Despre copii și părinți – iarăși

În ciuda titlului, nu am de gînd să scriu iarăși despre copilăria mea!

Nu pentru că aș fi avut o copilărie prea fericită sau prea nefericită. Poate că în anumite momente aș fi vrut mai mult – mai multă atenție, mai multă libertate, mai multă răbdare, mai multe jucării, mai multe „gadget-uri” la modă – deși pe vremea aceea încă nu se inventaseră nici termenul, nici echipamentele respective . Dar sentimentul general este că îmi aduc aminte cu plăcere de copilărie, deși în anumite momente ale vieții mele am avut tentația – mai mult indusă din exterior – de a da vina pe părinți pentru anumite complexe de-ale mele sau pentru anumite decizii nu tocmai bune.

Dar anii au trecut și m-am vindecat de această tentație,

„Cînd dai vina pe alţii, renunţi la puterea ta de a te schimba.” (Robert Anthony)

De ce? Am mai scris despre acest subiect. În primul rînd, pentru că legea spune că devii „major” la 18 ani (adică devii responsabil în fața legii pentru propriile decizii și comportamente). Legea firii spune că după ce trece adolescența, te maturizezi și trebuie să devii independent, responsabil pentru propria viață (fie că se întîmplă la 18, 25 sau 35 de ani) – și nu trebuie dat neapărat vina pe părinții de tip „cloșcă”, pentru că niciunul nu te leagă, nu te vrăjește, nu te răpește, ci de cele mai multe ori te ține legat(ă) de ei confortul propriu și frica de a risca să iei viața în piept.

După această vîrstă – la care apare de obicei separarea de familia inițială, măcar emoțională dacă nu și fizică, vine momentul în care nu mai înțeleg cum este cu aruncarea vinei pentru consecințele propriilor decizii asupra părinților (indiferent de greșelile făcute sau doar percepute așa de copii):

„Am probleme în relaționarea cu alți – este vina părinților care m-au crescut așa sau mi-au dat un exemplu negativ.”

„Iau decizii proaste – este vina părinților că nu m-au pus în fața unor greutăți majore, ca să învăț cum să raționez și cum să reacționez corect.”

„Am așteptări nerealiste de la viață și așa au apărut insatisfacții, frustrări, prejudecăți, auto-suficiență – este vina părinților că mi-au dat prea multe (sau prea puține, după caz) și nu m-au învățat la timp că viața nu este ușoară.”

„Mă cred superior celorlalți – mă comport egoist, nu am integritate, trișez și păcălesc pentru că mi s-a spus mereu că trebuie să am tupeu, să fiu agresiv și să obțin cu orice mijloace ceea ce îmi doresc – este vina părinților pentru că ei mi-au spus că viața este o junglă.” (desigur, și varianta inversă este posibilă – mă cred inferior, mi-e frică, cedez mereu fără luptă în fața celor puternici etc. etc.).

Mi-e greu să aud astfel de argumente rostite de adulți (sau de oameni care se declară maturi), pentru că în această situație mereu există o oarece perioadă între copilărie/adolescență și momentul în care omul se crede adult. Și chiar dacă părinții au făcut tot ceea ce li se reproșează, totuși vremea la care ei luau decizii în locul copiilor a trecut de mult, iar dacă influența lor a rămas la fel de puternică nu este din cauza lor, ci din cauza persoanei care a rămas la stadiul de copil și nu a reușit să se dezvolte nicicum în contact cu viața din exteriorul familiei,

Cum mi-e greu să citesc articolele în care se descriu rezultatele unor studii făcute de psihologi, cu titluri de genul „Greșelile părinților duc la nefericirea copiilor”. Problema este că cei care scriu astfel de articole nu se documentează suficient și lansează pe piață unele rezultate valabile pentru anumite grupuri țintă, pe care le generalizează ca și cum ar fi adevăruri absolute, indiferent de situație. Mai multă rigoare în furnizarea și preluarea unor astfel de date ar fi mai mult decît binevenită!

Da, este adevărat că un părinte poate greși în anumite situații, deși are cele mai bune intenții din lume. Cum un altul poate greși pentru că nu se controlează sau nu își dă seama de consecințe. Dar cine este un om perfect în această lume? Și de ce viața copilului (după ce ajunge la o vîrstă care îi pernite măcar parțial să fie conștient de consecințele propriilor alegeri) TREBUIE  să fie exclusiv responsabilitatea părintelui? De ce se exclud apriori unicitatea, capacitatea de învățare, de dezvoltare, de înțelegere și de adaptare a copilului?

În realitate, viața înseamnă o evoluție constantă, o creștere și o schimbare continuă. A rămîne cantonat în a da vina pe părinți (și la limită pe societate, pe șefi, pe președinte, pe guvern, pe primar, pe vremea de afară sau pe un altul – oricare ar fi acesta) pentru orice eșec în viață este doar un semn de imaturitate, de blocare a dzvoltării personale, de renunțare tacită la orice brumă de liber arbitru și de subordonare perenă în fața unei autorități chiar și inexistente – doar pentru a avea pe cine da vina la nevoie și pentru ca fiecare să-și poată păstra stima de sine și imaginea de sine intacte, la cote neverosimile, ireale, imaginare.

Da, ducem mereu cu noi copilul care am fost, dar el este o parte din noi, iar cu timpul, cu educația, cu dezvoltarea personală, apar multe alte părți ale noastre, care treptat preiau și cedează conducerea ființei noastre, pe măsură ce parcurgem procesul maturizării și avansăm în viață.

Așa că nu este corect să ne judecăm părinții cu ochi de adult, nici să-i învinuim pentru anumite alegeri făcute de ei la un moment dat – într-un context ce nu ne este cu totul cunoscut și doar parțial înțeles, cum nu este corect nici să ne găsim mereu scuze pentru deciziile de azi în obiceiurile, prejudecățile, regulile sau credințele noastre din trecut.

Pentru că prezentul depinde de noi, nu doar de trecut!  Și a găsi scuze este doar o formă implicită de a renunța la libertate. Iar în lipsa libertății, omul nu se poate dezvolta și ajunge să moară fără a ajunge realmente să devină un om – nu perfect, doar uman.

„Izvorul tuturor supărărilor și bucuriilor se află în noi înșine.” (Knut Hamsun)

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, auto-control, auto-cunoastere, cunoastere, Imbunatatire, responsabilitate, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.