Obiceiurile vechi dispar greu

De ce nu ne merge bine? De ce unii nu se bucură de libertate și se comportă ca și cum mereu ar datora ceva cuiva? De ce schimbările în mai bine au devenit reversibile și par acum imposibile, în timp ce schimbările în mai rău sînt așa de rapide și sînt salutate de o majoritate semnificativă? De ce nu vor oamenii să gîndească și înghit pe nemestecate toate gogoșile tuturor?

Întrebări peste întrebări.

Reclame

Familie tradițională?

În sintagma din titlu, termenul „familie”  este clar pentru mine, pornind de la ideea că este dreptul fiecăruia de a decide cu cine și cum vrea să conviețuiască pe termen lung, în mod formal sau neformalizat.

Dar, cum limba română suferă încă din cauza împărțirii substantivelor în funcție de gen, se pare că unii vor neapărat să înlocuiască forma colectivă a substantivelor la plural prin explicitări limitative de gen. Este ca și cum am vorbi nu despre „managerii companiei”, ci despre ”managerii și managerițele companiei” sau despre „managerii bărbați și managerii femei ai companiei”.

La mulți ani, copilărie!

Copil fiind, lumea era a mea, pentru că eu eram în centrul ei. Apoi am crescut și am început să-mi dau seama că mă aflu din ce în ce mai departe de centru, într-o extremitate de care la început m-am temut, dar pe care mai apoi am îmbrățișat-o cu recunoștință.

Acum nu mai am referințial față de care să măsor distanța la care mă aflu în univers, dar le sînt pe viață recunoascătoare părinților mei, care mi-au oferit locul central în lumea lor. Și-mi este dor de ei în fiecare clipă, cum mi-e dor de copilărie și de grijile mele de pe atunci.

Ceea ce este însă cel mai important lucru este că încă mă simt copil – chiar dacă unul mai copt – am rămas naivă, curioasă, optimistă mai mereu, oarecum rebelă, cam grăbită și nerăbdătoare.

O fi bine? O fi rău?

 

Partajează asta:

De fapt, valoarea pentru client se poate identifica numai dacă avem o atitudine specifică, și anume atitudinea pro-ceilalți. Cei care se pun pe ei înșiși deasupra tuturor nu vor putea înțelege niciodată de ce pe unii îi preocupă valoarea pentru client și vor rămîne mereu în mediul lor detașat, fără implicare, în disprețul manifest față de nevoile și așteptările celorlalți.

Despre pseudo-entomologie

Vă mai aduceți aminte de fabula cu greierul și furnica? Greierul, peste vară, se bucură de viață și de libertate, ca și cum ar fi veșnice, mai ales că există de la sine în jurul lui. Iar cînd vine iarna, își dă seama că supraviețuirea în aer liber nu mai este la fel de sigură și de plăcută, așa că cere ajutor și promite că va deveni responsabil, muncitor – adică un cetățean implicat și activ. Doar că cere ajutor furnicii – nu tocmai binevoitoare, după o vară de muncă crîncenă, și nu prea dispusă să aibă relații cu un cîntăreț leneș și neprăvăzător. Concluzia? Scapă cine poate!

Despre schimbare – de sus în jos sau de jos în sus?

„Cînd eram tînăr, mi-am propus să schimb lumea. Mi s-a părut foarte dificil să schimb lumea, așa că am încercat să schimb națiunea din care fac parte. Cînd mi-am dat seama că nu pot schimba naţiunea, am început să mă concentrez asupra orașului meu. Nu am putut schimba oraşul și, ca un om deja matur, am încercat să-i schimb pe cei din familia mea. Acum, ca un om bătrîn, îmi dau seama că, dacă aș fi început schimbarea cu mine însumi, aș fi putut avea un impact asupra familiei mele. Familia mea şi cu mine am fi putut avea un impact asupra orașului nostru. Impactul nostru comun ar fi putut schimba naţiunea şi așa, într-adevăr, împreună am fi putut schimba lumea.” (Anonim)

Despre rezistență și reconstrucție

Pentru că am ajuns la o răscruce în viața mea, m-am tot gîndit la regrete – cel mai mare regret al meu este că, înainte de 1989, nu m-a dus capul să mă revolt într-un mod curajos și vizibil.

Ca mullți alți anonimi, am mai mormăit cînd eram scoasă obligatoriu la munci agricole (nu pentru că nu îmi plăcea munca, ci pentru că nu știam nimic despre munca la cîmp, fiind copil de oraș), am refuzat să semnez fișa de post la primul loc de muncă (pentru că apărea formularea „va face orice altceva îi va cere șeful ierarhic” – deși acest paragraf este încă uzual în fișele de post și pe prea puțini îi deranjează), am vorbit cu necunoscuți despre alegeri proaste – dar nu am acționat cu curaj și cu un scop clar în minte, pentru că nu se cristalizase nimic în acest sens în capul meu pe atunci.