Arhive pe categorii: comunicare

Cine trebuie să știe limba română?

 

Răspunsul logic ar fi: toți vorbitorii de limbă română, și mai ales cei care au limba română ca limbă maternă și au funcții publice sau de reprezentare.

Dar logica și limba română nu intră în bagajul majorității politicienilor din România.

Zice unul că înainte de moțiune „PSD nu a negociat nimic cu UDMR, pentru că nu s-a tranșat nimic – au fost simple discuții”.

Cred că la investire, fiecare parlamentar ar trebui să primească măcar DEX-ul și o lună de studiu + un curs de logică și erori semnificative de gîndire.

PS: Negociere = infinitivul lung de la „a negocia”, un verb care reprezintă o acțiune, nu doar un rezultat al acțiunii, pentru că de obicei se negociază o înțelegere, un contract, un tratat etc. (respectiv rezultatul negocierii).

„A vorbi despre limba în care gîndești este ca o sărbătoare.” (Nichita Stănescu)
Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria comunicare, cunoastere, Imbunatatire

De ce nu îmi plac cei care aleg să scrie în limba română fără diacritice?

Cu riscul de a-mi pierde mulți dintre cititorii blogurilor mele (nu că aș avea prea mulți, de aceea mă cam doare să știu că unii vor decide să nu mă mai urmărească) și de a rămîne fără mulți dintre prietenii mei de pe FB, nu pot să mă abțin, așa că voi spune cu voce tare (o formă de stil – adică voi face public) motivul pentru care nu îmi place de cei care preferă să scrie în limba română fără diacritice.

Eu cred că este o formă de comoditate, Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria comunicare, diacritice, limba română

„Program cu publicul”

Cum ați defini „publicul”?
La primul meu loc de muncă, pe ușa biroului denumit ”Financiar-contabilitate” era un afiș de genul: „program cu publicul între 14 – 16”. Aveam nevoie de niște date din contabilitate, așa că am intrat, deși era dimineață. O persoană mai agresivă s-a luat de mine, atrăgîndu-mi atenția că, dacă nu știu să citesc, ar fi timpul să mă apuc să învăț. I-am răspuns că am intrat tocmai pentru că am citit programul de pe ușă, dar cum eram angajată, ca și ea, nu m-am simțit „public”, ci parte a colectivului de lucru. S-a uitat urît la mine, dar mi-a dat ceea ce i-am cerut.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria administratie publica, alegeri, comunicare, cunoastere

De ce iubesc limba engleză?

Chiar dacă aparent este o limbă ușor de învățat (cine nu ar fi de acord, știind că unul din patru oameni din toată lumea știe cît de cît engleza?!?!), pe mine continuă să mă fascineze, ori de cîte ori am ocazia să mă intersectez cu ea – fie pe plan profesional, fie pur și simplu în reclame, cărți sau filme.

Prin comparație cu limba engleză, limba română pare o limbă insuficient dezvoltată, cu un vocabular oarecum rudimentar și simplist, în care majoritatea termenilor au un caracter generic, nediscriminatoriu, anacronic. Să luăm doar un exemplu: cum ați traduce din engleză în limba română următoarele cuvinte: power, force, strength? Dacă „force” se poate uzual traduce prin „forță” (cu sinonimul „putere”) – din cauza asemănării de formă, echivalentul cel mai des folosit pentru „power” și „strength” este tot „putere”. Deci, pentru trei cuvinte care nu sînt sinonime totale, noi avem unul singur în vocabularul de termeni uzuali.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria comunicare, Imbunatatire

Ce părere aveți despre eufemisme?

Eufemismul este acel cuvînt pe care îl folosim atunci cînd nu putem, nu se cade sau nu vrem să spunem pe șleau ceea ce gîndim, pentru că ar apărea instantaneu niște consecințe pe care nu ni le-am dori. Nu este chiar o minciună gogonată, dar nu este nici adevărul pur și simplu.

Folosirea eufemismelor nu înseamnă mereu același lucru. Eufemismele pot aduce uneori o serie de avantaje, dar excesul de eufemisme nu este decît o altă formă de minciună și de înșelătorie implicită, care transformă realitatea existentă într-o realitate paralelă, decalajul dintre fapte și percepția lor fiind extrem de periculos pentru calitatea vieții noastre.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, blog, comunicare, Imbunatatire, viata

Cînd faci rău, dorind mai binele cuiva

 

Good_and_Evil_in_One_by_Torrent_Demonz

De cîte ori, auzind povestea cuiva, nu i-am spus ce am fi făcut noi în locul său? De cîte ori nu am dat sfaturi cuiva, negîndindu-ne la situația lor reală, ci la principiile, valorile sau experiența noastră?

De cîte ori nu am spus: „Ți-am spus eu că nu faci bine?”

De cele mai multe ori pornim de la cele mai bune intenții. Dacă eu am mai mulți ani, mai multă experiență, eventual mai multă inteligență, educație sau doar prezență de spirit în situații noi și complexe, de ce să nu-l „ajut” pe cel care se confruntă cu neajunsuri, propunîndu-i niște soluții verificate, acceptate și acceptabile, ca pe niște shortcut-uri prin care să-și rezolve mai rapid problemele?

Ce este rău să ajuți pe cineva?

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria comunicare, incompetenta, prietenie, psihologie

Competent!

Vă invit în grupul nostru – unde încerc ca în fiecare zi să pun în discuţie măcar o problemă de logică sau de gîndire, o iluzie vizuală sau o sugestie de reflecţie.

Astăzi, am propus o poveste, pe care o împart aici cu voi:

A fost odată un rege foarte bun şi foarte bogat, care avea două fete, ambele la fel de frumoase şi de deştepte, pe Alenia şi pe Adelia. Deşi regele le-a dat pe mîna celor mai buni educatori din ţinut, cele două fete aveau firi şi comportamente complet diferite. Alenia, cea mare, era foarte nebunatică, spunea numai minciuni, făcea doar ce voia ea şi nu asculta de nimeni, iar tuturor le era frică de ea. Cea mică, Adelia, era blîndă, cuminte, atentă, spunea doar adevărul şi toată lumea o iubea.

Cele două fete au crescut şi au ajuns la vremea măritişului. Una dintre ele s-a căsătorit pe ascuns, iar regele s-a supărat mult cînd a aflat, dar a ales să nu facă public numele fetei măritate.

Pentru a găsi un soţ şi pentru cealaltă fată, el s-a decis să organizeze un turnir şi să-i invite să ia parte pe toţi prinţii din celelalte regate. Condiţia pentru a deveni ginerele regelui era ca cel care cîştiga turnirul să fie nu doar viteaz, ci şi isteţ. Aşa că regele a cerut ca învingătorul să se căsătorească în ziua următoare cu fata lui cea liberă şi să devină moştenitorul tronului, doar dacă o va numi pe aceea. Iar dacă o va numi pe cea căsătorită, în loc de nuntă, urma ca prinţul să fie izgonit din regat.

Prinţul care a cîştigat turnirul, înainte de a spune numele fetei cu care urma să se căsătorească, i-a cerut regelui să-l lase să vorbească cu fetele lui. Regele a fost de acord, dar i-a dat voie să vorbească doar cu una dintre fetele lui, aleasă chiar de rege, şi să-i pună doar o singură întrebare, formată din maxim două cuvinte.

Ce întrebare i-aţi propune prinţului să pună şi de ce?

Eu am o soluţie – dar le aştept pe ale voastre, înainte a o pune aici.

Numai bine şi pe curînd, sper,
Cristina

Scrie un comentariu

8 Februarie 2014 · 1:59 PM