R

Raport de dependenţă economică

Indicator cu ajutorul căruia se poate cuantifica inegalitatea de gen pe piaţa muncii; exprimă numărul persoanelor neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate.

Rasă

Rasa este unul din criteriile în funcţie de care se face discriminarea. Rasa include culoarea, originea etnică, naţionalitate, cetăţenie.

Rata şomajului

Rata şomajului (exprimată procentual) reprezintă raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia activă totală.

Rată de activitate

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (între 15 şi 64 de ani) reprezintă ponderea populaţiei active în vârstă de muncă în totalul populaţiei de aceeaşi vârstă, exprimată procentual.

Rată de activitate a populaţiei de peste 15 ani

Reprezintă proporţia populaţiei active de peste 15 ani în populaţia totală în vârstă de peste 15 ani.

Rată de ocupare

Rata de ocupare reprezintă raportul dintre populaţia ocupată şi populaţia totală cu vârste între 15 – 64 de ani, exprimat procentual.

Rată de ocupare a populaţiei de peste 15 ani   

Rata de ocupare a populaţiei de peste 15 ani reprezintă proporţia populaţiei ocupate de peste 15 ani, în populaţia totală în vârstă de peste 15 ani, exprimată procentual.

Rată globală de activitate  

Reprezintă proporţia populaţiei active în populaţia totală a unei ţări.

Rată globală de ocupare 

Reprezintă proporţia populaţiei ocupate în populaţia totală a unei ţări.

Relaţii de gen

Relaţiile de gen constau în relaţiile de tip ierarhic şi de putere dintre femei şi bărbaţi, care de cele mai multe ori îi avantajează pe bărbaţi şi le dezavantajează pe femei, fie că este vorba de mediul privat – familial, sau de cel profesional, educaţional, social, economic, politic etc.

Astfel, relaţiile de gen determină modul în care o cultură sau o societate prescrie drepturile, rolurile, responsabilităţile şi identităţile femeilor şi bărbaţilor, pornind de la relaţiile dintre ei. Relaţiile de gen sunt vizibile prin diviziunea şi segregarea muncii, accesul la resurse, ideologiile şi normele de gen. Este relevant faptul că relaţiile de gen derivă din valorizarea genurilor într-un context dat, respectiv valorizarea feminităţii sau a masculinităţii. Dacă societatea valorizează comportamentele şi atitudinile masculine într-un anumit domeniu mai mult decât pe cele feminine, atunci relaţiile de gen din acel domeniu sunt dezechilibrate în favoarea genului masculin.

Ca şi normele de gen, relaţiile de gen sunt dinamice, modificându-se în timp în funcţie de diverşi factori: modificări legislative, schimbări politice, dezvoltarea societăţii, evoluţia culturală etc.

Relevanţă de gen 

Relevanţa de gen se referă la importanţa unei politici sau a unei decizii pentru relaţiile de gen, egalitatea şi echitatea de gen.

Astfel, este o nevoie de o analiză a impactului deciziilor luate, deoarece chiar şi politicile care, la prima vedere, par neutre din perspectivă de gen, influenţează în mod diferit femeile şi bărbaţii.

Verificarea relevanţei de gen se face prin evidenţierea impactului potenţial de gen, folosind date segregate pe sexe şi analizând o serie de aspecte importante:

• Influenţa deciziilor asupra tuturor populaţiei sau doar a unei categorii
• Diferenţele dintre caracteristicile afectate: drepturi, nevoi, resurse, gradul de implicare, valori, norme de gen etc.

Religie  

Religia sau credinţele individuale (inclusiv lipsa unor credinţe specifice majorităţii) reprezintă un criteriu de discriminare pe piaţa muncii.

Responsabilitate               

Responsabilitatea şi răspunderea pentru propriile acţiuni trebuie asumate şi înţelese, din punct de vedere moral şi legal. În domeniul drepturilor omului, responsabilitatea constă în faptul că o entitate (o ţară, o organizaţie sau o persoană) trebuie să răspundă, legal sau în orice altă formă, pentru protecţia, promovarea, respectarea sau violarea drepturilor.

Responsabilitatea se poate asuma ante-factum sau post-factum.

Responsabilitate definită sau asumată ante-factum se referă la capacitatea de a fi responsabil pentru anumite fapte sau acţiuni, pe baza unor experienţe şi competenţe adecvate. Responsabilitatea reprezintă deci sentimentul intern al datoriei faţă de organizaţie, care induce autoimpunerea îndeplinirii sarcinilor primite sau asumate. Nu poate exista conducere, în general, fără responsabilitate: conducătorul (formal sau informal) trebuie să se simtă responsabil faţă de organizaţie.

De obicei, responsabilitatea ante-factum este legată de obligaţiile ce decurg din realizarea activităţilor specifice unui post (de obicei descrise în fişa postului). De obicei, pentru a se putea realiza sarcinile din fişa postului, titularul trebuie să aibă dreptul de a lua o serie de decizii specifice, respectiv să i se aloce o autoritate între nişte limite clar delimitate, corespunzător postului. Deci, autoritatea este un drept, iar responsabilitatea este o obligaţie pentru fiecare titular de post. În general, nu poate exista responsabilitate fără autoritate, deoarece nu pot fi realizate sarcinile, dar autoritatea neînsoţită de responsabilitate poate duce la abuzuri de putere. Responsabilitatea şi autoritatea nu trebuie confundate cu puterea persoanei aflate pe postul respectiv.

Răspunderea, sau responsabilitatea post-factum, se referă la asumare post-factum a răspunderii pentru realizarea unor sarcini sau pentru luarea unor decizii care au condus la anumite consecinţe. Nu poate exista autoritate fără răspundere. Răspunderea nu poate fi complet delegată unui subordonat, dar poate fi împărţită între cei implicaţi. De exemplu, un manager va răspunde pentru performanţele departamentului pe care îl conduce, chiar dacă nu este cel care execută de unul singur respectivele sarcini de lucru. Astfel, managerul este răspunzător – în faţa organizaţiei, în faţa comunităţii, în faţa salariaţilor, în faţa superiorilor, în faţa acţionarilor etc. – de deciziile luate şi de rezultatele obţinute.

Pe piaţa muncii, responsabilitatea legală este asumată contractual de angajator, care este obligat să asigure condiţii pentru protejarea integrităţii fizice şi morale a angajaţilor, precum şi pentru lipsa discriminării. De asemenea, angajatorii răspund pentru prejudiciile cauzate angajaţilor, dacă sunt comise în timpul exercitării sarcinilor de serviciu.

Resurse

Discriminarea se face prin limitarea accesului unor categorii de persoane la resurse. Conceptul de resurse se referă la multiple aspecte:

• Resurse economice: venituri, proprietăţi etc.
• Resurse politice: leadership, participarea la alegeri, reprezentarea legală etc.
• Resurse sociale: acces la educaţie, servicii de îngrijire, sănătate etc.
• Resurse de timp
• Alte drepturi şi libertăţi.

Rolul triplu al femeilor

De obicei, se consideră că femeile au simultan trei roluri:

• Realizarea activităţilor productive – pentru obţinerea de venituri
• Realizarea activităţilor specifice muncii reproductive – activităţi casnice, îngrijirea copiilor şi a persoanelor vârstnice din familia lărgită etc.
• Activităţi voluntare în comunitate – organizarea de evenimente locale, participarea la asociaţii etc.

Roluri de gen 

Rolurile de gen se referă la atitudinile şi comportamentele dominante pe care societatea le asociază cu fiecare gen, în conformitate cu normele culturale şi cu tradiţiile existente. Acestea includ drepturile şi responsabilităţile normative pentru bărbaţi şi femei într-o anumită societate, la un moment dat în timp. Rolurile de gen presupun un amestec de aşteptări, comportamente psihologice, atitudini, norme şi valori, pe care societatea le consideră a fi masculine sau feminine. Rolurile şi nevoile de gen depind de mai mulţi factori: clasă, vârstă, rasă şi etnie, cultură, religie, mediul social, geografic, economic şi politic.

Cel mai adesea, rolurile de gen nu au la bază cerinţele fundamentale legate de aspectele biologice sau fizice specifice femeilor sau bărbaţilor, ci în principal aşteptările sociale, stereotipurile uzuale, presupunerile despre ce se cuvine să facă femeile şi bărbaţii. Rolurile de gen pleacă de la nişte ipoteze tradiţionaliste – de exemplu, femeile sunt sexul „slab”, ele dau dovadă de milă şi de empatie, nu se pot aştepta să fie la fel de competitive şi de puternice precum bărbaţii, nu pot înjura în public şi trebuie să se supună în faţa tatălui sau a soţului şi să stea mai mult acasă, pentru a se îngriji de cămin şi de familie. În acelaşi timp, bărbaţii au mai mare independenţă – pot pleca de acasă pentru mai multă vreme, fără a avea grija căminului sau a familiei. Ei au rolul de a aduce bani în casă, de a procrea şi de a da un nume copiilor, fără a avea neapărat preocupări pentru educaţia sau îngrijirea copiilor.

Rolurile de gen sunt învăţate acasă, în familie, în grupul de prieteni, la şcoală, în comunitate, din mass media etc.

Astfel, într-o societate tradiţională, patriarhală, rolurile sunt distribuite clar între femei şi bărbaţi, chiar dacă nu doar bărbatul este cel care obţine venit în familie:

• Femeile au roluri interne şi mai puţin vizibile, fără a avea acces întotdeauna la activităţi aducătoare de venit; ele se ocupă de majoritatea treburilor casnice – gătit, spălat, călcat, curăţenie, precum şi de creşterea şi îngrijirea copiilor.
• Bărbaţii au roluri externe şi vizibile: ei merg la lucru şi câştigă bani, iar în timpul liber se ocupă eventual cu micile reparaţii din casă şi ale automobilului, dar mai ales de relaţia familiei cu spaţiul public, cu comunitatea.

Pe piaţa muncii, femeile au ocupaţii feminine (învăţătoare, educatoare, secretare etc.), în timp ce bărbaţii ocupă posturi de conducere şi au ocupaţii mai creative şi mai interesante.

Deşi par a fi „naturale”, conforme cu regulile sociale şi cu normele de gen, rolurile tradiţionale există atâta vreme cât nu sunt contestate de fiecare persoană, care poate decide la un moment dat să le modifice sau să nu se conformeze faţă de ele, ca nemaifiind caracteristice pentru stadiul de dezvoltare la care a ajuns.

Rolul de gen depinde de individ şi de situaţie, nefiind strict legate de sexul real al persoanei. Astfel, o femeie poate avea la un moment dat un rol de tip „masculin” (de exemplu atunci când îşi alege o ocupaţie considerată a fi „masculină”), iar un bărbat poate avea un rol „feminin” (când, la locul de muncă, are comportamente considerate tipic „feminine” – se lasă intimidat, solicită program flexibil pentru creşterea copiilor etc.).

Mai mult, caracteristicile personale „externe” (haine, aspect, postură etc.) şi cele “interne” (atitudini, credinţe, moduri de gândire, echilibru emoţional etc.) pot fi sau nu în concordanţă cu rolurile de gen, la fel cum nici deciziile luate sau acţiunile realizate nu sunt obligatoriu să fie corelate cu un anume rol.

Rolurile de gen pot avea un caracter mai flexibil sau mai rigid, mai similar sau complet diferit, complementar sau opus, în funcţie de momentul considerat, de mediul social, nivelul de educaţie etc. Ele diferă mult în funcţie de cultura şi tradiţiile locale şi sunt dinamice, modificându-se în timp, pe măsură ce societatea evoluează.