Despre toleranţă

Astăzi este Ziua internaţională a toleranţei.

În 1996, ONU a declarat ziua de 16 noiembrie ca „Ziua internaţională a toleranţei”, după ce în 1995 a fost „Anul toleranţei”.

Ce este toleranţa? Şi de unde vine intoleranţa?

Etimologic, toleranţa vine de la verbul „tolerare” din latină, care se poate traduce prin:

  1. (în sens propriu) a susţine, a menţine, a suporta o greutate
  2. (în sens figurativ) a suferi, a suporta o durere sau o persoană
  3. a continua, a răbda.

Sensul iniţial al toleranţei este de a suporta ceva dificil de acceptat, de care nu poţi scăpa sau pe care nu îl poţi evita sau schimba, care este definit sau se impune prin forţa legii, eticii, obiceiurilor culturale etc.

Pe vremuri, toleranţa se manifesta printr-o permisiune a autorităţilor, o licenţă, o indulgenţă. În trecut, toleranţa era invocată mai ales în chestiuni legate de religie. Astfel, înţelesul uzual al toleranţei era de a permite cu bunăvoinţă ca ceva negativ sau considerat negativ (o opinie, practică, rasă, religie, naţionalitate etc.) să coexiste alături de forma oficială acceptată, dintr-o atitudine de superioritate, condescendenţă faţă de restul lumii.

„Ce este toleranţa? Apanajul umanităţii.” – spunea Voltaire în 1764.

Astăzi, toleranţa se referă la acceptarea diversităţii, la eliberarea de dogmatism şi bigotism, la nonconformism, ceea ce implică nevoia de acceptare reciprocă, comprehensivă, în numele unor valori sau principii superioare.

Toleranţa înseamnă respect, acceptarea şi aprecierea diversităţii, ca formă de exprimare a umanităţii noastre. Pentru a fi tolerant, este nevoie să ai cunoştinţe, un spirit deschis, libertate de gîndire, integritate, capacitate de comunicare, încredere în sine şi conştiinţă de sine.

Toleranţa nu mai este o concesie făcută de pe poziţii de putere, un act de bunăvoinţă către cei de pe niveluri inferioare, indulgenţă faţă de cei neajutoraţi. Este un principiu fundamental, fără de care valorile umanităţii ar rămîne doar enunţuri fără substanţă.

Pe pagina ONU se spune: “Într-o societate, intoleranţa este suma intoleranţei tuturor membrilor săi individuali. Bigotismul, stereotipurile, stigmatizarea, insultele şi glumele cu tentă rasială sînt exemple ale exprimării intoleranţei individuale, la care unii oameni sînt supuşi zilnic. Intoleranţa naşte intoleranţă. Îşi face victimele să caute răzbunare. Pentru a combate intoleranţa, indivizii trebuie să devină conştienţi de legătura dintre comportamentul lor şi cercul vicios al neîncrederii şi violenţei în societate. Fiecare dintre noi trebuie să înceapă prin a se întreba: sînt eu o persoană tolerantă? Gîndesc despre oameni în stereotipuri? Îi resping pe cei care sînt diferiţi faţă de mine? Îi consider pe ei vinovaţi pentru problemele mele?”

Toleranţa este o atitudine de a accepta, fără a judeca sau a critica, diversitatea de idei, opinii, credinţe, persoane, minorităţi, rase, politici, stiluri de viaţă etc. diferite de ale noastre şi cu care nu sîntem de acord. Deci toleranţa trebuie să fie acea atitudine pozitivă de recunoaştere şi apărare a drepturilor umane universale ale oricui, deoarece în nicio împrejurare nu poate fi justificabilă încălcarea acestor drepturi fundamentale. Toleranţa ne permite astfel să trăim în pace cu ceilalţi, la nivel social sau individual, mai ales cu cei care nu ne seamănă. Lipsa de toleranţă duce la războaiele dintre religii, dintre culturi, dintre rase. Fără toleranţă nu ne putem gîndi la drepturile omului, la pluralism, la democraţie, la respectarea voluntară a legilor. Lipsa de toleranţă duce la o societate controlată de dogmatism, absolutism, legea junglei, conformism şi constrîngere.

Compasiunea şi toleranţa nu sînt un semn de slăbiciune, ci un semn de putere. (Dalai Lama)

Totuşi, există limite ale toleranţei, chiar dacă se spune că oamenii toleranţi îi acceptă pînă şi pe cei intoleranţi. Limitele toleranţei decurg din respectarea drepturilor fundamentale ale omului, de aceea nu se poate tolera intimidarea celorlalţi, manipularea lor, injustiţia socială sau asuprirea categoriilor defavorizate. Toleranţa ne face astfel să acceptăm în mod deliberat puncte de vedere diferite de ale noastre, inclusiv convingeri, obiceiuri, practici, moduri de gîndire – cu care nu sîntem de acord, dar şi rase, popoare, categorii de persoane care se diferenţiază de noi, indiferent de gradul de asemănare sau de compatibilitate dintre noi şi ei, fără să acţionăm pentru a-i convinge (cu forţa sau cu vorba bună) de justeţea perspectivelor noastre asupra lumii. Dar nu putem ca, nici măcar în numele unor valori sau principii pe care le credem superioare, să ne impunem propriile idei, cu argumentul de a face bine altora. Exemple sînt nenumărate de astfel de situaţii, pornind de la bancul cu Bulă şi cu bătrînica pe care a trecut-o strada, pînă la misionarism sau la internaţionalizarea excesivă, ca formă de uniformizare a pieţelor şi a comportamentelor de consum.

Acum vreo 10 ani, cineva mi-a pus un diagnostic, în urma unei evaluări. Mi-a spus că sufăr de „intoleranţă la prostie”, deoarece nu am răbdare cu oamenii care îşi ignoră potenţialul şi acţionează doar pe baza impulsurilor exterioare. De atunci (m-)am studiat şi sper să-mi fi mai redus un pic coeficientul de intoleranţă, aşa că ştiu ce greu este să-ţi:

  1. descoperi intoleranţa
  2. accepţi intoleranţa, şi
  3. creşti nivelul de toleranţă.

Vă invit să analizaţi un pic situaţia socială şi politică de acum din România. Pe stradă, bătrînii se ceartă cu tinerii, şoferii cu pietonii şi toţi cu poliţiştii. Angajaţii de la stat îi dispreţuiesc pe ceilalţi cetăţeni, angajaţii din sectorul privat îi „binecuvîntează” în mod repetat pe cei de la guvern sau de la diferitele autorităţi publice. Partidele politice au un discurs continuu îndreptat spre critica persoanelor cu care se luptă pentru putere, nu către idei, doctrine sau probleme. Majoritatea parlamentară consideră că are puterea absolută, desconsiderînd toate celelalte puteri ale statului. Din cauza ţiganilor plecaţi din România încă nu am intrat în Schengen. Bulgarii ne stau în coastă şi ne irită orice lucru bun pe care îl fac înaintea noastră. Şi multe, multe alte situaţii – să ne gîndim, de exemplu, la homosexuali, la atei, la împărţirea în iubitori şi neiubitori de cîini etc.

Recunoaşteţi unele dintre manifestările intoleranţei? De la cele cu efectele cele mai inofensive, pînă la cele care determină abuzuri şi încălcări majore ale eticii şi ale legilor?

Toleranţa la nivel de stat, de comunitate sau de grup nu se schimbă prin ordonanţă sau prin lege. Doar prin îmbunătăţirea pe plan individual a nivelului de toleranţă pe care o manifestăm fiecare dintre noi poate apărea în timp o diferenţă pozitivă faţă de prezent, la nivel global. Dacă vrem ca în societatea românească să crească înclinarea spre colaborare şi să scadă adversitatea şi intensitatea confruntărilor dintre părţile care au ceva de împărţit, dacă visăm să trăim într-un Bucureşti în care şoferii nu se şicanează în trafic şi nu se împuşcă pentru un loc de parcare, dacă ne dorim să găsim soluţii de îmbunătăţire valabile pe termen lung în locul certurilor sterile dintre opoziţie şi putere, nu trebuie să aşteptăm ca lucrurile să se schimbe în mai bine, ci trebuie să acţionăm fiecare, independent, la nivel personal, pentru a deveni mai toleranţi, inclusiv faţă de intoleranţă.

Doar că toleranţa trebuie însoţită de cunoaşterea, respectarea şi protejarea drepturilor proprii şi ale celorlalţi, de asumarea unor valori şi principii de viaţă adecvate, precum şi de acţiuni pentru a le transforma în realitate.

Şi nu uitaţi:

Responsabilitatea pentru toleranţă le revine celor care au o viziune mai largă. (George Eliot)

Cel mai bun rezultat al educaţiei este toleranţa. (Helen Keller)

Toleranţa este efectul pozitiv şi cordial de a înţelege credinţele, riturile şi obiceiurile altora, fără a le împărtăşi sau accepta neapărat. (Joshua Liebman)

Nu trebuie să permitem ca toleranţa să degenereze în indiferenţă. (Margaret Chase Smith) 

Sugestii pentru cadoul de Crăciun: pentru un duşman, iertare; pentru un adversar, toleranţă. (Oren Arnold)

Toleranţa este preţul pe care îl plătim pentru a trăi într-o societate liberă, pluralistă. (Robert Casey)

Dezbinarea este marele rău al omenirii, iar toleranţa este singurul remediu. (Voltaire)

Deci, repet încă o dată întrebările fundamentale pentru auto-evaluarea gradului de toleranţă:

  1. Sînt eu o persoană tolerantă?
  2. Gîndesc despre oameni în stereotipuri?
  3. Îi resping pe cei care nu gîndesc la fel ca mine?
  4. Îi consider pe aceştia vinovaţi pentru problemele mele?

Spor la lucru, dacă crede cineva că are de făcut vreo schimbare!

Cu drag,
Cristina

27 comentarii

Filed under auto-cunoastere, egalitate de sanse, relatii umane, spiritualitate

27 responses to “Despre toleranţă

  1. ONU si toleranta…..:)🙂🙂

    Apreciază

    • Si oare nu exista si niste parinti care nu au capacitatea sa isi educe copiii? Care nu sint nici ei insisi educati? Lucrurile se vad diferit din stratosfera si de la nivelul fiecaruia dintre noi.

      Apreciază

      • Ah, schimbam discutia. Eu nu am spus ca ONU incalca drepturile tuturor parintitlor, ci am spus ca il incalca acelora care vor sa-si educe proprii copii. Care nu au capacitatea sa-i educe, sau dorinta s-o faca, au alta alegere. Cei care vor sa se ocupe de proprii copii nu au aceasta alegere…

        Apreciază

      • Este un subiect in care nu ma pot pronunta – eu voiam doar sa spun ca omul tolerant respinge intoleranta, chiar daca nu este de acord cu parerile lor. Ca nu exista nimic perfect in lumea creata de om, este evident si aici cred ca nu ne contrazicem.

        Apreciază

      • Da, e un subiect care arata ca ONU si toleranta nu prea merg mina in mina.

        CUm arata un om, ce face un om tolerant care arata ca respinge intoleranta? Cum adica o respinge?

        Apreciază

      • De exemplu – degeaba ma supar pe cei care nu gindesc ca mine; pot eventual sa le explic punctul meu de vedere pentru a-i face sa inteleaga ce este in capul meu, dar nu trebuie neaparat sa ii conving ca eu am dreptate, pentru ca s-ar putea ca si ei sa aiba dreptatea lor. Asa ca incerc sa accept ca avem puncte diferite de vedere, fara ca neaparat sa le ierarhizez sau sa le judec, ceea ce nu inseamna neaparat nici ca eu gresesc. Asa ca ma mir mereu de cit dispret exista, cite conflicte, certuri, insulte etc. intre oameni, dar incerc sa nu iau nimic personal, pentru ca eu stiu mai bine ce gindesc eu decit ce gindesc altii despre mine. Este doar atitudinea cu care abordez situatiile si problemele – incerc sa nu judec oamenii, ci sa caut solutii. Uneori imi iese, de multe ori mai trebuie sa lucrez la atitudinea mea.

        Apreciază

      • Toleranta este atitudinea noastra fata de altii, chiar si intoleranti. Pentru ca intoleranti exista atit de multi, incit a lupta cu ei este ca si cum ar trebui schimbata religia, ordinea in lume, oamenii, totul. A astepta sa fie ei toleranti este ca si cum ai dori o minune. Intre razboi permanent (cum este cazul terorismului intretinut prin religie) si toleranta, fiecare isi alege calea in viata.

        Apreciază

      • Deci unii trebuie sa renunte la principiile lor pentru ca altii sint intoleranti?

        Apreciază

      • Nu. Ar trebui doar sa inteleaga ca si altii au principiile lor, pe care probabil nu vor sa si le schimbe de buna voie. Si pot alege sa accepte ca exista mai multe seturi de principii sau nu.

        Apreciază

      • Dar cei intoleranti ii obliga pe ceilalti sa le accepte principiile. Ce e de facut atunci? Va fi lumea mai buna daca cei intoleranti cistiga si cei toleranti tac din gura?

        Si ca sa leg comentariul de articol, ce a facut ONU ca acesti crestini sa fie tolerati?

        Apreciază

      • Este obligatia fiecaruia sa-si cunoasca drepturile si sa nu lase sa le fie incalcate. Iar eu ma uit intii la ce fac eu si nu prea ma astept sa faca altii ceva pentru mine.

        Apreciază

      • Nici oamenii acestia nu au asteptat ca cineva sa faca ceva pentru ei, au fost dati in judecata de niste intoleranti, in loc sa fie lasati in pace. Unde a fost ONU cu toata declaratia lor de toleranta?

        Apreciază

      • Poate ar trebui sa-i intrebi. Eu nu stiu daca acesta este rolul lor. Si revin la perfectiune – mai greu sa gasesti pe cineva sau ceva perfect. De asemenea, nu este timpul pierdut pentru a organiza o miscare de sustinere a tolerantei sau a oamenilor care sufera din cauza intolerantei sau contra celor care nu fac suficient pentru a generaliza toleranta in lume. Oricum, inainte de a-i schimba pe altii, primul pas este sa ne auto-evaluam pe noi, pentru a vedea daca avem ceva de modificat la noi.

        Apreciază

      • Ce anume au avut de modificat acesti oameni care au fost dati in judecata la ei?

        Nu, rolul ONU nu este sa declare zile de toleranta.

        Apreciază

      • Da, ai spus ca prima data trebuie sa ne uitam la noi si sa vedem daca avem ceva de schimbat. Eu intreb, ce aveau acesti oameni de schimbat? Principiile? Deci crestinii trebuie sa-si schimbe principiile pentru ca unora nu le convine. Oh, toleranta….

        Apreciază

      • Deci zici ca ar trebui toti sa credem in acelasi lucru, sa ne incolonam in aceeasi directie si sa respectam ce ne spune cineva ca este mai bine? Sa nu avem nici macar dreptul de a gindi altfel decit ceilalti, chiar daca majoritatea zice ca gresim? Am fost pe acolo si nu mi-a placut, chiar deloc.

        Apreciază

      • Nu, spun ca fiecare are dreptul sa creada ce vrea, nu unii sa impuna altora ce sa creada si daca nu cred sa fie dati in judecata asa cum au facut homosexualii si ateii astia. Nu stiu cum se face, dar ateii, homosexualii, musulmanii sint intoleranti cu crestinii si tot crestinii sint cei acuzati de intoleranta. Iar ONU ar trebui sa dispara, nu sa dea declaratii din astea absurde.

        Apreciază

      • Am inteles – mai greu, dar am reusit! Voi semna petitia pe care o vei face pentru a indeplini aceste dorinte, chiar daca nu sint de acord cu ele, pentru ca sint de acord cu dreptul fiecaruia de a-si exprima opinia si de a actiona in consecinta.

        Apreciază

      • Dar cum poti actiona in consecinta cu principiile tale, cind acestea incalca principiile altora? Numai unii au dreptul la a-si tine principiile, ceilalti nu?

        Apreciază

      • Am scris despre limite. Iar pamintul ne suporta inca pe toti, desi noi decidem ce limite ne auto-impunem. Pe undeva prin biblie se spune sa nu faci celuilalt ce tie nu-ti place. Deci iti poti pastra principiile, fara a le respinge sau interzice pe ale celorlalti si fara a dori ca toata lumea sa fie la fel ca noi.

        Apreciază

      • Din nou spun, acesti oameni care au fost dati in judecata nu au dorit ca homosexualii si ateii sa devina crestini, ci sa fie lasati in pace sa-si vada de treaba. Lor nu li s-a permis sa-si pastreze principiile crestine. Homosexiualii le-au interzis sa-si pastreze principiile, homosexualii doresc ca toata lumea sa creada ca ei.

        Nu, in Biblie nu spune sa nu respingi principiile gresite.

        Apreciază

      • OK – ma declar invinsa! Oricum, crestinii au fost asupriti inca de cind a aparut religia lor, fara ca ei sa plateasca altora cu aceeasi moneda. Asa este lumea, altfel n-am vorbi de intoleranta, nu?
        PS Formularea „Nu, in Biblie nu spune sa nu respingi principiile gresite” ma duce cu gindul la niste dogme – gresesc?

        Apreciază

      • Oh, sper ca nu ai inteles ca ne luptam aici🙂 Eu eram curioasa cum se potriveste una cu alta. Poate ca erau lucruri la care nu m-am uitat.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s