Arhive pe etichete: egalitate de sanse

De ce nu mi-ar fi plăcut să fiu băiat și de ce nu mi-a plăcut să fiu fată!

Probabil că am îmbătrînit în ultimele 3 luni ca alții în 7 ani! Iar nostalgia copilăriei mă înconjoară cu un văl dens, ca o ceață care mă desparte de realitate.

Îmi amintesc că mama mă ducea în fiecare lună la frizerie, ca să mă tundă, încă de foarte mică – eram la grădiniță și apoi am intrat la școală. Iar la liceu, profesorii mă dădeau ca exemplu băieților din clasă. care ar fi trebuit să se tundă la fel de scurt ca mine! Cum să-mi fi dorit să fiu băiat? Eu le invidiam pe fete – cu cozi împletite, cu funde, cu  părul liber pe umeri … Iar cînd reușeam s-o conving pe mama ca măcar 3-4 luni să renunțe la obiceiul de a mă tunde periuță, părul meu creștea țepos și neascultător – nici vorbă să stea în vreun fel – numai cum îi plăcea lui!

Continuă lectura

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, egalitate de sanse, Imbunatatire, schimbare

Ce înseamnă egalitate de gen?

La fiecare început de martie apar în spațiul public mai multe discuții despre egalitatea de gen. Dar ce înseamnă egalitatea de gen? Că femeia trebuie să fie egală cu bărbatul? În niciun caz! Nici măcar că genul se referă doar la bărbați și femei, așa cum sînt definite sexele în sens biologic sau anatomic.

De obicei, femeile independente, de carieră, puternice, de succes se revoltă în fața ideii de discriminare de gen, deoarece ele susțin că în realitate nu există, fie și doar pentru că ele au reușit să o evite și să se impună în mediul lor profesional sau social. De fapt, ele au adoptat instrumentele necesare pentru a se impune într-o societate în care regulile au fost stabilite de alții, doar că au suficientă forță și destule competențe pentru a obține respectul și poziția dorite.

Femeile care nu-și doresc neapărat independența (adică preferă să trăiască în familia tradițională, în care „bărbatul aduce bani în casă și femeia are grijă de copii și gospodărie”) se revoltă și ele – cum să existe „egalitate” între femei și bărbați?!? Pot bărbații naște copii?!? Pot femeile să sape șanțuri și să taie lemne în pădure?!? Bineînțeles că ele omit să recunoască faptul că nu chiar toate femeile pot naște copii, nici că nu toți bărbații seamănă exact cu prototipul de bărbat puternic, curajos și întreprinzător, care a cucerit Vestul american în filmele de epocă.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, discriminare, egalitate de sanse, gender, Imbunatatire

Cînd, vrînd binele, de fapt faci rău!

Sursă: (1) Cristina Musat

Cine poate privi emisiunile despre concursurile de beauty pageants pentru fetițe? Eu cînd văd copilițe de 4-5 ani cu părul vopsit, gene false și pantofi cu top, chinuite să pozeze sau să facă fel de fel de exerciții care de care mai stupide, sufăr de-a dreptul fizic. Iar de aici la implantul mamar înainte de încheierea adolescenței sau la tatuajele permise înainte de vîrsta majoratului nu este decît un pas minuscul.

Astăzi un medic spunea că un copil de 7 luni a primit sarmale, că doar „un copil trebuie să guste de toate și o înghițitură nu poate să facă rău!” – după cum îi comunicase unul dintre părinți. Doar că a ajuns la spital, cu probleme critice! Există părinți care le dau copiilor, încă de la cîteva luni, orice cumpărat din comerț. Am văzut cu ochii mei o mamă care i-a luat copilului o sticlă de Fanta, i-a pus o tetină și i-a dat să sugă, că „era vară și-i era sete copilului”, deși foarte bine putea să-i dea apă pur și simplu.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

13 Martie 2016 · 2:55 PM

Stereotipuri de gen

Astăzi am fost la un seminar intitulat „Combaterea stereotipurilor de gen”, la care am discutat despre cum se manifestă și se identifică gîndirea stereotipică în mass media, precum și care ar fi soluțiile utile pentru a diminua stereotipurile de gen. Surpriza a fost că toți participanții au fost interesați de subiect, ceea ce este un lucru bun, nu?

Voi ce părere aveți despre existența stereotipurilor de gen în mass media din România?

Găsiți aici și aici materialele elaborate în cadrul proiectului POSDRU „Șanse și drepturi egale!”. Dacă vi se par interesante sau utile, aștept un semn, cum aștept și observațiile sau argumentele voastre contra părerilor expuse.

egalitate--

Scrie un comentariu

Din categoria egalitate de sanse, stereotipuri de gen

Stereotipurile de gen și mass media din România

Am luat parte în acest an la pregătirea unei broșuri despre combaterea stereotipurilor de gen în mass media din România, în cadrul unui proiect POSDRU (Proiect POSDRU/144/6.3/S/130458 – „Şanse şi drepturi egale!” – Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Investeşte în oameni!).

La prima vedere, cum vi se par mesajele din spațiul public (fie că este vorba de presa tradițională, de publicațiile specializate pe diverse domenii, de programele TV, de reclame, filme etc., dar și de mediul online, din ce în ce mai activ și mai vizibil în ultima vreme), în ceea ce privește egalitatea / discriminarea de gen?

Iată în premieră un extras din textul inclus în broșură:

Strategii pentru eliminarea stereotipurilor de gen în mass media

În mod tradiţional, media acceptă că informaţiile furnizate trebuie să fie colectate şi editate pornind de la trei principii de bază: precizie, corectitudine şi reprezentare echilibrată, considerându-se a patra putere în stat. În realitate, prin componentele informale care fac parte din media în prezent, dar şi prin interesele politice diverse şi controlul limitat al societăţii asupra celor care furnizează informaţii în spaţiul public, mesajele transmise nu sunt nici pe departe pe cât de echilibrate, corecte şi exacte s-ar putea dori sau presupune.

Chiar dacă media militează pentru libertatea de opinie şi de exprimare în spaţiul public, condamnând eventualele încercări de cenzură din exterior, totuşi în media nu există libertate deplină. Fie există interese politice sau economice (de care nu ne ocupăm aici – nu abordăm situaţiile de manipulare şi de propagandă în media, care implică anumite intenţii şi interese specifice), fie mesajul este distorsionat ca urmare a filtrelor implicite, individuale sau organizaţionale. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria discriminare, egalitate de sanse, mass media

Discriminare sau egalitate de gen în România?

În ultima vreme, de nevoie la început și din pasiune ulterior, citesc mai tot ce apare în domeniul egalității de gen – de la strategii și rapoarte oficiale ale instituțiilor sau ONG-urilor din domeniu, la opinii ale unor diferiți autori sau comentarii de pe net ale unor anonimi.

Ce am constatat? Că mulți – nu doar amatori anonimi care au, desigur, dreptul la exprimare și la propria lor opinie, fie ea și antisistem, dar și unii dintre cei autorizați (care ar trebui să fie cunoscători și practicieni ai principiilor egalității de gen) nu se obosesc să facă efortul de a se dumiri despre ce este vorba, înainte de a-și da cu părerea.

Iată doar cîteva exemple:

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria discriminare, egalitate de sanse

Discriminare sau „Asta e viața!”?

În 1973, Mary Rowe – profesor și ombudsperson (ca să nu zic ombudsman – sic!) la MIT, a definit conceptul de micro-comportamente inechitabile: acele mici gesturi și comportamente aparent inofensive, aparent indirecte și deseori inconștiente sau neintenționate (un fel de „scăpări” verbale sau non-verbale), de obicei dificil de dovedit și greu de integrat într-un tipar de comportament discriminatoriu, adesea nerecunoscute nici chiar de cel care le manifestă, care apar atunci cînd cineva percepe o altă persoană ca fiind „diferită” – astfel că i se pare că „merită” un tratament mai altfel.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, egalitate de sanse, gender