Am ajuns, pe negîndite și parcă peste noapte, în tagma celor care pot spune „pe vremea mea…”.
Da, pe „vremea mea”, se obișnuia să se ia, nu să se pună, dacă voiai să fii „frumoasă” sau „la modă”.
Cel mai mult se lua părul nedorit și se smulgeau de zor bietele sprîncene, dar se tăiau și fustele, porțiile … Este drept că erau unele persoane mai „rafinate”, care purtau perucă, pălărie sau vreo meșă pentru a părea mai sofisticate, dar nu era o modă, ci mai mult o ciudățenie.
În ultimii ani, totul s-a schimbat.
Chiar dacă unele tăieri exterioare s-au păstrat, ele nu pot concura cu adăugirile – mai ales cele la interior. De la banalele straturi de unghii false, tatuaje permanente cu rol cosmetic, lentile de contact colorate, implanturi de păr, adăugarea de extensii, s-a ajuns la silicoane și la alte substanțe folosite pentru a umple sau a mări diferite zone ale corpului. Standardul de frumusețe a devenit unic, pînă la punctul că unele persoane au început să semene fizic între ele, ca niște păpuși Barbie animate – la fel de nenaturale, ca niște accidente în serie ale naturii, nu ca niște prototipuri ale frumuseții.
Este progresul în chirurgia estetică sau în crearea de intervenții cosmetice din ce în ce mai invazive și uniformizatoare un lucru bun pentru specia umană? Este bună cauciucarea și umflarea mai tuturor extremităților corpului uman? Mai durează mult pînă la implantul de creier sau la înlocuirea creierului cu circuite neuronale artificiale? Este de dorit limitarea variabilității naturale la ceea ce reușește acum creierul nostru să imagineze și să realizeze în mod artificial?
Cînd vorbim de ecologie, de efectele climatice care schimbă viața pe pămînt, nu ar trebui să ne îngrijoreze măcar la fel de mult ceea ce se întîmplă acum cu natura umană – la început prin modificarea aspectului, dar probabil în curînd prin uniformizarea de masă a celulelor interne?
Poate că cei care acum se află la vremea lor ar trebui să se întrebe ce valoare aduc toate aceste adăugiri artificiale în viața lor – altele decît valoarea banilor care se tranzacționează cu ocazia realizării și utilizării lor în relațiile non-spirituale inter-umane.
Cu cît un om recunoaște că este departe de a fi perfect, cu atît este mai aproape de perfecțiune. (Gerard Groote)
Parcă îmi plac mai mult diversitatea, surprizele, neuniformitatea, nonconformismul. Să fie de vină doar vîrsta?!? Voi ce ziceți?
Philean's Weblog 