G

Gen         

Istoric vorbind, s-a trecut de la „egalitatea între sexe” sau „egalitatea între femei şi bărbaţi” la „egalitatea de gen”, tocmai pentru a se evita ideea că în realitate unul dintre sexe este mai important şi celălalt mai slab.

Termenul de GEN este diferit de SEX, iar cei doi termeni nu se pot folosi ca sinonime, deoarece au semnificaţii diferite.

Prin „SEX”, folosit ca un criteriu de împărţire a oamenilor în femei şi bărbaţi, se înţeleg caracteristicile specifice şi diferenţele biologice, anatomice şi genetice – acele caracteristici genetice şi morfo-fiziologice înnăscute, observabile, vizibile, care deosebesc fiinţele umane în femei şi bărbaţi. sexul este determinat la naştere,

„GEN” se referă la ceea ce înseamnă să fii femeie sau bărbat într-o anume societate, la un moment dat. Genul este criteriul de apreciere a fiinţelor umane în funcţie de caracteristicile lor „feminine” şi „masculine”, caracteristici care însă nu sunt univoce, nici vizibile întotdeauna şi care evoluează în timp. Genul este construit şi interpretat social, iar caracteristicile care definesc genul se modifică în timp, în funcţie de situaţie, cultură, perioadă de timp, context.

Genul se referă deci la percepţiile şi normele sociale şi culturale specifice sexelor în anumite sisteme sociale, folosite pentru a identifica persoanele considerate feminine sau masculine. Prin „gen” se înţelege aşadar un construct sociologic, cultural, care include o identitate de gen, respectiv rolurile, responsabilităţile şi relaţiile, constrângerile, trăsăturile cheie de personalitate, atitudinile, comportamentele, nevoile, interesele şi valorile pe care societatea le atribuie în general femeilor şi bărbaţilor. Genul se identifică deci prin diferenţele percepute în interacţiunea socială dintre femei şi bărbaţi, determinate de norme culturale şi de tradiţii locale. Mai mult, termenul „gen” nu se referă la un individ anume, ci la o categorie întreagă de indivizi cu aceleaşi tipuri de comportamente, de roluri sociale învăţate sau norme impuse de familie, societate, religie etc. (considerate de obicei ca tipic masculine sau tipic feminine) şi la relaţiile dintre cele două categorii, constituind aşteptările şi o percepţie generală, socială, asupra femeilor şi bărbaţilor.

Ca o recapitulare, sexul este determinat la naştere, caracteristicile care-l definesc nu s-au modificat în timp şi nici cu diferă de la persoană la persoană. În schimb, caracteristicile care definesc genul sunt dinamice, depind de situaţie, cultură, religie etc. şi pot fi învăţate sau asumate, după caz.

Mai mult, termenul „gen” se foloseşte la singular, dar în sens colectiv, deoarece include atât bărbaţii, cât şi femeile, precum şi relaţiile dintre cele două categorii.

Pentru a defini genul, se consideră trei planuri pe care se poate manifesta în societate:

1. Nivelul individual – Identitatea de gen

Este nivelul percepţiei de sine, care include modul în care ne creăm propria identitate (masculină sau feminină), în funcţie de aşteptările sociale, de normele sociale acceptate în familia şi comunitatea de origine, dar şi de propriile noastre concepte şi de propria imagine de sine, de personalitatea proprie, de sexualitate şi de strategiile de viaţă. Este practic poziţia şi imaginea pe care ne-o asumăm în viaţa publică şi în cea personală, pornind de la concepţia noastră despre noi înşine / însene.

Identitatea de gen la nivel individual nu este una complet masculină sau feminină, ci un mix de caracteristici specifice masculinităţii şi feminităţii, combinate într-un mod personal şi dinamic, care poate fi tipic unei persoane, unei majorităţi sau unei minorităţi.

De exemplu, o femeie – pilot de avion poate avea nişte caracteristici tipic masculine în ceea ce priveşte luarea deciziilor, comportamentele profesionale, relaţiile cu ceilalţi, ceea ce nu înseamnă că nu va da dovadă concomitent de o serie de manifestări tipic feminine – machiaj, sensibilitate faţă de culoarea cerului sau plăcerea de a merge des la cumpărături.

Pentru a testa faptul că orice persoană, fie ea femeie sau bărbat, are uneori comportamente feminine şi alteori masculine, iată un scurt exerciţiu (Sursa: https://philean.files.wordpress.com/2013/09/manual_demetrae_ro-finalversion.pdf):

Pornind de la comportamentele văzute într-un film de Bruno Bozzetto şi listate în tabelul următor, identificaţi-le pe cele care vă sunt specifice, indiferent de coloana pe care se află. Pe cele care nu vi se potrivesc, ignoraţi-le.

	Situaţia	Comportament masculin		Comportament feminin
1	Acasă, după serviciu	Pat, TV, bere, distracţie	D/N	Menaj	D/N
2	Limbaj	Direct şi exact	D/N	Arborescent şi haotic	D/N
3	La un film romantic	Adorm	D/N	Plâng	D/N
4	Călătorie de afaceri	Călătoresc oriunde, fără restricţii auto-impuse	D/N	Menţin întotdeauna o legătură cu casa	D/N
5	Dietă	Mănânc doar ceea ce am în farfurie	D/N	După ce termin porţia mea, mai mănânc şi din farfuria celuilalt sau mai iau ceva dulce	D/N
6	Întâlnire la orele 20:00	Sunt gata rapid şi ajung la timp	D/N	Am nevoie de mult timp ca să fiu gata şi ajung cu întârziere	D/N
7	Când călătoresc	Am o singură valiză	D/N	Am o mulţime de bagaje	D/N
8	Discuţie	Schimb păreri ca şi cum aş fi într-un ring de box	D/N	Toată lumea vorbeşte în acelaşi timp	D/N
9	Seducţie	Sar pe cealaltă persoană	D/N	Îi dau târcoale celeilalte persoane	D/N
10	La toaletă într-un restaurant	Merg singur/ă	D/N	Merg cu încă cineva, pe cât posibil	D/N
11	Geanta mea	Conţine doar câteva obiecte esenţiale	D/N	Conţine de toate	D/N
12	Shopping	Merg direct la ţintă	D/N	Mă duc, mă întorc, mă uit, mă răzgândesc	D/N
13	Într-un cuplu ideal	Femeia trebuie să se ocupe mai mult de treburile casnice	D/N	Bărbatul trebuie să se ocupe mai mult de treburile casnice	D/N
		TOTAL comportamente masculine (D)		TOTAL comportamente feminine (D)

Dacă aţi bifat măcar o dată în fiecare coloană, atunci identitatea de gen este parţial feminină şi parţial masculină – în funcţie de situaţie, de obişnuinţe, de personalitate etc.

2. Nivelul structural al genului

Structura de gen se referă la modul în care caracteristicile specifice masculine sau feminine sunt repartizate la nivelul activităţilor şi instituţiilor umane, indiferent dacă acestea sunt realizate de femei sau de bărbaţi. astfel, apare o diviziune a muncii şi segregarea pieţei muncii: ocupaţii considerate „feminine” – percepute ca mai puţin importante, mai puţin creative şi deci mai slab plătite sau „masculine” – mai valoroase şi deci mai bine plătite, care conferă un status mai înalt. De exemplu, un bărbat „secretar” este privit cu mirare şi îngăduinţă, iar femeia care ocupă postul de şef este considerată de cele mai multe ori o excepţie, care şi-a asumat un rol de obicei specific masculin.

La acest nivel se manifestă rolurile de gen şi normele de gen, care definesc aşteptările sociale de la femei şi bărbaţi.

3. Nivelul simbolic al genului

Nivelul simbolic se manifestă prin nume, limbaj şi stereotipuri de gen. Astfel, limbajul folosit devine simbolic şi poartă conotaţii de gen, care de fapt implică nişte judecăţi de valoare legate de masculinitatea sau feminitatea unor aspecte care nu pot fi direct legate de diferenţe de sex. De exemplu, înjurăturile fac referire de multe ori la aspecte considerate feminine, deci slab valorizate cultural. Similar, stereotipurile pornesc de la atribuirea unor caracteristici dezirabile pentru comportamentele masculine şi mai puţin acceptabile pentru cele considerate tipic feminine. Mai mult, genul se manifestă în comportamentele zilnice, prin judecăţi de cele mai multe ori implicite la adresa masculinităţii sau feminităţii – de exemplu:

• Un bărbat chel este considerat mai viril, o femeie cheală – dizgraţioasă.
• Culorile recomandate pentru un site masculin sunt albastru şi gri, iar pentru unul feminin sunt roz şi nuanţe de verde.
• Bărbaţii înjură mai mult şi mai explicit, femeile mai puţin şi folosind eufemisme etc.

Gen binar           

În contextul prezent, în marea majoritate a cazurilor (cu excepţia câtorva ţări care recunosc un „gen neutru” sau al unor culturi orientale în care este acceptat un „al treilea gen”), genul este considerat binar, respectiv feminin sau masculin, în corespondenţă cu sexul persoanei la naştere (fată sau băiat, femeie sau bărbat mai apoi). Această dihotomie creează de multe ori discriminare, pentru că implică o alegere obligatorie doar între două opţiuni alternative şi diametral opuse, din care una este de obicei considerată superioară, ceea ce nu permite o alegere neutră sau neinfluenţată de un criteriu specific.

De exemplu, la naştere, indiferent de caracteristicile biologice şi genitale specifice, copilul trebui declarat fie de sex feminin, fie masculin (de aceea în ţări precum Australia, Noua Zeelandă, Germania, India există opţiunea de a se alege între trei variante, cu posibilitatea suplimentară, în situaţii medicale specifice, de a declara copilul de sex „X” sau „nedeterminat”).

O alegere forţată între două alternative de tipul masculin / feminin, heterosexual / homosexual, puternic / slab, bine / rău, înalt / scund, alb / negru, bogat / sărac, admis / respins, fără a admite grade sau un continuum de situaţii într-un interval oarecare, poate duce la discriminare, deoarece persoanele sau grupurile care nu se încadrează sau nu respectă integral caracteristicile specifice uneia dintre categorii pot fi stigmatizate sau chiar eliminate din societate.

Neîncadrarea în genul binar poate fi şi o decizie ulterioară şi personală a unui individ, de a nu se identifica intenţionat cu una sau alta dintre opţiunile disponibile, considerate „normale” în mod tradiţional, aşa că se foloseşte termenul de „agender” (sau „fără gen” sau „gen neutru”), dar în astfel de cazuri societatea se comportă ca un sistem rigid şi restrictiv, prin izolarea şi respingerea respectivelor persoane.

Graviditate şi maternitate            

Constituie criterii de discriminare pe piaţa muncii, situaţii reglementate prin lege, inclusiv în Codul Muncii, unde se stabilesc drepturile femeii gravide sau a celei aflate în concediul legal de maternitate sau de creştere a copilului.

Discriminarea poate apărea nu numai la angajare sau promovare, când candidatele însărcinate pot fi respinse, chiar dacă îndeplinesc condiţiile profesionale impuse, ci şi la concedierea în perioada în care femeia aflată în această condiţie este protejată de lege – sau în perioada concediului de maternitate, fie în perioada de alăptare a copilului, când femeii i se poate nega dreptul la program flexibil sau nu i se asigură pauze sau condiţiile necesare pentru alăptare în timpul programului de lucru (similar pauzelor periodice de fumat, de exemplu).

Concediul de maternitate este prevăzut în legislaţie, alături de celelalte drepturi ale femeii însărcinate şi lăuze. De asemenea, legea prevede, în anumite condiţii, dreptul unuia dintre părinţi la concediul de creştere şi îngrijire a copilului, precum şi dreptul tatălui la un concediul paternal, cu o durată de 5 zile plătite, care se poate acorda în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului.

Conform legislaţiei actuale, la încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi sau a concediului paternal, angajata sau angajatul are dreptul de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent, în condiţii de muncă echivalente, şi, de asemenea, de a beneficia de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenţei.

Tratamentul egal pentru femeile gravide sau a mamelor cu copii mici include, de exemplu, măsuri de genul următoarelor:

• Timp liber (învoiri) pentru vizitele periodice la doctor
• Condiţii de lucru în poziţia aşezat, nu în picioare şi, pe cît posibil, eliminarea sarcinilor care implică ridicarea de greutăţi, mişcări repetate de aplecare / ridicare etc.
• Pauze mai dese, la cerere
• Spaţiu pentru alăptare, după caz.