Arhive pe categorii: relatii umane

Despre experții ad-hoc în tenis

Mărturisesc că nu prea le am cu sportul. În ultimii ani nici măcar nu prea am mai făcut sport (în sensul de mișcare, nu de a practica un sport anume). La TV nu mă mai uit de multă vreme la sport – poate cîteva minute de patinaj iarna și ceva știri sportive, pe care le prind din întîmplare. Dar, ca pe tot românul, m-a prins pasiunea pentru tenis, de cînd cu Sorana, Simona și mai nou Andreea – care, iată, au devenit prietenele noastre, alte tuturor. Continuă lectura

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, mindfulness, relatii umane

Sacrificiul de sine

Nu-mi plac vorbele mari despre viață. Eu cred că viața, indiferent de om și de poziția lui în societate, este o suită de decizii și de fapte, chiar dacă mulți habar nu au că tot ceea ce fac este pur și simplu o consecință doar a propriilor lor decizii, deoarece de fapt nu își dau seama că lipsa unei decizii proprii este tot o formă de decizie, doar că nu este conștientizată în timp real.

Din acest motiv, eu nu știu ce înțeles are expresia „a-ți sacrifica viața” pentru cineva sau pentru ceva.

Pe FB, aproape am devenit „persona non grata” într-un grup, pentru că am îndrăznit să comentez ceva contra, referitor la scrisoarea deschisă a unei stewardese, care se considera umilită de către conducerea companiei aeriene, unde lucra de 18 ani, în condiții extrem de proaste – susținea ea.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, cunoastere, Imbunatatire, relatii umane, spiritualitate

Oare de ce la noi democrația este atît de originală?

Nu știu să dau o explicație, dar pot să îmi pun întrebări, nu?

Mă uit și îi ascult pe cei care ne conduc – miniștri, parlamentari, șefi de partide politice, înalți demnitari – indiferent dacă fac parte dintre cei „aleși” sau cei „numiți”. Cei care ieri se înjurau cu spor și se șfichiuiau cu priviri disprețuitoare, astăzi își dau mîna și își aruncă ocheade angelice. Tot ceea ce spuneau cu voce tare și apăsată, astăzi este negat cu la fel de multă fermitate și cu argumente care jignesc inteligența oricărui om cu o oarecare memorie funcțională.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria administratie publica, auto-cunoastere, Imbunatatire, incompetenta, relatii umane, Romania, viata

”People like to…

”People like to think of themselves as honest. However, dishonesty pays—and it often pays well. How do people resolve this tension? … people behave dishonestly enough to profit but honestly enough to delude themselves of their own integrity. A little bit of dishonesty gives a taste of profit without spoiling a positive self-view.” (Nina Mazar, On Amir, and Dan Ariely – The Dishonesty of Honest People: A Theory of Self-Concept Maintenance)

Ați furat ceva vreodată? Nu mă refer la ceva gen Ocean’s  Eleven sau la un mare jaf, ci la furtul unei cărți dintr-o bibliotecă, la un pix sau o cutie de agrafe luate de la birou, la asumarea unei idei aflate de la altcineva, la mersul cu nașu’ sau fără bilet în autobuz, la rotunjirea în plus a decontului pentru o delegație sau la umflarea prețului unor produse, pentru a păstra restul rămas de la niște cumpărături. Deci mici înșelătorii care uzual nici „nu se pun” cînd vorbim despre furturi.

Dacă ar trebui să răspundeți la întrebarea „Ați mințit vreodată?”, ce ați putea spune? Dacă un polițist v-ar întreba dacă ați observat că ați trecut pe roșu, i-ați spune mai degrabă că vă grăbiți la spital sau că aveți vreo altă urgență sau supărare?

Ați înșelat vreodată pe cineva? Ați copiat la vreun examen, ați plagiat un picuț, ați promis ceva știind de la bun început că nu aveți de gînd să vă respectați cuvîntul dat? Ați dat mită vreodată – sau măcar un cadou și niște flori pentru a intra peste rînd la doctor sau la administrația financiară?

Bănuiesc că fiecare dintre noi trebuie să recunoască măcar una din faptele enumerate mai sus, chiar dacă mulți dintre noi pot spune că nu au furat sume mari de bani, că nu au făcut fapte grave antisociale, că nu sînt teroriști și nici nu mint în mod curent.

Putem acuza minciuna, dar admite minciunile mici sau bine intenționate? Îi putem scuza pe cei care copiază la un examen, trec pe roșu și merg fără bilet în autobuz, dar cerem vehement ca persoanele publice care fură, dau mită sau promit fără să se țină de cuvînt să fie exemplar pedepsite? Care este nivelul pînă la care micile noastre fapte imorale (sau chiar mici contravenții, nu chiar infracțiuni) pot fi acceptate, pentru a ne păstra buna părere despre noi înșine?

Pentru că eu nu cred că totuși cunoașteți pe cineva care declară conștient și complet sincer că este ocazional mincinos, hoț, corupt, egoist, rău intenționat etc., nu-i așa?

De obicei ne consolăm că „situația”, „anturajul”, „condițiile” sînt cele care ne determină să facem cîte ceva care nu ar trebui făcut, dacă ar fi să respectăm principiile eticii, preceptele religioase sau standardele noastre morale, așa că noi ne considerăm buni și credem că alții sînt răi (sau mai răi).

Este bine? Este rău? Unde ar trebui trasă linia? Sau multe dintre comportamentele așa-zis imorale ar trebui reconsiderate? Voi ce ziceți? Nu ar trebui să ne privim mai des în oglindă? Nu ar trebui să fim mai aproape de cum ne așteptăm că trebuie să fie ceilalți atunci cînd avem nevoie de ceva de la ei (corecți, imparțiali, onești, serioși, disponibili, bine intenționați etc.)?

Scrie un comentariu

14 Aprilie 2014 · 3:07 PM

Adevărata motiv…

Adevărata motivaţie este ceea ce vine din interior: ştii încotro te duci, deoarece ai o imagine internă convingătoare, nu un poster cu poze din călătorie pe perete. (Denis Waitley)

Mulţi susţin că există motivaţie extrinsecă. Eu cred că este doar o exprimare eufemistică pentru frică, neasumarea responsabilităţii pentru propria viaţă sau indecizie. Dacă nu vreau să fac ceva, dar îmi este frică de ceva sau cineva, poate pe moment voi reacţiona aşa cum vor alţii, care zic că mă „motivează”. De fapt mă sperie cu o pedeapsă oarecare sau mă îmbie cu un stimulent de moment, pentru a obţine ceva de la mine. Doar că aşa nu pot avea pretenţia de la mine să fiu mai mult decît un executant dezimplicat şi neinteresat.  Nu se pot aştepta să gîndesc la ceea ce fac, să vin cu idei de îmbunătăţire, să-mi pese de ceea ce se întîmplă.

Eu cred că ar trebui să renunţăm la eufemisme şi să nu-i mai păcălim pe oameni că motivarea poate veni din exterior. Ea vine doar din interior – chiar dacă uneori ni se pare OK să ne facem că îi înţelegem pe ceilalţi şi să-i lăsăm să creadă că spusele lor ajung pînă la inima, sufletul sau mintea noastră.  Este o minciună prin omisiune, pe care uneori ne-o administrăm chiar şi nouă înşine.

Să ne dorim sinceritate şi libertate – doar aşa vom deveni mai puternici.

Ce credeţi?

Numai bine,
Cristina

Scrie un comentariu

30 Ianuarie 2014 · 12:48 PM

Despre comunism şi „omul nou”

Pentru că apar din ce în ce mai mulţi nostalgici după comunism, chiar şi dintre cei care doar indirect ştiu despre ce era vorba – din relatările familiei şi poate ale cunoscuţilor, pentru că în 1989 erau copii şi nu apucaseră încă să se confrunte direct cu „binefacerile” socialismului multilateral dezvoltat, m-am decis să aduc aici cîteva din amintirile mele din acea perioadă. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria comunism, Imbunatatire, relatii umane, Uncategorized

Fiecare cu pilotul lui automat

Fiecare dintre noi are pilotul lui automat, care preia controlul complet, cîteodată, asupra noastră.

În aviaţie, pilotul automat a apărut pentru a fi folosit ori de cîte ori zborul se face la viteză de croazieră şi toate celelalte condiţii sînt normale, pentru a scuti piloţii de o muncă de rutină, fără multă valoare adăugată.

În viaţa noastră, obiceiurile învăţate şi toate scurtăturile deprinse în abordarea unor situaţii curente se pot echivala cu un pilot automat. De exemplu, toţi ştim că, atunci cînd conduc, şoferii experimentaţi nu mai trebuie să se gîndească la fiecare mişcare şi că pot face alte lucruri – din cele nepedepsite de lege 🙂  – adică pot vorbi, pot asculta radioul etc., pentru că nu mai trebuie să fie atenţi doar la procesul propriu-zis prin care conduc maşina (cum să schimbe viteza, cum să apese pe pedala de acceleraţie, cum să tragă de volan etc.) Practic, dacă drumul este cunoscut şi relativ liber, mergem pe „pilot automat”, fără să ne gîndim prea mult la şofatul propriu-zis.

Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria auto-cunoastere, Imbunatatire, psihologie, relatii umane, spiritualitate, viata