Eu


”We confess small faults to insinuate that we have no great ones.” (François de La Rochefoucauld)

Cristina Musat

Cristina Muşat
Inginer, specializarea Aeronave – promoţia 1985
Absolventa Psihologie – 2012
Trainer

Ocupaţii succesive diverse, de la inginer în 1985, responsabil sistem de management al calităţii între 1992-1994, trainer din 1995, manager de proiect din 1998, director de departament între 1998 şi 2005, iar din 2005 trainer şi consultant pentru îmbunătăţirea continuă a proceselor, în firma proprie – iar psiholog – niciodată (mai întîi pentru că nu mi-am dat examenul de licență și mai mult ca sigur nici n-o voi face vreodată, iar în al doilea rînd – sau poate invers – pentru că nu am încredere în psihologie și în psihologi. Cum zicea cineva, cînd îți dai seama că ești absent, ești prezent! Cam așa pare a fi cu psihoogia – cînd îți dai seama  că ai nevoie de psiholog, deja ești de cealaltă parte a  problemei și poți continua singur drumul. Iar „poți” este un termen eufemistic pentru „vrei”. Că dacă nu vrei, niciun psiholog nu te poate obliga. Iar dacă vrei, niciunul nu te poate opri din drum!)

Cel mai mult îmi place să fie trainer – am început din 1995 – peste 180 de cursuri, cu peste 2700 de participanţi, cu teme din următoarele domenii: Lean Manufacturing, managementul şi îmbunătăţirea calităţii, instrumentele calităţii, managementul proiectelor, formarea formatorilor, AMDEC, SPC, TPM, rezolvarea problemelor şi rezolvarea creativă a problemelor, DoE, managementul mentenanţei, comunicare, coaching, creativitate, lucru în echipă, modele de excelenţă (CAF şi EFQM), CSR, dezvoltarea competenţelor antreprenoriale, competenţe sociale pentru manageri şi pentru managerii de inovare, metodist, responsabil proces, specialist îmbunătăţire procese, manager îmbunătăţire procese și altele.

Co-autor al standardelor ocupaţionale pentru patru ocupaţii noi: metodist (cod COR 214906), responsabil proces (cod COR 241931), specialist îmbunătăţire procese (cod COR 241928) şi manager îmbunătăţire procese (cod COR 241946), disponibile pe http://www.anc.gov.ro/index.php?page=so.

Autor de cursuri autorizate de CNFPA din 2004 – de specializarea în următoarele ocupaţii: manager de proiect, formator, metodist, responsabil proces, specialist îmbunătăţire procese, manager îmbunătăţire proceseşi de perfecţionare înComunicare (competenţe generale)

Pasiune mare pentru bloguri: http://leanromania.wordpress.com/http://www.leanblog.ro/wp/.

Traducător certificat de Ministerul Culturii – din engleză şi italiană în română, din 1991

Necăsătorită, fără copii

Membru fondator al Asociaţiei Experţilor Lean din România (Lean Romania, www.lean.ro, http://www.leanblog.ro/wp) 

Membru ESREA (European Society for Research on the Education of Adults), din 2008 (http://www.esrea.org)

Actualmente, director, trainer şi consultant – Philean SRL

Analiză personală punctuală şi limitată:

De curînd, am fost pusă în situaţia de a face un exerciţiu, care consta în 4 enunţuri de completat, şi anume:

  1.  cînd eram la şcoala generală, îmi doream să merg la liceu la un profil … şi am terminat un liceu la profilul …
  2.  cînd eram la liceu, îmi doream să urmez studii superioare în domeniul … şi am finalizat studiile universitare în domeniu ….
  3. După ce am terminat facultatea, pînă acum am lucrat în domeniile …., dar mi-aş fi dorit să fiu ….
  4. Acum sînt …

Iată enunţurile completate de mine:

  1.  Cînd eram la şcoala generală, îmi doream să merg la liceu la un profil Real şi am terminat un liceu la profilul Real.
  2.  Cînd eram la liceu, îmi doream să urmez studii superioare în domeniul Filologie, şi am finalizat studiile universitare în domeniu Politehnică.
  3. După ce am terminat facultatea, pînă acum am lucrat ca inginer, responsabil sistem calitate, traducător, trainer, consultant, manager de proiect, director, dar mi-aş fi dorit să fiu scriitor.
  4. Acum sînt trainer şi consultant.

Momente esenţiale în viaţa mea:

1)     Eram în anul 3 la facultate şi am avut două restanţe în vară – se întămpla în 1983. Pentru cei care nu ştiu cum era înainte de 1989 la facultate, pot spune că dacă nu treceai toate examenele într-un an de studiu, nu puteai trece în anul următor. Aşa că atunci cînd am picat una din restanţe în sesiunea din toamnă (la termo), m-am confruntat pentru prima şi ultima oară în viaţa mea cu spectrul repetenţiei. Eu eram la acel moment (şi încă mai sînt şi astăzi) o persoană care respectă regulile pe care le acceptă, de aceea mi-a fost foarte greu să accept că nu sînt capabilă să promovez anul, gîndindu-mă chiar la alternativa de a renunţa la facultate (deşi mi-era frică de cum mă vor judeca şi trata apoi cei din jurul meu). Dar într-o dimineaţă, într-una din zilele în care mă pregăteam pentru repetarea examenului de restanţă (pentru că se accepta o reexaminare dacă aveai o singură restanţă), m-am trezit cu o revelaţie care mi-a schimbat complet relaţia cu exteriorul, pentru totdeauna! M-am trezit hotărîtă că trebuie să mă văd ca fiind capabilă, mi-am spus că pentru mine nu contează ce cred ceilalţi despre mine, atîta timp cît eu mă consider capabilă să trec peste orice obstacol mi s-ar ivi în cale şi că trebuie să aleg: ori ei, ori eu! Am luat restanţa din a doua încercare, am trecut în anul patru cu o medie un pic peste 8 (iar la noi în facultate se ştia că „primii 10 ani sînt grei, pînă treci de anul 3”), iar apoi în anul 4 am avut o medie peste 9 şi în anul 5 de 9,50 (după ce în anul 1 avusesem un pic sub 7, iar în anul 2 cam 7,50!). Cred sincer că, dacă ceva din mine nu s-ar fi trezit în acea toamnă, nu aş fi astăzi ceea ce sînt şi nu aş fi putut să mă mobilizez pentru a trece de tot şi toate pentru a reuşi să fac ceea ce îmi place şi ceea ce cred eu că este bine.

2)     Cred că prin 1991 am făcut şcoala de şoferi şi am dat examen pentru luarea permisului de conducere. Instructorul care trebuia să mă înveţe să conduc se credea a fi un psiholog nativ foarte talentat, de aceea metoda lui era să critice tot ceea ce făceam, pe principiul că dacă vei critica pe cineva, respectiva persoană se va mobiliza şi va deveni din ce în ce mai bună, ca să demonstreze că nu merită critica. Doar că metoda lui la mine nu a avut succes! Ba chiar a avut un efect contrar celui aşteptat! Pe vremea aceea, examenul consta în poligon şi traseu, iar eu în timpul pregătirii nu am greşit deloc – adică făceam corect toate manevrele necesare, în timpul regulamentar, respectam regulile de circulaţie, totul era nu neapărat perfect, dar era sigur corect din punctul de vedere al cerinţelor minimale pentru trecerea examenului. Doar că instructorul aplica consecvent metoda lui de a critica totul, iar eu nu înţelegeam ce am de făcut mai bine, din moment ce nu existau greşeli vizibile pe care să fie nevoie să le corectez. Iar el nu ştia să spună ce anume nu era bine, ci repeta intr-una că se poate mai bine! Rezultatul a fost că la examenul în poligon, la prima manevră (parcare la dreapta la 90°) m-am urcat pe bordură cu roata din dreapta spate (ceea ce era interzis!), la a doua repetare m-am suit iar pe bordură, de aceea am decis să întorc şi să ies din poligon, doar că pe traiectoria de întoarcere se afla supraveghetorul de la circulaţie, pe care l-am lovit cu maşina! El s-a şocat, eu am înlemnit – cîteva milisecunde ne-am uitat unul la altul ca şi cînd am fi fost doi extratereştri de pe planete diferite, iar apoi el a urlat la mine să opresc motorul şi să iau mîinile şi picioarele de pe comenzi, apoi a venit şi m-a dat jos din maşină, conducîndu-mă în afara spaţiului poligonului. Am avut nevoie de vreo 2 săptămîni să mă trezesc la viaţă – dormeam, mîncam, mergeam la lucru, vorbeam cu ceilalţi, dar nu eram eu, ci doar o parte a mea, pentru că cealaltă se blocase şi o urmărea cu ochi critic şi detaşat pe partea încă funcţională, fără să înţeleagă de ce există în paralel o parte controlată şi una necontrolabilă, care face ce vrea ea, nu ce gîndeam şi decideam eu că ar trebui să facă. De atunci pot înţelege teoriile despre dedublare, despre personalităţi duble, despre transe, lumi paralele etc. Şi de atunci încerc să mă întregesc, să mă completez şi să mă definesc ca un tot, căutîndu-mi  pacea între mine şi eu, fiindu-mi clar că nu exist doar eu, cea care mă cred, ci şi eu care nu mă văd şi nu mă înţeleg întotdeauna, dar fără de care n-aş fi eu cea întreagă.

3)     În 1995 l-am cunoscut pe David, un englez care se mutase în Franţa, deoarece viaţa în Marea Britanie nu i se părea suficient de boemă pentru gustul lui. Mi-a fost trainer la primul curs de „Train for Trainers” din viaţa mea. Mi-a întredeschis o uşă către viaţa mea de acum. Fără intersectarea cu el, aş fi rămas cu temeri, complexe, vulnerabilităţi netratate, frică de schimbare. În 5 zile, m-am transformat dintr-un om timid şi avid de confirmări din exterior, într-o persoană mai deschisă către testarea şi depăşirea propriilor limite, către nonconformism, către depăşirea fricii de situaţii penibile. La cursul lui am vorbit în franceză fără să ştiu suficientă franceză pentru a nu mă face de ruşine (eram atunci doar de vreo 2 săptămîni la un curs intensiv de franceză – deci mi-am depăşit frica de penibil, expunîndu-mă în public riscului de a se rîde de vorbirea mea incorectă), am cîntat (eu care cînt doar cînd sînt singură în maşină pe o şosea necirculată!), am privit intens în ochi şi am atins diverse persoane necunoscute în exerciţii de antrenament – lucruri pe care în mod normal nu aş fi fost dispusă să accept să le fac, mai ales de față cu alții! Şi de atunci pot vorbi în public fără să mă afecteze în mod covîrşitor unele situaţii neplanificate care pot provoca surprize neplăcute (cum ar fi să duc la bun sfîrşit o zi de training după declanşarea neaşteptată a unui atac de diarie), să pot recunoaşte în public cînd greşesc sau cînd nu ştiu anumite lucruri (graţie unui alt trainer, care m-a învăţat că doar prin auto-evaluare mă pot cunoaşte aşa cum sînt), să pot trece peste situaţii neplăcute fără să le resimt ca pe atacuri la persoană – care să-mi descătuşeze emoţii de necontrolat, să pot gestiona conflicte fără să reacţionez prin furie, ameninţări sau violenţă, să pot să învăţ din greşeli şi să merg mai departe, pentru că dacă vreau, voi putea să mă îndrept către ce mă interesează şi voi reuşi să ajung unde îmi doresc.

4)     În 2004 mi-am dat seama că sînt iremediabil îndrăgostită de ideea de îmbunătăţire continuă. Eu nu cred că ar trebui să existe o distincţie foarte clară între viaţa personală şi cea profesională, care ar trebui să respecte ambele acelaşi set comun de valori, nevoi şi interese ale unei persoane. Din acest motiv, pentru mine, îmbunătăţirea continuă nu se referă neapărat doar la activităţile profesionale, la aplicarea de metode de lucru mai eficace, la rezolvarea problemelor curente de la locul de muncă. Pentru mine, îmbunătăţirea continuă este una din valorile care ar trebui să ne guverneze toate gîndurile, procesele, acţiunile şi deciziile din viaţa noastră. Iar dacă este vorba de îmbunătăţire continuă, include tot ceea ce ţine de ceea ce și cum facem zi de zi, inclusiv ceea ce este abordat în dezvoltarea personală, coaching, consiliere sau orice alte cuvinte şi sintagme utilizate pentru a defini nu neapărat un concept, ci metodologii şi instrumente utile și complementare în anumite situaţii. Scopul îmbunătăţirii continue a fiecăruia/fiecăreia dintre noi este, pentru mine, căutarea simplităţii şi devenirea sau transformarea într-o persoană completă, integră şi autentică.

Ca să mă explic mai bine, trebuie să spun de ce îmi doresc să fiu un om simplu, complet, integru şi autentic – şi nu mă refer la faptul că îmi doresc ca ceilalţi să mă vadă astfel, ci la nevoia mea de a deveni un astfel de om.

Simplitatea înseamnă pentru mine renunţarea conştientă la ceea ce este în plus, mai mult decît este necesar pentru a atinge un scop, pentru a crea o idee, pentru a face o acţiune, pentru a determina un rezultat. Înseamnă mai ales a nu consuma prea mult din ceea ce nu poţi da înapoi (naturii, oamenilor, comunităţii şamd.) Mai mult, înseamnă renunţarea conștientă la complexitate, în favoarea a ceea ce este clar, util, suficient, necesar, disponibil într-un anume scop. Exemple de simplitate pot fi nenumărate în viaţa de zi cu zi. Voltaire spunea acum cîteva sute de ani: „Omul întotdeauna începe prin a fi un om simplu, apoi devine complex, iar printr-o iluminare a superiorităţii redevine la sfîrşit un om simplu. Acesta este cursul de evoluţie al inteligenţei umane.”

Simplitatea nu este deci insuficienţa substanţei, ci, dimpotrivă, esenţa substanţei umane, după distilarea şi maturarea gîndirii şi spiritualităţii omului, astfel că simplitatea este însoţită de un caracter complet, integru şi autentic, care permite congruenţa gîndurilor, faptelor, dorinţelor şi valorilor unui om. Către aşa ceva îmi doresc să evoluez, iar dacă aş putea să mă transform într-o cometă, pentru a-i atrage pe cei din jurul meu să mă însoţească pe traiectoria aleasă, aş avea tot ce aș putea cere de la viaţă să-mi ofere. Deocamdată sînt un nucleu şi încerc să acumulez energia necesară pentru a construi cîmpul dorit de forţe de atracţie.

Eu zic că am parcurs primii paşi, chiar dacă de fapt nu am făcut nimic care să merite prea multă atenţie sau recunoaştere, după standardele altora. Pentru mine, satisfacţia personală este determinată de justa corelare dintre ceea ce dăm şi ceea ce primim de la ceilalţi. Echilibrul între ceea ce ne place şi compromisurile pe care trebuie să le acceptăm este cheia fericirii individuale, de aceea este util să observăm şi să reducem eforturile care produc insatisfacţie, în acelaşi mod în care experţii Lean analizează şi îmbunătăţesc procesele dintr-o organizaţie.

În cei 20 de ani de experienţă ca trainer şi consultant, am pus de nenumărate ori o întrebare managerilor şi patronilor de firme pe care i-am cunoscut în diverse ocazii: „Care este raţiunea de a fi a unei afaceri?”. Peste 99% dintre cei chestionaţi au răspuns: „PROFITUL!”. Iar întrebarea mea următoare a fost de obicei: „Atunci de ce credeţi că există afaceri în domenii care nu asigură profit maxim? De exemplu, se ştie că profitul cel mai mare posibil se obţine în zonele negre sau gri ale pieţei, sau din comercializarea de produse ilegale: droguri, trafic de persoane, etc. „. Cînd pun această a doua întrebare, simt imediat privirile dezaprobatoare şi răspunsurile acide sau furioase sînt cu greu reprimate. Mi se aduce aminte că există legi, moralitate, etică, simţul responsabilităţii etc. Este evident că au dreptate. Dar eu insist şi le mai pun de obicei încă o întrebare: „Care credeţi că este motivul pentru care oameni celebri de afaceri s-au retras la un moment dat din domeniul care i-a consacrat, în plină glorie, aparent nejustificat, şi s-au îndreptat spre acţiuni filantropice, de cercetare sau de cultură (exemple arhicunoscute ar fi George Soros sau Bill Gates)?”. Mulţi îmi spun că probabil că s-au saturat de bine, alţii nu pot înţelege cum cineva poate renunţa de bună voie la putere, în timp ce alţii mai cer timp să mai cugete înainte de a da un răspuns. Răspunsul meu la prima întrebare este că o afacere porneşte atunci cînd un întreprinzător doreşte să-şi satisfacă o anumită nevoie, la un moment dat. Un întreprinzător de succes porneşte o afacere atunci cînd vrea să schimbe ceva în viaţa sa, fie că are o idee care i se pare strălucită, fie cînd este nemulţumit de ceva şi simte că este cazul să se apuce de ceva nou, fie cînd apare o oportunitate ce nu poate fi lăsată să scape. Bineînţeles, există şi situaţia în care unele afaceri pornesc pentru că unii se simt obligaţi să facă o schimbare (de exemplu un şomer care, negăsindu-şi multă vreme un nou loc de muncă, este nevoit să înjghebeze o afacere). Dar chiar şi în acest caz, aceasta soluţie nu este aleasă decît de cei care vor sau simt suficient curaj ca să încerce, nu de toţi cei care sînt nevoiţi, aşa că şi această situaţie se încadrează pînă la urmă în prima categorie de motive. Iar domeniul în care cineva începe o afacere este strict legat de ceea ce preferă cel care o iniţiază. Fie că ştie şi îi place să facă ceva anume, fie că este un inovator perpetuu şi un spirit aventuros şi vrea sa afle şi să încerce tot ceea ce se poate. Dacă facem o paralelă cu piramida trebuinţelor lui Maslow, obţinerea profitului este condiţia esenţială pentru viabilitatea unei afaceri, dar nu este scopul afacerii decît pe perioada necesară satisfacerii necesităţilor „fiziologice” primare ale unei întreprinderi. Odată atins nivelul de profit ce permite funcţionarea afacerii, alte necesităţi trebuie satisfăcute pentru a se menţine interesul celui care a pornit afacerea. Iar atunci cînd nu îi mai place ceea ce face, se retrage şi îşi găseşte o altă ocupaţie, care, de obicei, în logica dezvoltării umane, se regăseşte spre vîrful piramidei necesităţilor. Astfel, eu cred că profitul este un mijloc prin care se poate atinge scopul, nu un scop în sine. Iar scopul unei afaceri este să facă plăcere celui care a iniţiat-o, să-i satisfacă necesităţile, dorinţele şi aşteptările, astfel încît să nu îşi piardă motivaţia de a continua. Iar eu prin plăcere înţeleg ceea ce te face să te simţi bine dimineaţa cînd trebuie să pleci de acasă la lucru.

4 responses to “Eu

  1. Diana Silvia Stănescu

    1. e frustrant să trăiești ani de zile – mai bine de 20 de ani, cu o persoană întocmai ca instructorul tău de șoferie . . .
    2. ”un om timid și avid de confirmări din exterior” . . . de mine vorbești acolo ? eu cred că DA . . .
    3. eu îmi doresc să te însoțesc pe traiectoria aleasă . . . și cred că dintr-atâția cititori, nu siguranță nu sunt singura ! concluzie: ești deja o cometă !
    4. acest puct m-a motivat pentru statusul de azi pe FB – sper să nu fi greșit cu ceva (😦 am nevoie de o confirmare din exterior, după cum vezi . . . )

    Apreciază

    • Multumesc, Diana! Orice alegere ai face, doar tu ţi-o poţi valida, pentru că cea mai apropiată persoană de tine eşti chiar tu! Noi, din afară, vedem lucrurile cu alţi ochi, cu alte interese, din alte perspective. Crede în noi, dar mai mult încrede-te in tine însăţi!
      Cu drag,
      Cristina

      Apreciază

  2. remona

    Cred ca ai ceva stima de sine….

    Apreciază

    • Cred ca de vina este genetica … Dar daca lucrurile ies bine, ma bucur, deci ajung sa am o buna imagine despre mine, asa ca stima de sine creste …
      Orice lucru, indiferent cit ar fi de minor si nesemnificativ ar fi, merita sa fie bine facut. Cam la asta se reduce filozofia mea de viata!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s