Trainer’s Feelings


Cel mai mult îmi place să fiu trainer

Să vă povestesc cum a început totul.

În 1995 lucram la Institutul Român de Standardizare, care pe atunci avea un acord de asistenţă de la AFNOR pentru dezvoltarea competenţelor interne. Tragedia era că toate cursurile se făceau în limba franceză, numai că eu, chiar dacă înţelegeam ceva-ceva, ca tot românul, nu puteam de fel să comunic la un nivel acceptabil.

De aceea m-am hotărît să învăţ franceza şi în 10 luni am ajuns să mă pot descurca relativ onorabil. Doar că după vreo trei luni de la decizia de a începe franceza am aflat că acordul de colaborare cu AFNOR era spre finalizare şi că mai era doar un curs planificat, pentru formarea de formatori.

Nu era chiar ceea ce mă interesa la acel moment, dar m-am înscris totuşi să particip, pentru că era o şansă să-mi verific cunoştinţele minimale de franceză. Cel mai tare m-am bucurat de faptul că trainerul era un englez stabilit în Franţa (spunea că Anglia nu este suficient de boemă pentru el!), cu care puteam vorbi în engleză🙂 .

Numele acestui trainer este David Miller şi, fără să ştie, a însemnat pentru mine mai mult decît toţi profesorii avuţi în şcoală la un loc, pentru că a produs o imensă transformare în modul meu de a fi şi, în consecinţă, mi-a deschis un nou drum în viaţă.

David este un trainer carismatic, cum nu am văzut mulţi. În doar cinci zile de training ne-a făcut pe cei 12 din grup să trecem prin faze succesive de auto-cunoaştere, pornind de la relaţia noastră cu noi înşine/însene la relaţia cu ceea ce ne înconjura – fiinţe, obiecte neînsufleţite, aer, apă, cer, pămînt, …  

Experienţele prin care am trecut mi-au întredeschis uşa spre altceva decît cunoşteam – un mod interesant, deosebit de plăcut şi tentant de viaţă, diferit de convenţionalismul şi imobilismul tradiţionalist creat de şcolile din România, de care nu ştiusem să mă despart mai devreme. Doar că, fiind încă în faza pesimistă a vieţii mele (cînd nu ştiam să am încredere în mine şi totul mi se părea prea greu sau nepotrivit pentru mine), l-am întrebat pe David dacă era posibil ca o persoană timidă, nesigură, complexată şi iremediabil şovăitoare să devină un bun trainer. În loc să îmi răspundă, m-a întrebat ce îmi doresc cel mai mult în viaţă – şi m-a pus să scriu pe un bileţel 5 dorinţe pe care le credeam irealizabile în următorii 10 ani de viaţă. Mi-a cerut să bun bileţelul în portofel şi să-l citesc peste vreo 5 ani … Iar apoi mi-a spus că, dacă viaţa ar fi un rîu foarte adînc şi foarte lat, iar eu aş fi pe mal şi aş şti teoretic cum se înoată, aş avea doar două căi la îndemînă dacă aş dori să ajung pe celălalt mal: una – să stau pe mal şi să îmi fac griji despre ce ar putea să mi se întîmple la traversare, iar a doua – să îmi fac curaj să sar în apă, iar apoi să mă bazez pe instinctul de conservare, care m-ar ajuta să ies cu bine pe celălalt mal. Şi mi-a mai spus că nu are un răspuns la întrebarea mea, pentru că decizia de a alege una sau alta dintre căi era a mea şi a nimănui altcuiva.

Pe moment n-am fost convinsă că are dreptate, dar dubiile apăruseră…

Pentru primul curs, m-am pregătit mai bine de-o lună, deşi subiectul mi-era foarte bine cunoscut. Am luat cu mine un reportofon pentru a mă înregistra şi asculta seara, ca să verific că ceea ce spuneam avea sens şi legătură cu subiectul!

La următorul curs deja mă simţeam mai confortabil, la celelalte am început să mă încarc cu energie.

Astăzi acţionez precum o baterie care se încarcă atunci cînd merge maşina! Am primit la cursuri cele mai frumoase complimente din viaţa mea! Am văzut rezultatele obţinute de unii dintre participanţi şi îmi place să cred că am avut şi eu măcar o infimă contribuţie!

Iar pentru ceea ce am senzaţia că dau, mă hrănesc cu energia creată de entuziasmul unor cursanţi şi de plăcerea pe care îmi place să cred că o radiez!

De aceea îmi place să fiu trainer – şi am verificat acest lucru în peste 125 de serii de cursuri, lucrînd cu peste 1700 de cursanţi. Şi cum de obicei îmi propun o rată de succes de 2% (adică să schimb ceva în modul de a privi viaţa şi problemele cu care ne confruntăm fiecare pe plan profesional), mă încurajez cu ideea că măcar 2 oameni pe an au început în urma cursurilor mele să aleagă cu mai multă atenţie să facă mai mult din ceea ce le place.

P.S. Iar de pe bileţelul cu 5 dorinţe, 4 mi s-au îndeplinit în primii 4 ani! 

2 responses to “Trainer’s Feelings

  1. andreea

    Ma regasesc in povestea ta si indraznesc sa cred ca ceea ce spui are rezonanta si pentru alti oameni care fac din conceptul de training unul valoros. As adauga si cealalta directie in ceea ce spuneai referitor la contributia ta in succesul participantilor – contributia participantilor tai la succesul tau. Din punctul asta de vedere, sa fii trainer inseamna sa n-ai voie nici o clipa sa uiti ca trebuie sa fii mereu mai bun, mai sensibil, mai empatic si mai clar…pentru ca altfel, participantii tai te sanctioneaza imediat! Succes pe mai departe!🙂

    Apreciază

    • philean

      Ce cuvinte frumoase … – multumesc mult!
      Nu m-am gindit pina acum la aspectul legat de „contributia participantilor tai la succesul tau”, pentru ca nu cred ca am vreun succes. Tot ceea ce imi doresc este sa imi placa ce fac, si imi este suficient. Iar daca imi place, fac bine. Iar a face bine este normal, nu?
      Cu drag
      Cristina

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s