Este omul cu bun simț o specie în pericol de dispariție?

Cine a mai citit din ce scriu pe blog poate și-a dat seama că mă poziționez în gîndire și opinii mai spre dreapta – mai spre individualism, responsabilitate auto-asumată, nonconformism, toleranță, independență. Nu consider că trecutul este culmea la care am ajuns ca omenire, nici prezentul ca Groapa Marianelor a civilizației.

Și totuși mă întreb de ce dispare bunul simț cu atîta rapiditate din societatea actuală și cum de tupeul, ignoranța, incompetența, minciuna și hoția au ajuns aparent valori la care au aderat mulți dintre semenii noștri.

Eu am crescut într-o casă de oameni neimportanți – părinții mei nu au avut studii superioare, nu erau membri PCR pentru a ajunge la funcții importante, nici nu cîștigau foarte mulți bani, deși munceau șase zile pe săptămînă, uneori peste 12 ore pe zi. Și totuși la noi în casă întotdeauna s-a vorbit corect gramatical, nimeni nu și-a permis să spună înjurături sau cuvinte grele cu voce tare, nu s-a discutat vreodată despre cum să păcălim, furăm, înșelăm sau vătămăm pe cineva sau ceva. Ba chiar aveam discuții despre istorie, morală, etică, drepturi, valori – nu folosind concepte și definiții, ci prin povestiri, exemple, pilde sau explicații pornind de la fapte din jurul nostru.

Ajunsă adult, nu am lucrat niciodată într-un colectiv în care se înjura sau se făceau lucruri „neortodoxe”, nu m-am înconjurat de persoane fără bun simț, nu am suportat folosirea incorectă a limbii române și mai ales incompetența – indiferent de riscurile implicate.

Dar trebuie să constat că în jurul meu, în ultimii ani, s-au înmulțit excesiv cazurile de violență (verbală, dar chiar și fizică, de multe ori fără a fi neapărat provocată prin comportamente agresive), de lipsă de respect (față de lege, față de semeni, față ce bunele practici de conviețuire într-o comunitate), de incultură, ignoranță și incompetență, de intoleranță paroxistică, de răutate pură față de necunoscuți, de incapacitate de a dialoga în contradictoriu, de lipsă de răbdare pentru a obține niște rezultate dorite pe căi licite și morale, de ură, nesimțire, inconștiență, iraționalitate șamd.

Este bunul simț pe moarte? Dispare treptat auto-controlul? S-a inversat piramida valorilor dezirabile la nivel personal și social?

„Cînd oameni nu mai trebuie să-și asume responsabilitatea pentru alegerile lor, politețea și bunul simț vor fi diminuate.” (Robert A. Levy)

Acum, cînd societatea se agită pe tema definirii familiei în constituție, nu ar fi mai bine să ne preocupe familiile, indiferent de componența lor, care nu reușesc, nu știu sau nu vor să-și educe copiii în spiritul unui bun simț elementar? Acum, cînd tema educației religioase în școli a fost întoarsă pe toate fețele posibile, nu ar trebui ca cei care o promovează să se sesizeze de lipsa de bun simț a enoriașilor existenți sau a celor în devenire? Acum, cînd propunerile de modificare a legilor în sensul favorizării faptelor de corupție au declanșat cea mai frumoasă și încurajatoare mișcare de rezistență civică din ultima vreme, nu ar fi bine dacă s-ar declanșa și spiritul de reformă morală în rîndul alegătorilor și contribuabililor din România?

„Nimic nu uimeşte oamenii atît de mult ca bunul simţ şi conduita simplă.” (Ralph Waldo Emerson)