Ce înseamnă cînd nu te poți trezi de dimineață?

Trezitul de dimineață a fost dintotdeauna o mare provocare pentru mine. Cînd dorm, nu aud nici ceasul, nici soneria de la ușă, nici telefonul care sună – chiar dacă uneori mă trezesc din cauza bîzîitului unui țînțar.

Pentru mine, trezitul la o oră fixă – alta decît ora la care binevoiește corpul meu să ia singur decizia de a se trezi – este de fiecare dată o mare reușită, deși, de obicei, am nevoie de 2-3 dispozitive (sau persoane) care să conlucreze pentru a reuși să mă convingă să mă trezesc.

Cînd m-am angajat pentru prima oară, biata mama mă suna dimineața cel puțin 15 minute la telefon, pentru a mă trezi.

La început, îmi puneam 2 – 3 ceasuri cu alarmă să sune la ore diferite, în speranța că-l voi auzi măcar pe unul dintre ele. În ultima vreme, dispozitivele cu snooze mi-au fost oarecum de ajutor, chiar dacă îmi consumă rapid bateriile.

Dar iată că chinul meu s-a încheiat: am cumpărat un ceas cu radio care, la ora fixată, începe să vorbească sau să cînte –  – ceea ce n-ar fi o problemă, pentru că ador să dorm cu zgomot! Doar că volumul crește pe măsură ce trece timpul, așa că, după maxim 15 minute, reușesc să mă trezesc, înainte ca zgomotul să ajungă suficient de puternic pentru a-i face pe vecini să înceapă să bată în țevi!

Ador progresul! Oare proiectantul noului meu ceas avea și el problema mea cu trezitul dimineața? Sau este o problemă mai comună decît credeam eu?

2 comentarii

Din categoria amintiri, timp

2 răspunsuri la „Ce înseamnă cînd nu te poți trezi de dimineață?

  1. Si eu am un ceas pe acelasi sistem, e singurul care ma trezeste 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.