V

Vârstă                                 

În cadrul discuţiei despre piaţa muncii, vârsta este un criteriu de discriminare la angajare sau promovare. De obicei, sunt discriminate categoriile de vârstă extreme – sub 25 de ani (cumulat cu lipsa de experienţă) şi peste 45 – 50 de ani (pe motivul de diferenţe în aşteptări şi al declinului fizic asociat vârstei).

Vârstă de pensionare   

Vârsta legală la care poate avea loc pensionarea, conform prevederilor legislative, în funcţie de domeniu.

Verificarea stării de sănătate în timpul procesului de recrutare                

Nu se referă la avizul obligatoriu cerut de angajator conform legii la angajare, ci la solicitarea de informaţii medicale sau a unui certificat medical în prealabil, înainte de luarea deciziei de angajare, fapt care constituie o discriminare în procesul de recrutare şi de selecţie. În cazurile în care aspectele medicale nu pot fi justificate ca cerinţe profesionale specifice unui anumit post (cum ar fi în situaţia piloţilor de avion, a şoferilor din transportul în comun, a poziţiilor de asistent maternal sau asistent medical etc.), iar informaţiile referitoare la sănătatea candidatului nu urmăresc asigurarea unor condiţii optime de lucru (amenajări rezonabile necesare, aplicarea unor acţiuni afirmative, adaptarea fişei de post etc.), orice verificare a sănătăţii în faza de recrutare şi selecţie de personal este discriminatorie.

Victimizare         

Constă în orice comportament incorect şi advers – acţiuni negative şi reprobabile, repetate (penalizare, pedepsire, marginalizare, hărţuire etc., care pot culmina cu concedierea) ce urmăresc crearea unei atmosfere ostile, degradante, umilitoare sau are efecte negative asupra condiţiilor de muncă ale victimei, îndreptate către un angajat care a denunţat o discriminare la locul de muncă sau care devine martor într-o astfel de situaţie, apărut ca reacţie de răzbunare după depunerea sau susţinerea unei plângeri sau a unei acţiuni în instanţă sau la alte instituţii competente, referitoare la încălcarea principiului tratamentului egal şi nediscriminatoriu.

Victimizarea nu este permisă de lege şi se sancţionează cu amendă contravenţională, indiferent dacă plângerea iniţială a fost sau nu considerată relevantă.

Violenţă              

Comportament care implică folosirea intenţionată a puterii individuale sau ierarhice şi a forţei fizice sau psihice pentru a necăji, înfricoşa, intimida, ameninţa sau pedepsi o persoană sau o categorie de persoane, în scopul de a răni, stresa, prejudicia sau chiar ucide. Violenţa se referă la diverse fapte, de la cele aparent inofensive (ca a lovi uşor un copil pentru că este „neascultător”), până la fapte extreme, precum mutilarea, linşajul sau genocidul.

Indiferent de forma de violenţă şi de persoana sau categoria căreia i se adresează, supunerea prelungită a unui subiect faţă de comportamente agresive, abuzive, violente are consecinţe grave, inclusiv în viaţa profesională. Consecinţele negative pot fi de natură psihologică (depresie, negare, stres, anxietate, tulburări ale somnului, furie, frustrare, iritare, teamă, instabilitate emoţională, nesiguranţă, jenă, ruşine, confuzie, neputinţă, tulburări de concentrare, atacuri de panică, stimă de sine scăzută, neîncredere în capacităţile proprii, hipersensibilitate etc.) sau fizică (migrene, oboseală, epuizare, dureri puternice de cap, letargie, ameţeli, afecţiuni dermatologice, ulcer, probleme gastrointestinale, fluctuaţii ale greutăţii, tulburări de alimentaţie, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale etc.). De asemenea, pot apărea consecinţe asupra performanţei în muncă: satisfacţie scăzută la locul la muncă, demotivare, performanţe scăzute, pierderea oportunităţilor de promovare, absenteism, mai mult timp petrecut în concediu medical, schimbarea obiectivelor de carieră, lipsa ataşamentului faţă de organizaţie, lipsa de iniţiativă, de interes pentru muncă, neîncredere în sine şi în competenţele proprii, predispoziţie spre erori profesionale, depăşirea termenelor, neîndeplinirea sarcinilor, calitate scăzută a modului de îndeplinire a sarcinilor etc.

Violenţă de gen                  

Atunci când violenţa se manifestă în detrimentul unui gen anume, de obicei preponderent faţă de femei, se poate considera că este vorba de violenţă de gen. Violenţa de gen se referă la orice act înfăptuit împotriva voinţei unei persoane, care îi determină (sau poate duce la) suferinţe sau răniri fizice, sexuale, psihologice, sociale sau economice, indiferent dacă este vorba de violenţă domestică sau de violenţă la locul de muncă.

Violenţa de gen înseamnă multe tipuri de agresiuni, printre care:

• Violenţă domestică: lovituri, intimidări, agresiuni, viol marital, mutilare genitală, interzicerea accesului la resurse economice etc.
• Violenţă în viaţa publică, inclusiv la locul de muncă: hărţuire sexuală, abuz sexual, trafic de persoane etc.

Michael Kaufman a definit cei 7 P ai violenţei bărbaţilor faţă de femei astfel:

1. Puterea patriarhală: în societatea care îl laudă şi îl recompensează pe agresor, pe cel puternic, bărbatul se consideră a fi dator să satisfacă aşteptările sociale şi să se comporte conform rolului de dominator, mai ales că violenţa (sau ameninţarea cu violenţa) aduce privilegii şi avantaje imediate.

2. Sentimentul privilegiului de a fi bărbat: violenţa este un rezultat al stării neconştientizate a bărbatului de a se considera privilegiat şi îndreptăţit astfel să ceară sau să se aştepte să obţină ceea ce doreşte, fie că este vorba ca femeia să preia acasă treburile domestice, fie că o angajată de la locul de muncă trebuie să se poarte automat ca o subordonată, indiferent dacă are poziţie egală sau nu în ierarhia organizaţională.
3. Permisiunea faţă de comportamentul abuziv, agresiv şi violent, uneori explicită, dar de cele mai multe ori tacită – fie din partea victimei, fie chiar a celor ce ar trebui să intervină în astfel de cazuri, deşi există prevederi legislative care condamnă violenţa de gen şi îi pedepsesc pe agresori. Fie că este vorba de tradiţii, obiceiuri, crezuri religioase sau alte cutume sociale, multe persoane îşi acceptă rolurile de gen şi se comportă conform aşteptărilor sociale, consemnate inclusiv într-o serie de proverbe: „Femeia bună nu are nici ochi, nici urechi.”, „Tăcerea e cea mai frumoasă podoabă a femeii”, „Femeia trebuie bătută că ştie ea de ce, chiar dacă tu nu ştii.”, „Omul să poarte nădragii şi femeia – fustele.” sau „Femeile nemăritate, ca bucatele nesărate.”. Astfel, unii poliţişti nu intervin atunci când sunt solicitaţi de vecini, dar constată că este vorba „doar” de un caz de violenţă domestică, trecătorii adesea nu se bagă când o femeie este hărţuită verbal pe stradă sau când un părinte îşi agresează verbal copilul în public.
4. Paradoxul puterii masculine: Chiar dacă uneori un bărbat adult nu simte nevoia de a-şi demonstra sau apăra masculinitatea, societatea şi tradiţiile îl presează adeseori să se comporte ca un „bărbat”, pentru a-şi păstra statutul sau imaginea socială. Dar există şi situaţia inversă, în care unii bărbaţi se tem că nu sunt suficient de puternici pentru a fi luaţi în seamă de semeni. Astfel, paradoxal, în ciuda eventualelor frici, anxietăţi, frustrări, suferinţe personale, mulţi bărbaţi decid că trebuie să-şi pună „armura” cavalerului, să îşi adune curajul şi să se distanţeze de unele emoţii sau să-şi exercite puterea (nu doar cea fizică, dar şi cea socială sau economică) în anumite situaţii, faţă de alte categorii de persoane, considerate inferioare. Adeseori acest paradox duce la multe fapte regretabile, de violenţă excesivă, comise în special de tineri, care, în dorinţa de a se conforma unui model exacerbat de masculinitate (promovat în filmele de acţiune, ba chiar şi în desenele animate sau reclame la fel de fel de produse – de la cele pentru băuturi până la cele aparent inofensive: pentru dulciuri, produse de uz domestic sau de îngrijire corporală etc.) şi de a-şi masca insecuritatea, furia sau complexele, recurg la violenţă, agresiuni, jigniri etc., adesea prin asociere în grupuri, găşti etc., faţă de cei mai slabi ca ei.
5. Armura psihică a masculinităţii: caracteristicile recunoscute ale bărbatului de succes sunt competitivitatea, insensibilitatea, combatitivitatea, orientarea spre reuşită cu orice preţ. Pentru a se încadra în acest model, mulţi bărbaţi, încă din copilărie, „ştiu” că nu au voie să plângă în nicio situaţie sau să pară vreodată slabi sau neajutoraţi. Mulţi oameni aderă la acest cod de comportament, bazat pe egoism, lipsă de empatie, comunicare limitată şi evitarea emoţiilor – considerate a fi specifice „sexului slab”. Astfel, violenţa pare să nu aibă un caracter personal, să nu fie determinată de o persoană anume, ci de incapacitatea de a recunoaşte sau de a înţelege sentimentele altei persoane, deşi efectele agresiunilor se cuantifică direct la nivel individual.
6. Resimţirea masculinităţii ca fiind o oală sub presiune: nu numai că băieţii sunt educaţi în copilărie să nu îşi arate slăbiciunea, dar de multe ori sunt învăţaţi să îşi reprime frica sau să suporte cu stoicism durerea, pentru a nu părea slabi. Astfel, toate aceste emoţii reprimate se transformă în furie – singura emoţie ce pare adecvată pentru o persoană puternică şi sigură pe ea – care apare cu forţă la suprafaţă în unele situaţii, ca aburul din oala sub presiune lăsată prea mult pe foc.
7. Exemple precedente: situaţii din copilărie – pentru cei crescuţi în familii disfuncţionale, de la locul de muncă cu şefi abuzivi, din comunitate etc., din care violenţa reiese a fi justificabilă sau necesară şi care condiţionează reacţiile unora dintre bărbaţii adulţi în situaţii similare.

Violenţă domestică 

Violenţa domestică apare în viaţa personală, în familie sau între rude în gospodărie, indiferent dacă agresorul locuieşte sau nu la aceeaşi adresă cu victima. Deşi, de obicei, se consideră că violenţa domestică implică un agresor bărbat şi ca victime – fie partenera de viaţă, fie copiii, în realitate există toate combinaţiile posibile între parteneri şi între generaţii. Violenţa domestică nu se referă doar la abuzuri sexuale sau agresiuni fizice, ci la toată gama de comportamente intenţionate verbale, fizice, emoţionale, sexuale, psihologice, economice etc., ce urmăresc supunerea, controlul, vătămarea sau suferinţa victimelor. Exemple de comportamente ce intră tot sub sfera violenţei domestice, pe lângă cele uzual menţionate şi de o violenţă extremă (lovire, abuz sexual, incest, viol marital etc.) sunt următoarele: abuzuri verbale, ameninţările şi intimidarea, coerciţia sau privarea arbitrară de resurse sau libertăţi, izolarea de prieteni şi familie, munca forţată în gospodărie etc.

Violenţă economică

Violenţa economică este specifică cel mai des în cadrul violenţei domestice, dar poate apărea şi pe piaţa de muncă, atunci când segregarea ocupaţiilor determină mari decalaje de salarizare între genuri. În situaţii familiale, violenţa economică apare atunci când i se interzice sau limitează unuia sau mai multor persoane accesul la resurse (hrană, timp liber, bani, deplasarea liberă, adăpost, asigurări medicale, haine, accesul la educaţie etc.). Astfel, violenţa economică se manifestă prin interzicerea sau limitarea dreptului femeii la muncă în afara gospodăriei, excluderea unor membri ai familiei de la luarea deciziilor importante, refuzul de a da informaţii despre starea financiară a familiei, refuzul de a cumpăra ceea ce este necesar traiului zilnic, distrugerea sau sechestrarea unor bunuri personale etc.

Violenţă interpersonală                 

Utilizarea intenţionată a forţei fizice sau a puterii (sau doar ameninţarea cu violenţa fizică) unei persoane sau grup de persoane, în relaţiile cu o altă persoană sau cu un alt grup de persoane, pentru a impune obţinerea rezultatului dorit de partea agresoare, care duce sau poate duce la răniri, îmbolnăviri, suferinţe fizice sau psihice, depresie etc., uneori chiar la decesul unor persoane.

Violenţă la locul de muncă          

Violenţa la locul de muncă, chiar dacă este interzisă prin lege, încă există. Chiar dacă în prezent rareori angajatorii îşi permit să ajungă la acte directe de violenţă fizică, totuşi există destule cazuri de violenţă verbală, psihologică, economică, socială la care sunt supuşi unii angajaţi: muncă forţată, ore suplimentare neplătite efectuate sub ameninţarea concedierii, salarii reduse arbitrar pe anumite perioade etc. Aceste tipuri de comportamente, cu impact negativ asupra sănătăţii, securităţii şi bunăstării angajaţilor, apar acolo unde sunt îndeplinite simultan mai multe condiţii: forţa de muncă este relativ needucată şi omogenă, acceptând tacit condiţii de muncă inechitabile, piaţa muncii este restrânsă în zonă, angajatorii sunt dispuşi să încalce legea, autorităţile statului nu îşi îndeplinesc sarcinile sau tolerează tacit anumite stări de lucruri cunoscute în mod neoficial.

Violenţă psihologică     

Violenţa psihologică include toate acţiunile, comportamentele sau succesiunile de gesturi care afectează direct integritatea psihologică a părţii opuse, de obicei a femeilor sau persoanelor din anumite categorii considerate „slabe”. Printre comportamentele specifice violenţei psihologice se numără: intimidarea şi ameninţarea cu violenţa (fizică sau verbală, prin gesturi agresive, folosire de arme etc.) faţă de o victimă sau de o altă persoană apropiată acesteia, hărţuire sau mobbing la locul de muncă, folosirea de comentarii jignitoare sau umilitoare, limitarea libertăţilor persoanei (izolare, lipsa accesului la resurse, telefon, deplasare etc.).

Violenţă sexuală        

Violenţa sexuală, indiferent că se manifestă în viaţa personală sau profesională, se referă la orice act sexual sau orice comportamente de natură sexuală intenţionate (comentarii cu încărcătură sexuală, avansuri şi atingeri sexuale, hărţuire sexuală, trafic de persoane etc.), care se fac fără ca cealaltă persoană să fie de acord, folosindu-se forţa, coerciţia, poziţia şi influenţa agresorului.