerc vicios, din care nu mai poate ieși prea ușor.

„Lumea celor care sînt fericiţi este diferită de lumea celor care nu sînt.” (Ludwig Wittgenstein)

Dar omul este om și poate deveni mai bun – aceasta este convingerea mea. Iar oamenii din stradă exact asta vor – să-i ajute pe cei care au greșit să învețe ceva din greșeală și să evite pe viitor să mai facă aceleași greșeli. Totuși învățarea nu apare decît după recunoașterea greșelii! Iar lumea insistă tocmai pentru a-i obliga să se confunte cu propriile decizii și să observe unde au greșit!

„O minciună are viteză, dar adevărul are rezistenţă.” (Edgar J. Mohn)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria 2017, alta intrebare, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s