Nu crede în ceva, doar pentru că așa ai auzit. Nu crede în ceva, pur şi simplu pentru că așa se spune şi se zvonește de mulți. Nu crede în nimic, doar pentru că așa este scris în cărţile religioase. Nu crede în ceva, doar pentru că așa susțin profesorii şi bătrînii tăi. Nu crede în tradiții, doar pentru că așa s-au transmis din generaţii în generații. Dar, după observaţie şi analiză, atunci cînd vei găsi că ceva este în acord cu raţiunea ta şi duce la binele tău și al celorlalți, atunci acceptă şi trăiește mereu în spiritul a ceea ce crezi. (Buddha)
Pentru că în media se vehiculează foarte des sintagme precum ”fake news”, „societate post-adevăr” sau „politică post-adevăr”, dar doar în publicațiile de specialitate se vorbește despre gîndire, respectiv gîndirea critică, sau de erorile de logică și de gîndire, doresc să scriu aici despre această tematică.
Scopurile ar fi două:
- Pentru a ne apăra de intoxicarea prin informații false, este bine să gîndim, și nu oricum, să gîndim critic.
- Pentru a gîndi critic, trebuie să învățăm ce înseamnă gîndirea critică și să o exersăm frecvent.
Iată pentru început cîteva clarificări de terminologie:
Gîndire: Simplificînd extrem de mult, gîndirea este procesul prin care noi transformăm datele pe care le primim și cunoștințele pe care le avem în rezultate (gînduri, decizii, idei etc.) ce ne permit să interacționăm mai bine sau mai puțin eficace cu mediul exterior.
Adevăr: Există multe definiții, tipuri și teorii legate de adevăr. Cea mai simplă definiție, din punctul meu de vedere, este cea în care adevărul reprezintă un enunț bazat pe o serie de date și fapte reale, ce pot fi observate, cuantificate, prezentate, explicate, verificate, testate, analizate, demonstrate – cu ajutorul rațiunii, logicii, experienței, chiar și doar a intuiției în anumite situații.
Adevărat/Fals: Unii susțin că, așa cum fiecare are realitatea lui, la fel fiecare poate avea adevărul lui. Adevărat sau fals? Răspunsul poate fi dat doar în funcție de un referențial acceptat. Dacă pornim de la ideea că nu există adevăr absolut, atunci evident acceptăm că există mai multe tipuri de adevăruri – să le zicem relative și, la limită, poate am putea fi de acord că fiecare are adevărul lui. Dar realitatea obiectivă este adesea diferită de realitatea din interpretarea fiecăruia (ca să nu zic închipuirea fiecăruia!). Atunci adevărul fiecăruia poate deveni neobiectiv? Dacă există adevăr relativ, înseamnă că acceptăm că există adevăr neadevărat?
Minciună: În dex, minciună = neadevăr, iar a minți = a induce în eroare. Elementul definitoriu pentru minciună este intenția – cine minte spune în mod conștient un neadevăr, ceva fals, scornit, inventat. Dar cum termenul este rareori folosit, fiind considerat o insultă sau o calomnie (în viața publică, a-i spune cuiva că minte sau că este mincinos este cea mai mare jignire, chiar dacă în realitate există declarații și dovezi nenumărate în acest sens), în spațiul public se preferă în prezent diverse eufemsme, printre care la modă este „fake news”, în traducere știri false, adică minciuni!
Eroare: în dex, există o multitudine de definiții, dintre care am ales eroare = „încălcare inconștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; greșeală; rătăcire; aberație”. Cu alte cuvinte, eroarea apare atunci cînd, fără să vrei, alegi să faci ceva incorect, care încalcă o regulă, uun principiu etc. – spre deosebire de greșeală, care este o „faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere)”. Etimologic, cuvîntul eroare provine din verbul „errare”, din latină. „Eroare” are aceeași rădăcină care apare și în „erezie”, deoarece „erarre” însemna a te rătăci, a te abate de la drum, a hoinări – și de aici a ajuns să implice a greși, a nu avea dreptate. Deci eroarea înseamnă a te depărta de drumul bun. Dar ceea ce mi se pare cel mai interesant este că verbul errare a dispărut din vocabularul unor limbi romanice – în română avem eroare, dar nu și „a erona” sau „a erori”, în franceză există „erreur” și „faire des erreurs”, în italiană „errore”, dar „sbagliare”, în schimb s-a păstrat în engleză (to err). O fi studiat cineva acest aspect lingvistic, care-mi pare întru-cîtva legat de profilul psihologic al națiilor la care m-am referit?
Eroare de gîndire: apare atunci cînd facem alegeri implicite (fără să ne dăm seama), pornind de la ipoteze neobiective (credințe iraționale, stereotipuri, idei preconcepute, opinii personale subiective etc.), ajungînd la concluzii false. Exemplul clasic de eroare de gîndire este generalizarea absolută: „Toți românii o duceau bine pe vremea lui Ceaușescu.” Așa o fi fost? În recensămînt toți, fără excepție, au declarat că o duceau bine și recensămîntul a inclus 100% din cetățenii români? Sau cine a dus-o bine pe atunci consideră că dacă lui i-a fost bine, înseamnă fără dubiu că tuturor le-a fost la fel de bine? Fals sau adevărat?
„Încercarea de a ajunge la adevăr înseamnă respingerea stereotipurilor şi a clişeelor de gândire.” (Harold Evans)
Fake News (știri false): Ar putea fi considerate niște „zvonuri” ridicate la rangul de știri publice, promovate în mass media ca știri certe, deși în fapt este vorba de date false (fie conținutul, fie contextul au fost inventate ad-hoc, fie adevărul a fost manipulat, falsificat, scos din context). Spre deosebire însă de zvonuri, știrile false urmăresc întotdeauna niște scopuri – fie să manipuleze opinia publică, fie să creeze daune adversarului (de obicei politic), fie să aducă avantaje unei persoane sau unui grup de interese – așa că nu există nimic inocent în cazul celor care produc, lamsează și preiau spre difuzare știri false.
„În orice moment, opinia publică este un haos de superstiţii, dezinformare şi prejudecăţi.” (Gore Vidal)
Post-adevăr: Sintagmă care se referă la faptul că adevărul nu este neapărat negat, falsificat sau ascuns, ci că nu mai este considerat important în relația cu ceilalți; astfel, faptele, datele reale, obiective își diminuează importanța pentru formarea opiniei publice, iar emoțiile, opiniile, credințele personale devin preponderente în fața adevărului. (vezi „Art of the Lie”)
Gîndire critică: Desigur, o definiție unică a gîndirii critice nu există. Dar, într-o exprimare neacademică, gîndirea critică este acel proces prin care ajungem să ne dăm seama dacă ceva este credibil sau nu. Este opusul situației în care luăm de bun tot ce citim, tot ce ni se spune, tot ce vedem, tot ce auzim, fără a ne gîndi la motivele pentru care ni se spun sau ni se arată unele lucruri, la contextul în care aflăm unele informații, la rolul și caracterul comunicatorilor etc. Deși cuvîntul „critică” adesea creează respingere (îmi spunea o profesoară că nu îi educă pe elevi în spiritul gîndirii critice, pentru că nu vrea ca apoi să fie criticată de ei!), nu trebuie să omitem sensul fundamental al criticii (acela din „metodă critică” – o metodă de analiză, de evaluare, pornind de la ideea că nimc nu este a-priori adevărat, penru a putea discerne calea cea mai bună de urmat). Astfel, gîndirea critică este procesul prin care, luînd în considerare informațiile, argumentele, contextul, experiența etc., printr-o analiză și evaluare atentă, ajungem în mod rațional și informat la concluzii proprii față de un subiect, o situație, o idee, o solicitare etc., fie ele conforme sau nu cu opinia publică.
În perioada următoare voi completa această pagină cu articole despre gîndirea critică. Dacă aveți propuneri de teme sau întrebări, le aștept cu interes!
Philean's Weblog 