Obiceiurile vechi dispar greu

De ce nu ne merge bine? De ce unii nu se bucură de libertate și se comportă ca și cum mereu ar datora ceva cuiva? De ce schimbările în mai bine au devenit reversibile și par acum imposibile, în timp ce schimbările în mai rău sînt așa de rapide și sînt salutate de o majoritate semnificativă? De ce nu vor oamenii să gîndească și înghit pe nemestecate toate gogoșile tuturor?

Întrebări peste întrebări.

Vorbeam cu o prietenă a mamei mele și îmi spunea că ea dă niște bani în plic tuturor medicilor pe la care merge – și cum este în vîrstă și merge pe la mai mulți doctori lunar, se adună o sumă destul de mare. Eu i-am spus că plătesc lunar pentru serviciile medicale și că nu mai dau bani sau cadouri la doctor de peste 20 de ani (cu excepția serviciilor medicale cu plată). Iar ea mi-a zis că „obiceiurile vechi dispar greu”. Și este om cu studii superioare, acum pensionară – nu se poate spune despre ea că nu înțelege ce se întîmplă și nici nu este fană PSD. Dar nu vrea nici măcar să încerce să accepte un alt mod de viață. Ieri am fost cu ea la Urgență, după un accident casnic. Era foarte supărată că doctorul de acolo nu a vrut să primească banii pe care îi pregătise! Dar nici acest eveniment nu i-a schimbat ideea că la doctor trebuie să te duci cu niște bani în plic! Nu am putut să o conving! Este ea o mică delincventă? Este mai vinovat coruptul, decît corupătorul?

Iar dacă pentru unii din generațiile mai vechi poate fi extrem de greu să se rupă de vechile obiceiuri, cum s-ar putea explica reacțiile unora mai tineri?

Prin 1996, îmi explica un coleg mult mai tînăr ca mine despre cît de bine era în comunism. Eu l-am întrebat de unde știe (în 1989 avea cam 15 ani) – știa ce-i spuseseră cei din familie. În schimb, povestea mea era una reală – văzută și simțită ca adult, și nu semăna deloc cu povestea pe care o aflase el din gura altora – pentru că eu în comunism nu am primit nimic (nici eu, nici părinții mei, nici cei din familia lărgită nu am fost membri PCR, așa că nu am beneficiat de niciunul dintre avantajele uzuale din acea epocă – nu am primit case gratis, nu am fost promovați pe alte criterii decît propria muncă, nu am primit pașaport), în schimb am resimțit din plin relele acelei perioade (lipsa de libertate, frigul din casă, lipsa de alimente, întreruperea alimentării cu apă sau curent, lipsa de acces la informații și multe alte suferințe zilnice, mai ales cele de natură mentală și spirituală).

Iar cele două mari categorii din perioada comunistă – profitorii regimului și victimele lui (pentru că cei care s-au împotrivit pe față comunismului au fost extrem de puțini), par a fi la baza celor două Românii de care așa de mult se vorbește acum: România majoritară (a urmașilor profitorilor de dinainte de 1989, dar și a celor care ar fi vrut să profite și a celor care n-au avut curaj nici să profite și nici să se împotrivească) și România minoritară – a victimelor care s-au eliberat de comunism, care au progresat și care acum se simt liberi, activi, conștienți, curajoși, lucizi, dornici de progres.

De ce unii se simt încă victime? De ce unii s-au trezit și au ales cum vor să-și trăiască viața? Nu știu care este răspunsul. Știu doar că nimeni nu îți dă libertatea, dacă nu ți-o iei singur(ă). Și nici obiceiurile vechi nu dispar, dacă nu vrei să le faci să dispară. Și nimeni nu o poate face în locul tău!

 

 

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.