Ce materii ar trebui să studieze elevii la școală?

Am tot citit despre părerile că azi copiii au la școală materii de care nu au nevoie în viață, care ar trebui eliminate din programa de studii.

Nu discut aici despre calitatea predării sau a manualelor, ci de părerea generală că studiile ar trebuie să includă doar materiile considerate „utile”.

Pare că „util” este folosit de multe ori ca un eufemism pentru „plăcut” sau „ușor”.

Să fac ce spune popa sau ce face popa?

Tot citind de prin cărți și articole din ultima vreme, am sesizat o tendință – când se vorbește despre oamenii dintr-o organizație, nu mai apar cuvinte ca personal, angajați, resurse umane sau altele de acest gen, ci se folosește pur și simplu „oameni”, sau oamenii din organizație sau membrii echipei organizației.

De ce? Pentru că nu putem vorbi de „angajați”, adesea cu sensul de „executanți”, și în același timp să ne așteptăm ca acei oameni să fie implicați, dedicați și entuziaști. Nu este doar o nuanță de vocabular, ci o schimbare de abordare, aș zice eu.

Pașaportul biologic

Nu știam, și de fapt nici acum nu mi-e foarte clar, ce înseamnă pașaportul biologic.

Dar, cum eu fac analize de sânge minim de două ori pe an, de aproape 15 ani, pot spune că și eu țin evidența, într-un fișier excel, a valorilor diferitelor mărimi determinate în laborator la fiecare serie de analize.

Timp, timpuri, ipoteze

Prin 199o, am cunoscut un american, venit în grabă la București, să vadă cu ochii lui ce se întâmpla la noi. Era născut, crescut și educat în SUA, dar părinții lui erau români și în familie se vorbea deseori despre România, așa că a dorit să vadă singur cum era țara pe care ai lui o părăsiseră de nevoie.

Din prima zi a început să ne demonteze miturile și prejudecățile despre America. El ne spunea că, în general, SUA nu seamănă nici pe departe cu ceea ce vedeam noi pe vremuri în serialul Dallas, că există mulți oameni care nu călătoresc în afara statului în care s-au născut, că nu este totul roz și nemaipomenit. Și ne recomanda să nu ne dorim așa ceva – adică să avem o țară în care totul să devină roz și nemaipomenit peste noapte, pentru că este imposibil, așa ceva nu există nicăieri.

Reclamația – instrument critic de lucru

La cursuri și în discuțiile diverse cu cunoscuți sau necunoscuți, nu obosesc să recomand tuturor să scrie și să trimită reclamații, ori de câte ori simt că ceva nu este cum ar trebui.

Mai spun de obicei, cui vrea să mă asculte, că am devenit „reclamagioaică”.

Între critică și gândire critică

Urmăresc pe FB diverse persoane publice – uneori îmi plac punctele lor de vedere, alteori nu și mă abțin cât pot să nu intervin în discuții. Rareori însă reușesc, atunci când dau peste comentarii de genul: „Nu ai dreptate, habar nu ai, ești un prost!”.

Fotografie de EKATERINA BOLOVTSOVA pe Pexels.com

Fapte, opinii și gândire critică

Știați că?

„Există întotdeauna patru variante ale fiecărei povești: varianta ta, varianta altora, adevărul și ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.” (Jean-Jacques Rousseau)

A crede sau a nu crede

Ce se mai poate spune de televiziune? De Internet?

Concluzia: Să crezi doar după ce verifici ceea cei ai citit, văzut sau auzit! Iar verificarea să fie făcută prin cercetarea unor surse veridice, oneste și fără interese vizibile. Doar așa ne putem forma o opinie.

Numai cine nu gîndește nu greșește!

Iar cine nu greșește nu există! Nu are din ce să învețe! Nici măcar nu-și dă seama cînd greșește! Și persistă în greșeală, una din ce în ce mai mare!