Arhive pe etichete: alegeri

Perversa medie

Am avut zile în care luam decizii nonstop și zile în care mă lăsam purtată de mînă ca un om fără vedere. Am zile în care nu mă opresc din vorbit și altele în care nu spun mai mult de 5-10 cuvinte. Am zile în care aplicația de pe telefon îmi spune că am făcut 10000-14000 de pași și zile în care nu depășesc 15 pași. Am zile în care citesc o carte pe zi și zile în care nu pun mîna pe o carte. Am zile în care mă simt bine și zile în care mi-e greu și să deschid ochii dimineața.

Vouă nu vi se întîmplă la fel? Probabil că fiecare ar putea scrie despre propriile experiențe, aflate la extremitățile intervalului între cald și rece.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, Imbunatatire, viata

Puterea cuvintelor

Există o teorie care arăta că oamenii tind să gîndească așa cum vorbesc și că vorbesc așa cum gîndesc.

Iată un exemplu, care ne poate face să înțelegem dacă există sau nu ceva specific nouă, în spatele cuvintelor pe care le folosim.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, auto-cunoastere, Imbunatatire

Alegeri. Alegeri conștiente. Alegeri implicite

Știi ce este cel mai greu în viață? Să faci o alegere.” (Honoré de Balzac)

Să faci o alegere de care ești conștient(ă), aș adăuga eu.

Omul este maestrul alegerilor implicite. Oricine face mereu alegeri – orice are la bază o alegere, de cele mai multe ori neconștientizată. Acțiunile, vorbele, ideile, gîndurile, stările, atitudinea cuiva depind de alegerile fiecăruia – făcute din instinct, pe baza propriilor prejudecăți, ca urmare a intuiției sau pur și simplu pentru că „așa se face”.

Există desigur și alegerile conștiente – în funcție de dorințe, de interese, de riscuri etc., nu doar alegeri de care nici nu ne dăm seama și pe care, în mod uzual, nici nu le includem în categoria de „alegeri”.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, dezvoltare personala, Imbunatatire

Orice final se transformă într-un nou început

Acum ceva vreme, după mai multe luni în care părea nu nu se întîmplă nimic cu ea, orhideea mea făcuse în sfîrșit mai mulți boboci, pe care îi priveam în fiecare zi, în așteptarea florilor.

Dar, într-una din zilele primăvăratice de ianuarie, o muscă a îndrăznit să intre în casă, dezlănduind energia pisicilor mele, mari vînotărese.

În atacurile lor frenetice, mi-au rupt ramura cu cei mai mulți boboci, pentru că exact acolo se ascundea nefericita muscă.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Imbunatatire, viata

Pastiluța de gîndire critică (1)

„Nu crede ceea ce îți spune profesorul tău, doar din respect pentru el.” (Buddha)

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, gândire critică, Imbunatatire

Românul și agresivitatea în public

Citeam acum vreo 2 zile un articol despre agresivitatea tot mai exacerbată la români, mai ales în perioada sărbătorilor, care parcă și-au pierdut orice farmec și au rămas doar cu frustrările conformismului.

Oamenii se grăbesc ca și cum ar veni sfîrșitul pămîntului, cumpără în neștire, gravitează precum electronii în jurul magazinelor, blochează traficul pentru te miri ce lipsă din coșul de Crăciun, se umplu de stres și apoi îl revarsă asupra oricui se nimerește prin preajmă.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, Imbunatatire

1 Decembrie

1 Decembrie!

Ninge!

A venit iarna în București. O sărbătoresc cu un ceai, portocale și multe visuri.

La Mulți Ani, România!

Scrie un comentariu

Din categoria 2019, alegeri, Imbunatatire