PSD și taxa de solidaritate

Cînd guvernul lui Boc a introdus o taxă temporară de solidaritate, am plătit-o fără să comentez – mi se părea normal ca, atunci cînd cuvinte destabilizatoare precum criză, incapacitate de plată, recesiune etc. erau spuse zi de zi, într-un context economic destul de neclar, să împart cu alții ceva din ce îmi prisosea mie. Am înghițit în sec și am plătit, pentru că am considerat și încă mai cred că este greu de trăit într-un stat imperfect, al nedreptăților și incompetenților, dar ar fi mult mai dificil de rezistat într-o societate fără legi, fără umanitate, inclusiv fără auto-control.

Acum este rîndul PSD să vină cu ideea unei taxe de solidaritate.

Doar că afară este încă vreme frumoase, guvernul se laudă că totul merge bine, că promisiunile aiuritoare de dinainte de alegeri pot fi îndeplinite fără probleme, că economia noastră are cel mai mare ritm de creștere din UE, că veniturile tuturor cresc precum Făt-Frumos din poveste, că prețurile s-au majorat doar din întîmplare – nu din cauza intervențiilor aberante în economie. Iar aici apare fractura logică în declarațiile publice: totul merge bine, dar este nevoie de bani în plus – de aceea se introduce o taxă nouă!

Dacă ar fi sinceri, aș fi de acord să plătesc o taxă de solidaritate. Dar dacă mint fără rușine, în ciuda evidențelor, cum aș putea să fiu de acord să plătesc în plus pentru ceva ce chiar ei declară că nu este necesar? Constant că am trecut de la fake news la o realitate ireală, neadevărată și necredibilă!

Cum rămîne cu viața noastră? Devine și ea irațională, ca măsurile inconștiente și ilogice ale acestui guvern?  Așa că am decis să nu plătesc această taxă, dacă va deveni obligatorie! Cu orice risc! Ce ar fi dacă, pentru vreo 3 luni, am lua cu toții această decizie?

„Așa cum arată războiul și guvernul, nebunia este cea mai contagioasă dintre boli.” (Edward Abbey)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria administratie publica, alegeri, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s