Ce faci cu omul care, cînd se privește în oglindă, vede ceva ce nu există?

Există o mulțime de sfaturi despre ce poți face atunci cînd în preajma ta se află cineva care trăiește într-o realitate complet închipuită, De obicei, se recomandă îndepărtarea de acea persoană, pentru a-ți păstra propriul echilibru.

Dar iată un exemplu de astfel de situație de neînțeles pentru un om realist, rațional, obiectiv, sănătos, echilibrat. În 1996 am fost la un curs de formare de formatori în Franța. Trainerul ne-a spus de la început că pe parcursul cursului va trebui să ne auto-evaluăm sau să ne evaluăm între noi, fără însă a avea din partea ei vreo confirmare.

Deși la început am fost împotriva acestui mod de lucru, pentru că simțeam nevoia unui referențial în funcție de care să îmi pot calibra „obiectivitatea” față de mine însămi, ea mi-a demonstrat cu răbdare și folosind doar interogații, nicidecum vreo afirmație, valabilitatea auto-evaluării. Astfel, principiul de pornire era că într-o sesiune de training ești singur în fața unui grup și nu te poți baza pe altcineva, care să evalueze în locul tău situația și să îți sugereze soluții rapide și utile. În fața unui grup poți doar să ai încredere în tine, să te cunoști, să îți controlezi reacțiile și atitudinea, să te mobilizezi pentru a depăși situațiile critice și să mergi înainte spre atingerea obiectivelor convenite cu grupul.

Zis și făcut. După fiecare etapă de formare, aveam discuția de final, cu auto-evaluarea propriilor realizări sau a eșecurilor, a neîmplinirilor, a așteptărilor prea mici sau prea mari. Iar pentru că în grupul nostru majoritatea era mulțumită de progres, la un moment dat am început sesiunile filmate și discuțiile de auto-evaluare după vizualizarea filmelor.

Dacă la început unii colegi se declarau satisfăcuți cu munca lor, în ciuda faptului că nu-și atingeau obiectivele sau că primeau evaluări nefavorabile de la ceilalți colegi, eu mă gîndeam doar că sînt superficiali și că nu îi interesează prea mult să devină niște traineri performanți. Dar ceea ce mi-a produs o uimire nemăsurată a fost că, după ce s-au văzut în înregistrările video, au continuat să susțină că tot ceea ce au făcut a fost bine și că nu au nimic de îmbunătățit. Deși vedeau pe ecran că nu au privit participanții la simularea de training, că se jucau cu monedele din buzunar, că au abordat subiecte pe care nu le-au explicat, că nu au răspuns la întrebări șamd, ei susțineau cu mare liniște că totul a mers perfect și că, din punctul lor de vedere, nu trebuie să schimbe nimic.

Evident, dacă nu vrei să vezi ceva, clar nu vezi nimic. Dar și atunci, ca și acum, mă tot mir cum poți să te uiți la ceva prost și să te minți singur că ceea ce vezi este perfect.

Și nu este vorba doar despre oameni oarecare, ci și de oameni aflați în poziții publice, care susțin alternativ ceea ce le convine, în ciuda realității, pe care o interpretează de cele mai multe ori în moduri opuse, doar pentru că așa își pot argumenta propriile decizii iraționale și nelogice, dar care le servesc interesele.

Problema este că cine nu greșește niciodată nu poate vreodată să progreseze. Iar pentru că lumea nu stă în loc, acestor oameni care se cred perfecți nu le rămîne decît invidia, mania persecuției, ura și răzbunarea. Trist pentru ei, mai trist pentru cei din jurul lor. Și uite așa, în loc de mai bine, vine mai răul peste noi.

Vorbeam astăzi cu o prietenă despre iertare. Cum poți oare ierta un om care îți face rău pretinzînd că nu îți face rău? Cum poți ierta un om care îți produce suferință în mod intenționat? Cum poți ierta un om care se uită în oglindă și vede ceva ce nu există acolo?

Iar dacă iertarea este pentru tine, nu pentru el, nu este ca și cum ai închide ochii la ceva rău, care continuă să se multiplice rapid și necontrolat? Iertarea este o virtute pe termen scurt sau un viciu pe termen lung?

Cum poți convinge un astfel de om, desprins de realitatea principiilor umane esențiale, să exerseze diferite puncte de vedere, pentru a deveni mai empatic și mai obiectiv? Sau este mai simplu să ierți, să uiți și să mergi mai departe, de la o distanță sigură pentru a nu mai fi rănit de cei din jur?

Întrebări nenumărate … la care încă nu am găsit răspunsuri mulțumitoare … Nu am soluții … Am doar durere și prea multe emoții ce dau pe-afară …

„Numai în apele liniştite lucrurile se oglindesc nedistorsionat. Doar într-o minte liniştită poate exista o percepţie adecvată a lumii.” (Hans Margolius)

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria amintiri, auto-cunoastere, dezvoltare personala, formare formatori, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.