H

Hărţuire

Hărţuirea se referă la diverse tipuri de comportamente indezirabile – ameninţătoare sau doar deranjante – faţă de o persoană sau de un grup – în funcţie de unul din multiplele criterii de discriminare – comportamente repetate, care urmăresc intimidarea, enervarea, agasarea repetată – fizică sau verbală şi care duc la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, cu impact asupra demnităţii persoanei hărţuite, prin inducerea de stări acute de stres, supărare, anxietate sau îngrijorare pentru integritatea fizică sau psihică.

Hărţuirea se poate exprima prin orice fel de forme: ameninţări directe sau indirecte, uneori sub formă de glume sau farse, gesturi de intimidare, abuzuri verbale – prin folosirea de expresii şi apelative jignitoare sau depreciative, ori prin ţipete sau jigniri, remarci, gesturi, mimică, materiale scrise sau desene, caricaturi, glume cu conţinut rasist, sexual sau ofensator din alte puncte de vedere etc. şi poate apărea în orice mediu: familial, şcolar, profesional, sportiv etc.

Într-un climat de muncă, hărţuirea poate fi:

1. Hărţuire directă

Există mai multe moduri în care se produce hărţuirea directă, în funcţie de direcţia şi de obiectivele urmărite de hărţuitor:

• Hărţuire verticală ascendentă – apare atunci când angajaţii se coalizează pentru a-şi pune şeful / şefii în situaţii dificile (fie când este promovat un şef din interiorul organizaţiei, neagreat de colectiv, când este propusă o schimbare a condiţiilor / procedurilor de lucru etc.).
• Hărţuire verticală descendentă – este cea mai des întâlnită formă de hărţuire, care se face prin puterea pe care o are superiorul faţă de subordonat.
• Hărţuirea orizontală – apare între persoane aflate pe acelaşi palier ierarhic.
• Hărţuire emoţională sau relaţională – când comportamentele unei părţi determină stres şi alterarea relaţiilor interne dintr-o zonă de lucru.
• Hărţuire intenţionată, dar fără un factor discriminatoriu uzual – comportamente care urmăresc să-l facă pe cel hărţuit să renunţe voluntar la locul de muncă sau la iniţiativele sale, pentru ca hărţuitorul să nu mai aibă concurenţă pe sau pentru poziţia dorită (formală sau informală).
• Hărţuire strategică – atunci când se decide la nivel organizaţional să se elimine un anumit angajat, fără însă a exista o concediere propriu-zisă, ci crearea condiţiilor de descurajare a respectivei persoane, care să ajungă să dorească să părăsească organizaţia.

2. Hărţuire indirectă

Exemple de comportamente specifice hărţuirii indirecte la locul de muncă:

• Muzica dată prea tare sau cu versuri licenţioase într-un spaţiu în care nu există consensul tuturor părţilor implicate
• Afişarea de postere de tip „Playboy” sau alte tipuri de texte şi imagini considerate „amuzante”, dar care pot crea un cadru ostil pentru anumite categorii de persoane: caricaturi, sfaturi ofensatoare pentru persoanele obeze sau în vârstă etc.).

3. Hărţuire de terţă parte, care apare când hărţuirea nu se produce direct între persoane aflate într-o structură ierarhică. Fie este vorba de o hărţuire indirectă, când un terţ suportă consecinţele acţiunilor de hărţuire ale altei persoane din cadrul organizaţiei (o hărţuire în cascadă sau suportarea climatului conflictual creat), fie hărţuirea este făcută de persoane din afara organizaţiei – un client cheie sau un furnizor extern.

Hărţuire sexuală

Hărţuirea sexuală este o formă de hărţuire bazată pe sexul persoanei, cu care se confruntă îndeosebi (dar nu numai) femeile în societate, pe piaţa muncii etc. şi implică o diversitate de comportamente indezirabile cu conotaţie sexuală – fizice, verbale, vizuale sau nonverbale, care nu au fost solicitate şi care conduc la prejudicierea demnităţii persoanei şi la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.

Pe piaţa muncii, hărţuirea sexuală porneşte de obicei de la cineva aflat într-o poziţie ierarhică superioară (bărbat sau femeie), care îşi poate folosi puterea pentru a promite avantaje sau dezavantaje persoanelor care nu se conformează solicitărilor sale. Astfel, pentru a fi considerat hărţuire sexuală, un comportament trebuie să îndeplinească mai multe condiţii cumulative, şi anume:

• Să fie nedorit / refuzat de persoana vizată şi repetat
• Să aibă legătură cu sexul
• Să conducă la o acţiune a celui refuzat, care să poată fi considerată o răzbunare, prin:
  • Crearea la locul de muncă a unei atmosfere de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată
  • Influenţarea negativă a situaţiei persoanei afectate – refuzul angajării sau promovării, concedierea, reducerea salariului sau a oricăror altor venituri, limitarea accesul la formare continuă etc.

Astfel, un comportament ocazional, un incident unic, o situaţie nedorită accidentală (glume cu tentă sexuală la o reuniune de grup, remarci sexiste izolate, priviri sau vorbe ocazionale de prost gust) nu constituie hărţuire – deşi nici acestea nu trebuie trecute cu vederea, pentru că lipsa de reacţie le va face să devină evenimente şi comportamente curente în relaţiile cu anumite persoane.

Hărţuirea sexuală nu apare doar între un bărbat şi o femeie, ci poate apărea şi între persoane de acelaşi sex, în diverse situaţii: în timpul procesului de recrutare, la angajare, promovare sau concediere, în decursul activităţilor zilnice sau a unor activităţi temporare, la negocierea creşterilor salariale etc. Mai mult, pe piaţa muncii, hărţuirea sexuală nu se limitează doar la membrii unei organizaţii, ci poate implica persoane din lanţul lărgit de aprovizionare, respectiv clienţi, furnizori, distribuitori etc., precum şi orice alte persoane care vin în contact cu un hărţuitor în cadrul activităţilor desfăşurate în cadrul unei organizaţii: candidaţi la angajare, consultanţi, studenţi în practică, traineri, voluntari etc. De asemenea, efectele hărţuirii nu se manifestă doar asupra persoanei hărţuite, dar şi indirect asupra martorilor – cei care observă ce se întâmplă şi sunt afectaţi de mediul ostil şi degradant creat prin comportamentele hărţuitorului.

Există mai multe forme de hărţuire, grupate fie în funcţie de modul lor de manifestare, fie de gravitatea lor:

1. Hărţuirea poate fi fizică, verbală, vizuală sau nonverbală
   • Hărţuire fizică: atingeri intenţionate, nenecesare şi nedorite ale corpului / hainelor, săruturi, mângâieri, îmbrăţişări, ciupituri, frecarea aparent accidentală a unor părţi ale corpului altei persoane, blocarea trecerii, agresiune fizică, tentativă de viol, viol etc.
   • Hărţuire verbală: ameninţări, propuneri, insinuări sau avansuri sexuale directe, comentarii indiscrete sau remarci indecente sau obscene despre înfăţişarea, corpul, vestimentaţia, viaţa privată sau sexuală a persoanei, glume şi aluzii cu tentă sexuală, folosirea de cuvinte, expresii şi porecle cu conotaţii sexuale sau ofensatoare, insistenţe privind acceptarea unei invitaţii sau a începerii unei relaţii, excluderea persoanei de la anumite activităţi, întâlniri, evenimente etc.
   • Hărţuire vizuală: afişarea de poze, postere, calendare, screen saver-uri etc. ofensatoare din punct de vedere sexual, trimiterea de scrisori, bileţele, e-mailuri, SMS-uri cu declaraţii de dragoste, propuneri indecente sau cuvinte / imagini pornografice etc.
   • Hărţuire nonverbală: priviri lascive şi insistente asupra unor părţi ale corpului, ocheade sau gesturi cu subînţeles, emiterea de sunete cu caracter sexual, fluierături, expresii faciale insinuante, invadarea spaţiului personal prin apropierea nepermisă faţă de o persoană, politeţe exagerată şi insistentă, expunerea indecentă a unor părţi ale corpului, oferirea de cadouri cu tentă sexuală (lenjerie intimă, obiecte sexuale), urmărirea persoanei etc.
2. Hărţuirea poate merge de la comportamente fără contact fizic (gesturi, remarci etc.), până la ameninţări, constrângeri, abuz de putere prin condiţionarea obţinerii unor beneficii în plan profesional de acceptarea comportamentelor de hărţuire, solicitări de favoruri sexuale şi / sau comportamente cu violenţă (agresiuni fizice, tentativă de viol sau viol)
3. Hărţuirea sexuală poate fi între persoane de sex diferit sau între persoane de acelaşi sex, din considerente de roluri de gen, identitate şi expresie de gen etc.

La locul de muncă, există în principal două tipuri de hărţuire sexuală:

1. Condiţionarea unor drepturi de obţinerea de favoruri sexuale

Este iniţiată de obicei de o persoană într-o poziţie ierarhică superioară, care solicită favoruri sexuale, explicit sau implicit, pentru a lua decizii favorabile de angajare, promovare etc. a unei persoane din subordine.

2. Crearea unui mediu ostil de lucru

Poate fi iniţiată fie de un superior, fie de un coleg, care au comportamente repetate nesolicitate de persoana hărţuită, prin care afectează condiţiile de lucru. Această situaţie poate avea loc în mediul de lucru propriu-zis, dar şi în orice alt loc unde se desfăşoară activităţile de lucru, inclusiv în afara orelor de lucru – în cadrul evenimentelor organizate pentru angajaţi, cursuri, conferinţe, întâlniri de lucru, deplasări etc.

Este de menţionat că o caracteristică cheie a unui comportament de hărţuire sexuală este faptul că nu este solicitat, dorit, aşteptat de persoana hărţuită, respectiv aceasta îl consideră ofensator şi neavenit, motiv pentru care, chiar dacă în anumite cazuri se supune şi acceptă solicitările hărţuitorului, la un moment va protesta sau va face reclamaţii. Din această perspectivă, relaţiile personale între angajaţi, flirtul, aluziile sexuale şi glumele făcute de ambele părţi nu constituie hărţuire sexuală, fiind reciproc consimţite de cele două părţi. Totuşi, de obicei, flirturile sau relaţiile personale consimţite la locul de muncă, chiar dacă nu intră sub incidenţa legală, sunt interzise sau descurajate prin prevederile din regulamentele interne, deoarece pot avea efecte asupra climatului organizaţional.

De multe ori, hărţuirea sexuală nu este recunoscută în mediul organizaţional, multă lume considerând că un fluierat admirativ la adresa unei femei tinere sau o privire de scanare a corpului unei persoane, cu insistenţă pe anumite părţi anatomice, sunt de fapt nişte complimente făcute celor care arată foarte bine. Mai mult, poziţia faţă de o persoană care reclamă hărţuirea sexuală este adesea influenţată de o serie de stereotipuri şi prejudecăţi de gen, cum ar fi:

• Învinuirea persoanei hărţuite, în ideea că aceasta trebuie să fi făcut ceva pentru a provoca în vreun fel comportamentele indezirabile ale hărţuitorului, potrivit zicalei că „dacă femeia spune nu, înseamnă poate, iar dacă zice poate, înseamnă da”.
• Bagatelizarea hărţuirii sexuale, care este echivalată cu un flirt inofensiv, o formă de a îi arăta admiraţia unei alte persoane, care apare rareori şi nu are efecte asupra relaţiilor şi climatului de lucru. În realitate, unele persoane hărţuite se simt abuzate şi îşi pot pierde încrederea în ele, ajungând la dezechilibre psihice dificil de tratat, iar uneori şi la sinucidere.
• Simularea hărţuirii, respectiv multe persoane reclamă hărţuiri inventate, pentru a se răzbuna pe anumite persoane (în special pe şefi sau pe angajatori).

Legal, hărţuirea sexuală nu este permisă şi, dacă este dovedită, se sancţionează contravenţional şi penal. De asemenea, angajatorii trebuie să includă în regulamentul intern modul de tratare a reclamaţiilor de discriminare şi hărţuire sexuală.

Pe plan intern, se poate stabili o procedură de investigare a reclamaţiilor de hărţuire sexuală, realizată de un responsabil independent (intern sau extern), obiectiv şi adecvat pregătit, care să adune date şi să discute cu părţile implicate şi cu martorii, pentru a evalua situaţia reclamată, precum şi credibilitatea declaraţiilor date, şi a stabili concluziile sau soluţiile necesare.

Hărţuirea sexuală este, de regulă, greu de probat juridic, deoarece hărţuitorul poate susţine că este vorba de o problemă de receptare greşită a unor semnale cu tentă sexuală.