Citesc cu interes micile perle ce apar frecvent pe profiluil de FB al lui Mihai Șora. Și mă gândesc adeseori ce noroc avem că unii oameni îmbătrânesc așa de frumos. Iar în același timp ce ghinion avem că așa de mulți, extrem de mulți, îmbătrânesc atât de urât.
Poate că mă înșel eu – poate că n-or fi așa de mulți cei care îmbătrânesc urât, dar fiind așa de agresivi, așa de vocali și așa de toxici, par extrem de mulți, în comparație cu oamenii de bun simț, onești, tonici, toleranți, hâtri și înțelegători.
„Înțelepciunea nu vine automat o dată cu vârsta. Nimic nu apare de fapt de la sine, cu excepția ridurilor. Este adevărat, unele vinuri devin mai bune când îmbătrânesc, dar numai dacă strugurii au fost buni de la început.” (Abigail Van Buren)
Bătrânețea nu este ca un câmp de maci în bătaia vântului de început de vară. Este o perioadă a vieții care vine cu inevitabilul declin al anumitor funcții fizice, cu unele suferințe, tulburări, frici, dureri. Întrebarea este dacă ne uităm la partea bună a lucrurilor sau mereu la ceea ce se întâmplă inexorabil tuturor în natură.
Cum spuneam, unii oameni îmbătrânesc frumos. Au mereu pe buze un cuvânt bun și un zâmbet pentru acțiunile poznașe ale celor foarte tineri. Au o poveste cu tâlc potrivită pentru aproape orice situație. Au răbdare și multe încurajări în bagajul lor de prim ajutor. Păstrează niște bănuți sau niște bomboane în buzunar, pentru a le da copiilor cu care ar sta de vorbă ore în șir pe o bancă în parc, dacă ar putea. Și da, au uneori zile mai proaste, cu dureri și suferințe pe care le suportă cu abnegație, ca un soldat aflat în post, fără a transfera propriile emoții negative asupra celorlalți din jur.
„A îmbătrâni înseamnă a trece de la pasiune la compasiune.” (Albert Camus)
Însă mulți oameni îmbătrânesc urât. Sunt mereu nemulțumiți, pretențioși, nerăbdători, agresivi și gălăgioși – se ciondăne din orice cu oricine, li se pare că nu primesc îndeajuns ceea ce merită, se agață de tradiții și de prejudecăți pentru a-și justifica orice așteptare fără temei, se consideră continuu niște victime și nu se lasă până nu îi încarcă cu emoții negative pe cei din jurul lor cu price prilej, pretind empatie, deși nu sunt dipuși să arate empatie față de alții, acuză, critică și jignesc pe oricine care nu le respectă suficient statutul dat de „vârstă” – asemănător statutului regal, după părerea lor. Nu doar că nu mai țin ritmul cu lumea în continuă transformare, dar nici nu încearcă să afle, să învețe, să exploreze, să accepte schimbările inevitabile (sociale, tehnologice, principiale etc.), în schimb se lasă extrem de ușor intoxicați de „știrile” senzaționale servite fără remușcări de trusturile media iresponsabile. Câtă nefericire adună în ei! Și câtă dorință de răzbunare, de parcă ar exista vreun vinovat, altul decât ei înșiși!
„Bătrânețea şi boala scot la suprafață caracteristicile esenţiale ale unui om.” (Felix Frankfurter)
Așa e viața, ca moneda cu două fețe. În fiecare există bine și rău, adevăr și minciună, lumină și întuneric, succes și eșec, putere și lipsuri. Cum le gestionăm, depinde de noi. Fericirea depinde de noi. Și atitudinea față de bătrânețe depinde tot de noi. Nu este imposibil! Modelele sunt vii și printre noi. Să le alegem cu atenție și să învățăm de la ele cum să ne bucurăm de viață.
Philean's Weblog 