Muncă, resurse și rezultate

Acum mulți ani, cînd mi-au fost furate actele din geantă în autobuz, bineînțeles că m-am dus la poliție, ca să reclam furtul. Am mers pe la vreo trei birouri, trimisă din ușă în ușă în secția de poliție, pînă a venit la mine pe hol un om în uniformă, care mi-a spus că cel mai bine este să mă duc acasă și să revin peste 2-3 zile, pentru că de obicei hoții aruncă actele și așa le voi recupera mai ușor. Zis și făcut! Proasta pleacă acasă plină de speranțe, conform sfatului primit de la polițistul anonim binevoitor, și revine la poliție, după 3 zile, de data asta decisă să fac oficial reclamație.

Dar surpriză! Mă ia alt polițist la rost – de ce vin să fac reclamație după 3 zile? Cum pot ei să mai facă investigații, fără martori. fără să mai culeagă date de la locul faptei etc.? Și de ce n-am fost atentă la geantă, dacă am văzut că este aglomerație în autobuz? Și după ce a văzut că am tăcut și că nu mai protestez, mi-a zis să dau o declarație că mi-am pierdut actele, ca să îmi dea el o dovadă în baza căreia să pot să cer documente noi. Varianta cealaltă oferită a fost să reclam furtul, să aștept minim 30 de zile pînă primesc de la ei o veste despre rezolvarea cazului, să solicit documente provizorii și după aceea să am dreptul să obțin documente normale de identitate – ceea ce ar fi însemnat dublarea drumurilor pentru obținerea noilor documente. Bineînțeles că am renunțat prea ușor la drepturile mele, am declarat în scris că proasta proastelor și-a pierdut pe stradă actele din geantă și am plecat la drum să obțin noile acte de identitate. Ei au scăpat de un dosar de furt cu autor necunoscut, eu m-am ales cu umilința și cu alergăturile de rigoare.

Azi aflu că la poliție există sute de mii de dosare cu autor necunoscut nerezolvate, mii de fugari de justiție de negăsit, telefoane la 112 lăsate în așteptare de operator și alte situații de o birocrație de necrezut, cu consecințe fatale uneori. Este drept că unii dintre cei care au anumite funcții trebuie să jure că vor face anumite lucruri (cum le cere legea sau obiceiul nescris al profesiei alese), alții trebuie să respecte regulamente și legi, dar nu li se cere în mod explicit să fie competenți, să fie integri, să aibă o morală  și valori normale într-o societate modernă și democratică, să fie oameni – nu doar funcționari sau subordonați.

Mulți oameni încă nu pricep că munca nu înseamnă să-ți umpli timpul cu ceva în timpul programului de lucru. Munca în sine nu are valoare, dacă nu obținem rezultatele utile și așteptate de la fiecare, indiferent de locul, nivelul și domeniul în care lucrăm. Iar rezultatele nu trebuie să fie obținute oricum, ci fiind atenți la modul în care consumăm resursele utilizate în procesul muncii.

Și indiferent dacă vor fi (și cîte) demisii după cazul fetei de 15 ani care a sunat la 112 pentru a cere ajutor – fără a-l primi la timp, sistemul lent, incompetent și superbirocratic din orice instituție sau domeniu nu se va face bine decît dacă fiecare om din sistem își face bine treaba – adică muncește responsabil, eficace și eficient. Oare o fi posibil? Sau majoritatea oamenilor au rămas imobilizați în moștenirea comunistă sintetizată în zicala „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim.”?

Eu încă sper că oamenii vor deveni mai umani! Voi?

PS Finalul poveștii de la început este că am primit, peste vreo trei ani de la situația descrisă, un telefon de la poliție, prin care am fost convocată să-mi ridic actele de identitate (găsite după multă vreme, din întîmplare).  Telefonul m-a bulversat cu totul, mai ales că uitasem de incident, iar omul tot insista că a făcut o faptă bună și probabil aștepta mulțumiri. O fi verificat undeva valabilitatea acelor acte, care probabil trebuiau să fie anulate între timp, din moment ce îmi fuseseră emise alte documente? 100% incompetență, indolență, dezinteres. Iar între timp, lucurile în loc să evolueze într-o direcție pozitivă, pare că merg din ce în ce mai prost.

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria alta intrebare, amintiri, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.