Arhive pe etichete: limba română

Despre limba latină

Așa cum i-a fost limbajul, la fel i-a fost și viața. (Seneca)

Nu știu dacă se mai învață limba latină în școală, dar eu tare mi-aș dori să se studieze. Eu am fost unul dintre puținii elevi care au învățat cu plăcere latina (deși nu îmi place să învăț pe de rost ceva, iar la gramatică altfel nu se putea!), chiar dacă eram la un liceu cu profil industrial (pentru că în comunism multe din liceele așa numite teoretice au fost transformate la un moment dat în licee industriale, pentru a fi probabil în concordanță cu materialismul promovat ca ideologie de stat).

Mai interesante decît declinările și conjugările oarecum ciudate, sau decît topica interesantă a limbii latine, au fost de fapt informațiile primite despre sistemul de limbi romanice și elementele de etimologie pe care profesoara noastră ni le-a furnizat.

Continuă lectura

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Imbunatatire, limba română

Un gogoș, doi gogoși?

Vă place gogoșul? Sau gogoașa? Iată cum poți face un gogoș de post pufos!

Chiar dacă limba română are o gramatică destul de neregulată, există totuși limite în abordarea ei creativă.

Așa după cum despre „succesuri” s-au ridicat valuri ca după un taifun, tot așa ar trebui să abordăm relația dintre gogoși și gogoașe – care, deși forme diferite de plural, vin tot de la singularul gogoașă – substantiv FEMININ.

Iar dacă mă tot minunez de greșelile de limbă din spațiul public, se pare că mirarea mea va fi din ce în ce mai intensă și mai diversificată.

Pe cînd niște rețete de cozonace?

 

PS Citiți comunicatul de presă trimis de Sindicatul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca – gramatica nu mai este la modă în România nici printre oamenii care se consideră „de cultură”.

Scrie un comentariu

Din categoria alegeri, Imbunatatire, limba română

Câte limbi române există oare?

Revin la una din obsesiile mele – folosirea corectă a limbii române de către cei care declară limba română ca limbă maternă (și fac aici un efort de a aplica regulile de ortografie în vigoare).
Este dreptul oricărui grup să-și creeze un jargon, pentru a se deosebi de „profani”, dar în ultima vreme, în spațiul public apar mai mult decât ar fi normal (sau mi-ar plăcea mie!) diverse expresii care nu îmi gâdilă deloc plăcut urechile.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Imbunatatire, limba română

Între noroc și nenorocire

Astăzi mă întrebam de una singură cum a evoluat folosirea cuvîntului noroc, față de evoluția cuvîntului nenorocire, în limba română.

Noroc este de origine slavă, ca și alte cuvinte cu sufixul -roc din limba română (cozoroc, iarmaroc, soroc, proroc și altele), folosit cu sensul de soartă (dar doar cea bună!). Iar pentru cine nu are o soartă bună, există desigur antonimul nenoroc.

În timp ce pentru noroc nu am găsit în DEX decît forme de substantiv, cu sensuri relativ apropiate (cu excepția unei forme vechi: a noroci, pe care eu nu am auzit-o vreodată în vorbirea uzuală), verbul tranzitiv a nenoroci este unul care face parte din vocabularul curent  – nu de puține ori este folosit în vorbire la modul reflexiv, mai ales cînd cineva se plînge de propria soartă (negativă, de această dată!).

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria auto-cunoastere, Imbunatatire

Necunoașterea limbii române – scuzabilă sau un păcat de neacceptat?

Citind mai devreme un articol savuros de pe Contributors despre „ca și” și  alte metehne de (ne)gîndire, exprimare și simulare ale multor români, în relația cu regulile limbii și ale civilizației – în general, mă gîndeam la vestitul „decît” folosit în loc de „doar” sau la unele greșeli de limbă aparent mai „complicate” – cum ar fi acordul de gen al adjectivelor de întărire (înșiși/înseși etc.) sau folosirea de barbarisme (cum ar fi „a realiza” în loc de a-și da seama).

Este evident că în țara în care forma este mai valoroasă decît esența, în care educația este mai mult mimată decît reală, unde diplomele se cumpără cu snopul (sau pur și simplu se „redenumesc” din pix, astfel încît o declarație de participare la un curs de 3 zile devine în CV o diplomă de master), în care plagiatul nu se pedepsește dacă numele plagiatorului este binecunoscut publicului, în care ignoranța vehementă nu este deloc condamnată, așteptarea ca lumea să folosească în mod corect limba maternă este complet nerealistă.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Imbunatatire, limba română, mass media

De ce nu îmi plac cei care aleg să scrie în limba română fără diacritice?

Cu riscul de a-mi pierde mulți dintre cititorii blogurilor mele (nu că aș avea prea mulți, de aceea mă cam doare să știu că unii vor decide să nu mă mai urmărească) și de a rămîne fără mulți dintre prietenii mei de pe FB, nu pot să mă abțin, așa că voi spune cu voce tare (o formă de stil – adică voi face public) motivul pentru care nu îmi place de cei care preferă să scrie în limba română fără diacritice.

Eu cred că este o formă de comoditate, Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria comunicare, diacritice, limba română