Despre bucurie

Ieri am avut o primă parte a zilei mai dificilă, am și scris despre gândurile negative ce m-au însoțit câteva ore. Apoi am văzut o fotografie cu sportivele care au luat medalia de aur la olimpiadă! Și totul s-a schimbat instantaneu.

Zâmbetul lor radiant mi-a luminat lumea dintr-o dată și mi-a readus instant bucuria în inimă.

Nu este minunat că trăim? Ce cadou frumos este pentru noi toți zâmbetul lor sincer, plin de bucurie, încărcat de satisfacție și de entuziasm!

Despre inadecvare

Timpul trece, iar inadecvarea mea socială crește, și crește, până probabil va duce la o implozie finală. Nu am fost niciodată o ființă populară, simpatică, ușor de integrat în grup. Dar în ultima vreme, suport din ce în ce mai greu ce se întâmplă în jurul meu.

Am încercat individual tot ce am putut, pentru a schimba ceva la măcar 1% din cei cu care mă întâlneam. Acum o vreme am vrut să schimb ceva nu doar la nivel individual, devenind parte a unui grup mai mare – dar amăgirea și dezamăgirea asociate m-au făcut să renunț, deși cu strângere de inimă. Apoi am aderat la un grup mai mic, dar experiența a fost similară – coordonatori care nu coordonează, reguli stabilite și nerespectate, comunicare stufoasă, dar indirectă și în cea mai mare parte inutilă. Oare numai eu să fi avut un astfel de noroc sau nenoroc?

Nici nu știu ce este mai rău – că nu mă mai pot amăgi și spera sau că nici nu îmi mai doresc să mă integrez?

Despre încremenire

Lumea vorbește mult despre schimbare sau despre frica de schimbare. Să fie această abordare o formă de optimism, totuși?

Eu, deși mă consider optimistă de felul meu, și predispusă la schimbare (pe ici pe colo, dar nu în părțile esențiale, dacă mi-aș permite să mă inspir de la Caragiale), aș vrea să mă refer la încremenire, mai ales la încremenirea în timp, în obiceiuri, în idei (fixe și contraproductive).