Ce mi se cuvine & ce ni se cuvine?

Azi au apărut în media mai multe ştiri despre protestele de „toamnă” – pe diferite tematici. Un domn sindicalist îşi enunţa, aproape urlînd, solicitările. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost: „Vrem să primim ceea ce ni se cuvine!”.

Eu mi-am pus imediat  întrebarea: „Ce li se cuvine?”, pentru că domnul respectiv părea să fie singurul (el şi cu grupul lui) care încă nu primise ceea ce merita.

Ştiu că drepturile omului includ dreptul la şanse egale, dreptul la opinie, dreptul la viaţă, libertate şi securitate, dreptul la învăţătură, dreptul de a fi ales şi de a alege ş.a.m.d. Dar oare unde este scris ce „ni se cuvine fiecăruia” – individual sau pentru diverse categorii de persoane? Şi, mai ales, cît anume credem că trebuie să ne revină fiecăruia, din ceea ce credem că „ni se cuvine”?

Eu mai ştiu că drepturile nu îşi manifestă efectele decît atunci cînd sînt cunoscute şi apărate, în schimb meritele trebuie întîi demonstrate, nefiind de la sine înţelese, şi mai apoi recunoscute de alţii.

Aşa că m-am pus pe studiat.

Mai întîi m-am dus la dicţionar. Iată ce am găsit:

CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerinţele morale; a se cădea. – Lat. convenire. Sursa: DEX ’98 (1998)

CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să facă asta!) 4. v. trebui. 5.v. putea. Sursa: Sinonime (2002)

A SE CUVENÍ pers. 3 se cuvíne intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparţine în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligaţie morală); a se cădea. ◊ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat.convenire  Sursa: NODEX (2002)

cuvení (-vín, -ít), vb. refl. – 1. A corespunde, a aparţine. – 2. A fi conform cu, a se cădea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. Lat. convenῑre (Pușcariu 478; REW 2193; DAR);

cuvenì v. 1. a fi dator: mi se cuvine; 2. a trebui (sub raportul social), a se cădea, a fi cu cale: după cum se cuvine. [Lat. CONVENIRE]. Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)

Deci “a se cuveni” înseamnă a-i reveni cuiva ceva, a merita ceva, a avea dreptul la ceva, a fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele).

Etimologic, “a se cuveni” vine din verbul latin „convenire”, care este compus din particula „con” (care înseamnă „împreună cu”) şi verbul „venire” (a veni din mai multe părţi într-un acelaşi loc sau dintr-aceeaşi raţiune). Deci „convenire” înseamnă a se regăsi împreună, de unde şi sensul actual de a ajunge împreună la un acord pe un principiu comun.

Nişte cuvinte derivate, care vin de la „convenire”: convenţie, cuvenire, cuvenit, necuvenit, cuviincios, cuviinţă, cuvios, cuvioșie, încuviinţa, încuviinţare, încuviinţat, necuviincios, necuviinţă, convenienţă

În traducere, „convenire” are mai multe înţelesuri:

1. a cădea de acord
2. a se potrivi, a fi conform
3. a converge, a veni împreună, a întîlni
4. a fi de acord

Alte sinonime pentru „a se cuveni”: a se cădea, a-i reveni,  a trebui; a merita, a avea dreptul, a cadra, (învechit) a se dostoi, a privi, a putea.

În continuare, am cercetat şi ce înseamnă „a se cădea”. Etimologic, sursa este verbul „cadere”, tot din latină. „Cadere” înseamnă a veni din sus în jos, fără auto-control, sub efectul propriei greutăţi. În mod figurativ, se foloseşte pentru a se întîmpla, a suporta – cu sensul subînţeles al unei mişcări (materiale sau intelectuale) de sus în jos.

Derivate care păstrează rădăcina din „cadere” se regăsesc în următoarele cuvinte: cădere, decădere, scădere, cadavru, caduc, cadenţă, decadenţă, recidivă, accident,  precădere, cumsecade, ocazie şi multe altele.

Iată ce am găsit în dicţionare despre „a cădea”:

CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutăţii, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre oraşe, poziţii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuşi. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-şi înceta existenţa, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neaşteptate într-un loc sau într-o situaţie. 6. A intra în… (sau sub…), a fi cuprins de…. 7. A se situa, a se afla 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înţelegere. III. Refl. unipers. 1) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A aparţine în mod firesc; a reveni cuiva; a se impune; a incumba; a se cuveni. 2) A fi dator (din obligaţie morală); a se cuveni. ◊ Cum se cade cum se cere; cum trebuie. – Lat. cadere.

Sinonime pentru „a cădea”: a pica, a coborî, a se lăsa în jos, a se prăvăli; a atârna, a se pleca; a se desprinde, a se rupe, a se dărâma, a se surpa; a pieri, a muri, a-şi înceta existenţa; a nu avea succes, a nu reuşi, a fi respins; (reflexiv) a reveni, a se cuveni; a se potrivi, a-i sta bine, a cadra.

Citind definiţiile, este evident (cel puţin pentru mine) că ceea ce „ni se cuvine” nu apare din neant şi nici nu este ceva implicit şi de la sine înţeles, ci se referă la un echilibru explicit şi conform cu relaţia dintre ceea ce dăm pentru a ni se da ceva în schimb. Astfel, pentru a şti ce ni se cuvine, este necesară o negociere împreună cu ceilalţi, pentru a ajunge la un consens, la un moment dat, tot împreună.

Iar dacă vorbim de ce „se cade” să primim, atunci apare şi sensul, nu foarte evident, dar integrat în gîndirea noastră, legat de mişcarea de sus în jos – ceea ce ar însemna că, în subconştient, cel care susţine că „i se cade”, se consideră cumva subordonat celui de la care aşteaptă ceva.

Deci, să nu uităm că vorbim aşa cum gîndim, aşa cum gîndim cum vorbim. Să fim atenţi la cuvintele pe care le folosim, pentru că nu vom fi liberi pînă cînd nu vom reuşi să ne rupem de clişeele altora, pe care le preluăm şi le folosim în mod automat, fără a ne gîndi la încărcătura de semnificaţii pe care le poartă.

Deci, să fim vigilenţi!

Iată şi ce spun alţii:

Ce-ţi pasă dacă ceilalţi te iau drept ţicnit?! E bine să te simţi ţicnit, nonconformist şi plin de viaţă. (Colin Turner)

În primul rînd să meriţi şi apoi să doreşti. (Proverb)

Patima are în gînd ce doreşte, nu ce se cuvine. (Publilius Syrus)

Cum tu singur eşti răspunzător pentru acţiunile tale, orice faci sau nu faci contează – dacă ai o altă impresie, să ştii că te amăgeşti şi te minţi, cazi, adică, în cea mai gravă formă de iresponsabilitate. (Colin Turner)

Ca fiinţe umane, avem la dispoziţie libertatea de a alege, şi nu putem pune întreaga responsabilitatea pe umerii lui Dumnezeu sau pe soartă. Noi trebuie să luăm responsabilitatea pe umerii noştri. Este sarcina noastră. (A J Toynbee)

Puterea noastră stă în capacitatea noastră de a decide. (R. Buckminster Fuller)

Ceea ce spunem devine adevăr şi linie de conduită. (Colin Turner)

Cui i se îngăduie mai mult decît i se cuvine, vrea mai mult decît i se îngăduie. (Publilius Syrus)

Întâi ne formăm obişnuinţe, apoi ne formează ele pe noi: trecutul se întoarce şi noi îi permitem să ia controlul asupra prezentului şi viitorului. (Colin Turner)

Voi ce spuneţi?

Numai bine,
Cristina