Despre rezistență și reconstrucție

Pentru că am ajuns la o răscruce în viața mea, m-am tot gîndit la regrete – cel mai mare regret al meu este că, înainte de 1989, nu m-a dus capul să mă revolt într-un mod curajos și vizibil.

Ca mullți alți anonimi, am mai mormăit cînd eram scoasă obligatoriu la munci agricole (nu pentru că nu îmi plăcea munca, ci pentru că nu știam nimic despre munca la cîmp, fiind copil de oraș), am refuzat să semnez fișa de post la primul loc de muncă (pentru că apărea formularea „va face orice altceva îi va cere șeful ierarhic” – deși acest paragraf este încă uzual în fișele de post și pe prea puțini îi deranjează), am vorbit cu necunoscuți despre alegeri proaste – dar nu am acționat cu curaj și cu un scop clar în minte, pentru că nu se cristalizase nimic în acest sens în capul meu pe atunci.

Însă, spre deosebire de comunism și ceaușism, acum avem mult mai multă libertate, putem călători, ne putem manifesta cu riscuri reduse, ne putem asocia, avem acces la informații aproape în timp real și nu-mi pot explica de ce am ajuns în situația atît de sugestivă din imaginea de mai jos!

32323361_1744091162313559_4867441807551627264_n

(sursa: desen © Luiza și Mihai Șora, https://www.facebook.com/mihaisora/posts/1744093058980036 )

Și nu mă refer doar la iresponsabilitatea, incompetența și interesele imediate ale celor care au ajuns să ne conducă (pentru că există niște filtre și doar cei mai rapace și mai lipsiți de scrupule dintre ei ajung sus în politica de la noi), ci la oamenii anonimi, mulți dintre ei lăsîndu-se păcăliți – de alții și mai ales de ei înșiși.

Nu-mi plac francezii, dar la ei am văzut greve de luni de zile la scumpirea cu 3 centime a litrului de benzină sau oameni care au votat contra lui Macron – deși îi aprobau punctele de vedere – doar pentru a nu fi ales cu un procentaj prea mare (pentru că puterea absolută corupe absout).

La ei există o tradiție a libertății și a luptei pentru independență, la noi se pare că singura tradiție este cea a capului plecat, pe care sabia nu îl taie.

Și cum ieșim din această paradigmă? Eu aș propune colaborarea și respectul și empatia față de celălalt. Și urmărirea mai binelui comun.

Ce am văzut în schimb în societatea noastră?

Am văzut puriști, care-i disprețuiesc profund pe ceilalți, pe care-i grupează în diverse categorii a priori vinovate: „comuniștii”, „bătrînii”, „pensionarii”, „generația pierdută a părinților” etc., considerînd vinovată pe toată lumea, cu excepția lor. Acest mod de gîndire nu poate duce la colaborare, pentru binele comun. Poate duce doar la divizare și resentimente.

Am văzut oameni care pleacă din țară, care de departe așteaptă ca alții să rezolve lucrurile și îi critică pe cei rămași că nu muncesc mai mult pentru a îmbunătăți mai repede totul aici – condiție esențială pentru eventuala lor întoarcere acasă. Nu mi se pare a fi altceva decît o auto-amăgire.

Am văzut oameni dezamăgiți de senzația că se luptă cu morile de vînt, am văzut critici, agresivitate, suficiență. De fapt, ne aflăm într-o luptă de uzură, care nu se poate cîștiga peste noapte – și este mai degrabă o luptă cu noi înșine, pentru a vedea în noi schimbarea, în loc să o așteptăm de la alții. Dar asta-i viața. nu-i așa? Doare, dureză mult revenirea din suferință, cu condiția să nu renunțăm la luptă.

Am văzut o opoziție slabă în Parlament, nu numai din cauza numărului redus de parlamentari, cît mai ales din cauza lipsei unui leader pragmatic ales, acceptat și sprijinit de cei care mai au cît de cît dorința de libertate. În realitate, există un PNL care a rămas doar cu aerele de partid istoric și care se vrea leaderul opoziției – fără a arăta cumva că ar fi capabil de așa ceva, un USR care se zbate admirabil pentru a-și păstra suflul – doar că este ca un pește prins în plasă – strîns în chingile unui mecanism parlamentar opresiv și a unor înțelegeri subterane extrem de ușor de întrezărit, și niște alți oportuniști, care nu reușesc să demonstreze că se poate avea încredere în ei. Dar chiar și așa, în timpuri grele nu înțeleg de ce nu se aplică zicala cu puntea și dracul – cu condiția să existe un scop unic, clar, comunicat și benefic pentru cei din opoziție.

Le-am văzut pe cele rele  – dar ce punem în schimbul lor? Fiecare să-și răspundă și să acționeze cum crede de cuvință. Și să-și asume consecințele.

 

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria 2018, alegeri, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.